În brațele morții (boyxboy)

13

Au trecut deja două ore, timp în care ceilalți 4 încercau să realizeze unde să ne găsească, iar noi doi stăteam în întuneric. Telefonul îmi ajunsese la 5%, deja nici nu mai stăteam pe el, parcă așteptând orice semn încât să aflăm cum să ieșim— dar cu cât timpul trecea, mă simțeam tot mai înfrânt și obosit. Nici Kyran nu o ducea mai bine, cred că deja avea temperatură, însă nu puteam înțelege dacă-mi este doar mie răcoare sau chiar are.

"Drace, și ce facem acum?" Șoptesc cu jumătate de glas, trecându-mi degetele prin părul lui. Stătea la mine în poală, i-am zis să se culce, dar nu avea somn. Doar stătea, privind în gol, în întunericul din fața noastră.

"În 200 ce ani sufletele au evoluat atât de mult…"

"Oamenii cresc, se mai schimbă. Nu ai întâlnit niciodată așa ceva?" Murmur cu jumătate de glas, deși știam deja răspunsul. Era același ca prima dată. Era și el confuz la fel ca mine, iar tot ce ne-a mai rămas era speranța din partea celor din afara ușii.

Dar nu știu cât timp mai aveam deoarece nu primeam nici cea mai mică notificare.

"Dracu știe. În cel mai bun caz murim de foame, că oricum avem apă."

"Iar în cel mai rău?" Îmi era și frică să întreb.

"Nu apucăm nici aia, deoarece mi-e al dracului de rău și nu m-as mira ca în curând să încep să aberez, sincer. Ușor, pe rând, ne ia pe amândoi."

Simt cum glasul său îmi trezea fiori pe șira spinării și nu era datorită vocii în particular, ci a cuvintelor care îi părăseau buzele. Moartea? Deja atât de repede? Iau doar o gură adâncă de aer. "Nu vreau să mor," îngân cuvintele fără să realizez.

"Ai regrete?" Surâde.

"Pe acestea nu aș putea să le corectez. Nu vreau să-mi las prietenii singuri aici."

"Așa, aduna regrete și după ia-ți partea rea din suflet și domină lumea. Nu îi vei lăsa singuri. Oricum nu cred că o să fie cineva în stare să închidă poarta iadului, deci o să poți reveni." Brunetul părea că s-a obișnuit cu acest gând rapid. Poate faptul că era stors de puteri nu prea ajuta. 

Îmi masez tâmplele și pufnesc scurt. Bărbatul acesta era cel mai negativist om pe care îl cunosc. Trecuseră doar câteva ore, nu era atât de rău, dar el deja era convins că o să murim.

"Doar la asta te-ai gândit în ultimul timp?" Îi pun întrebarea.

"Nu prea pot gândi limpede din cauza temperaturii. E jenant, nu sunt bun împotriva bolilor."

"Ți-ai găsit și tu un motiv din cauza căruia să te jenezi," îmi dau ochii peste cap. "Chiar așa rău te simți? Nu merge doar să te sărut?"

După cuvintele mele, el chicoti amuzat și pufni scurt. Se ridică în fund, lăsându-mi acel aer rece în poală. Deși vederea mi s-a mai obișnuit la întuneric, nu puteam să-i văd decât caracteristicile slabe. "Oricât de flatat m-aș simți, nu merge așa ușor. Fluxul de energie este puternic și constant, trebuie să se calmeze. Dar dacă vrei tare, știi că poți săruta pe cineva și fără un motiv."

"Scuze, Kyran, mi-am propus să nu lovesc persoanele bolnave. Dar dacă nu taci, s-ar putea să fac o excepție."

Un râset slab îi scapă buzele și se ridică de la podea. "Poți face mai multe excepții decât să lovești pe cineva."

"Ce ai de gând să faci?" Privirea mea îi urmărea fiecare mișcare. Bărbatul zâmbi scurt— nu puteam vedea, dar simt că zâmbi— apropiindu-se de chiuveta din baie. 

"Oglinda e talismanul. Mă uit la ea de câteva minute bune, mă slăbește."

Tresar. "Păi și nu ar trebui să facem ceva ca să o spargem?"