În brațele morții (boyxboy)

36

Eu cu Aileen am decis să vizităm puțin din New York împreună, în special împrejurările. Eram foarte curioși de ce fel de locuri avem în jurul nostru, în special pentru că trebuia și să ne limpezim mințile după toate întâmplările din ultimul timp. Și ce ar fi mai bun decât o plimbare calmă într-o seară liniștită? Absolut nimic. 

Nici nu prea aveam ce face, deoarece Polaris trebuia să își despacheteze bagajele, iar ceilalți băieți au rămas dracu știe ce joc să se joace. Zakaius i-a obsedat pe toți cu jocurile lui. Era foarte plictisitor. Deja se făcuse întuneric, deoarece ne pornisem undeva pe la 5 seară, iar timpul a trecut mai rapid decât ne-am așteptat. Poate nu a fost chiar foarte inteligent din partea noastră să ieșim atunci când și așa suntem bântuiți de spiritele alea idioate, însă aveam mai multă încredere în mine de când spiritele se comportă ciudat cu mine. Parcă nu voiau să-mi facă rău deloc. Dar tot nu era suficient încât acum să ne jucăm practic cu focul.

"Mă gândesc să-mi fac unghiile, ce model crezi că ar trebui să-mi fac? Acum nu mai trebuie să mă duc câțiva km pentru a ajunge la un salon normal," zice entuziasmată, iar eu pufnesc amuzat.

"Fă-ți-le din pumnal, atunci când vei vedea un spirit ți le înfigi în ochii lor și gata, îi omori."

"Auch, Renee! Asta ar durea," zice terifiată, eu surâzând.

De mult timp nu am mai petrecut timp doar eu și cu Aileen singuri. Se simțea revigorant să știu că în continuare eram amândoi foarte confortabili reciproc unul cu altul, iar toată această perioadă în care am fost mai reci unul cu altul nu ne-a afectat. Îmi și mușcam limba din a nu îi zice care este natura relației mele cu Kyran, deoarece cumva chiar nu voiam să țin secret. Mă simțeam prost să țin secrete. Însă înainte de toate, trebuia să discut asta cu brunetul, deoarece ar fi fost nesimțit din partea mea să fac asta fără el.

"Mie chiar o să-mi fie dor de unii oameni din orășel," spun nostalgic privind asfaltul din fața mea.

"Ție poate să îți fie dor și de o muscă," râde. 

Zâmbesc scurt de parcă avea dreptate și îmi las capul ușor pe spate.

Însă chiar nu avea dreptate. Orășelul ăla probabil a însemnat mai mult decât m-am așteptat pentru mine. Nu îmi imaginasem că un orășel atât de mic va ajunge să aibă o valoare pentru mine. Simțeam cum ceva îmi apăsa inima gândindu-mă că pur și simplu acum totul avea să fie diferit. Mă obișnuisem acolo, chiar și cu toate aceste întâmplări dubioase, iar acum trebuie să îmi schimb drastic modul de viață. Acolo îi cunoscusem pe toți, acolo mă simțeam confortabil. Locul acesta era însă mult prea diferit pentru placul meu. De parcă nu mă puteam simți acasă aici.

"Stop," zice ea și mă apucă de mânecă, oprindu-mă în loc, căutând cu privirea prin jurul nostru. "Auzi?"

"Ce să aud?"

"O pisică! Mieuna până acum câteva secunde," își trece privirea prin aer, scrutând împrejurările. Ochii îi jucau curioși prin jur, de parcă căuta să prindă ceva prin întunericul din jurul nostru.

"Și dacă?" Îmi arcuiesc sprânceana. 

"Cum adică și dacă? E vorba de o pisică. Hai să vedem unde este!" Mi se revoltă femeia, trăgându-mă după ea. Nu mă încăpățânez, deși nu prea credeam că este o idee foarte bună. Nu este deloc în siguranță să te avânți seara prin locuri mai pierdute.

"E noapte deja. Ar cam trebui să plecăm acasă," îi spun fetei, dar ea se făcea că nu aude. Expir lung și o urmăresc mai mult forțat, luându-mă pe o alee mai întunecată.