Mă arunc extenuat în patul meu. Fusese o zi lungă. Se pare că am ieșit fix la timp din baie aia blestemată înainte ca ei să plece, dar nici până acum nu găseam o scuză plauzibilă pentru de ce s-a spart oglinda? Cel mai confuz în situația asta era Kyran.Însă acum totul s-a oprit și mă puteam odihni într-un sfârșit. Și chiar aveam nevoie.
Sau nu. Deoarece mintea-mi era un haos, nu puteam pune nimic în ordine. Ce naiba? Cum? Cum de am ajuns în astfel de punct?!
De ce l-am lăsat să-mi facă lucrurile alea? De ce ne-am sărutat? De ce chiar eram în dispoziția de a continua? Aș putea muri. Dar nu am făcut-o și cred că asta era problema. Acum dacă mă uit la mine, parcă nici nu mă recunoșteam. Din toți oamenii l-am lăsat chiar fix pe Kyran să-mi facă asta...
Îmi era și rușine să mă uit în jos, deoarece chiar și după ore bune, eram încă puțin excit. Drace, asta e jenant rău de tot. El nu a mai comentat și nici reacționat după ce am ieșit din baie, dar îmi tot arunca priviri discrete periodic. Doar gândul la asta și îmi vine să mă bag în pământ de rușine.
Ce a fost în capul meu??
Îmi arunc pătura peste cap rușinat. Nu mai vreau să văd pe nimeni în momentul acesta. Eram efectiv până peste cap de mort din cauza rușinii. Poate nu am murit în baia aia la propriu, dar în interior am murit. Și încă am și zis cuvintele alea blestemate, unde m-a mâncat?
Ușa se deschide și nici nu trebuia să mă întorc ca să știu cine este. Privirea îi coboară lesne spre mine, iar colțurile buzele i se ridică într-un rânjet. "Ironic cum am stat atât de mult în baie, dar tot trebuie să mă întorc pentru un duș," murmură mai mult pentru sine, deoarece chiar nu-mi păsa. Așa că nu îi zic nimic înapoi drept răspuns.
Chiar că, du-te și fă baie și lasă-mă pe mine singur. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să stau cu tine într-o încăpere după ce s-a întâmplat. După expresia de pe chipul tău, erai complet indiferent. Și poate și expresia mea era moartă, dar amalgamul de emoții ce zvâcneau în interiorul meu spuneau opusul.
Dacă îmi spuneai acum câteva luni că aveam aproape să mor într-o baie cu un bărbat dintr-o lume paralelă, iar ulterior din cauza emoțiilor aproape ne-am culcat: ți-aș fi râs în față. Asta nu-mi este absolut deloc specific mie. Eram o fire mai calmă de genul meu. Nu mă comportam absolut deloc în așa mod.
Dar acum nici Dumnezeu nu știe ce s-a întâmplat cu mine.
Mă întreb ce este în mintea ta. Chiar ai fost în stare să te uiți la mine într-un mod sexual? Eu- un bărbat, arătând sexual pentru un alt bărbat? Știam că există și preferințe, dar părea atât de ireal pentru unul ca mine. Nu aveam nici o caracteristică care ar atrage un alt bărbat. Femei mai înțelegeam, dar nu bărbați. Mă gândeam constant doar la acest lucru și nici măcar nu fusesem în stare să explic situația prietenilor mei, pentru care a răspuns Kyran mai mult la întrebări. Evident, fără partea de cum am ajuns eu așezat pe chiuvetă.
Fuck, nu o să mă mai pot uita în viața mea la chiuvetă normal.
O sa rezolv totuși ce a mai rămas din problemă chiar acum. Kyran oricum era la baie, iar la cum îl știu pe bărbatul ăsta din experiențele precedente, va sta cel puțin 20 de minute acolo. Aveam o oportunitate bună acum încât să trec peste toată stupizenia aceasta de situație.
Deschid telefonul și îmi întind degetele în sertar după căștile mele, pe care în cel mai calm mod le pun la urechi și deschid browserul privat. Nu era poate cel mai bun moment, însă nici nu puteam să mă duc la somn cu erecția asta din pantaloni. Doar m-am gândit la ce s-a întâmplat mai devreme și sângele mi-a coborât direct acolo jos. Asta era jenaaaant rău de tot.
CITEȘTI
În brațele morții (boyxboy)
Dragosteatunci când porțile iadului se deschid... la ce te poți aștepta oare? numai nu la el. Dumnezeu i-a luat deja dreptul de a iubi, dar tu i-ai demonstrat imposibilul. Sufletele voastre erau menite înainte de existența universului. Sufletele voastre a...