În brațele morții (boyxboy)

32

Dintr-un oarecare motiv, tot drumul Kyran fusese cu ochii în 4. L-am întrebat de ce se comportă așa, dar singurul răspuns pe care l-am primit a fost că se simte ciudat. Mă gândeam că poate era vorba de ceva energie negativă, însă eu nu simțeam nimic. Iar eu chiar consideram că am evoluat destul de bine încât să pot percepe energia negativă, astfel nu-mi explic.

"Drace, am dormit în avion, iar acum sunt al dracului de energic, însă sunt blocat în mașină," comentează frustrat Kian, lovind cu piciorul în scaunul din fața sa. Scaun care s-a nimerit să fie al meu.

"O să te lovesc eu pe tine în cap," mă încrunt. 

Sanaya ne privește ușor amuzată, chucoti d. Privirea îi zboară scurt înspre geam, dar și-o întoarce repede înspre noi. Nu mă interesa că ne privea, dar mă făcea inconfortabil gândul că fiecare mișcare îmi este urmărită. Mă las pe marginea scaunului și expir lung, dorindu-mi doar să ies din mașina asta odată. Nu aveam rău de mișcare, dar dacă mai stăteam mult aici, simțeam că o să am.

"În curând ajungem, nu mai avem mult până intrăm în oraș," ne spune ea, mai calmându-l pe bărbatul din spatele meu. "Am ales o zonă mai populată. E plină de oameni, dar aici s-au întâmplat o grămadă de lucruri inexplicabile."

"Pe naibaaaaa, eu mor aici înainte să ajungem!" Se plânge Kian, iar Sanaya nici măcar nu îl mai bagă în seamă și se întoarce în față. Un favor făcut omenirii.

Kyran stătea lângă mine. Nu cred că o ascultase pe femeie deloc. Își trece degetele ușor plictisit peste palma mea, ceea ce mă gâdili. Îi arunc o privire confuz, iar el zâmbi mulțumit. Zâmbetul ăsta nu era de bine.

Își întinde palma până la baza tricoului meu, strecurându-și degetele sub material. Atingerea sa era rece, mai mult din cauza mănușilor, dar suficientă încât să-mi facă spatele să se încordeze. Îmi ascund fața cu încheietura, prefăcându-mă că îmi ascund un tuset, deși era vina bărbatului care se juca cu atingerile sale pe pielea mea. După expresia amuzată de pe chip, realizez că el avea habar cât de sensibil eram la prezența sa atât de aproape de mine. Aproape mi-ar fi plăcut să fi stat cu Kian în spate, decât cu el aici. O făcea special pentru că fix lângă mine era și Aileen cu ochii blocați în telefon. Dacă își ridică privirea doar pentru o secundă, aveam să îl gâtui pe Kyran de față cu toți aici.

Îmi gâdila interiorul palmei, ridicându-și buricele degetelor peste încheietură, iar eu îmi smulg mâna. Îi aud surâsul, dar nici nu mai vreau să mă uit la el. Eram ușor roșu.

"Dar, Kyran, am o întrebare din pură curiozitate. Tehnologia este mai avansată în lumea voastră decât a noastră?" Aud glasul femeii, iar Sanaya se întoarce spre noi. Îmi ascund repede chipul, prefăcându-mă concentrat de telefonul din palma mea.

Brunetul de lângă mine ezită puțin înainte de a răspunde, dar își găsi răspunsul nu după mult timp. "Nu prea cred? Sunt aplicații de măsurat energia negativă din aer, dar mare diferență în particular nu este. În fond, sunt aproape convins că noi am fi avut aceeași istorie dacă nu ar fi fost legat de spirite," îi răspunde simplu.

"Serios? Cum de?"

"Nu e atât de greu de realizat asta. De exemplu, războiul civil otoman din 1509, războiul italian din 1521, războiul otoman venețian din 1714 sau chiar războiul Ruso Turc din 1735. Noi am avut astfel de războaie. Mi-a plăcut dintotdeauna istoria, astfel că le știu. Însă noi nu am avut războaiele mondiale, deoarece primul a început în 1914. Noi deja ne luptam de aproape un secol cu spiritele în punctul ăsta."

"Și ce rol au avut spiritele în oprirea războaielor?"

"Au unit țările. Acum nu le mai stătea capul la războaie, securitatea națională împotriva spiritelor era mai importantă. Știți ce surprins am fost când am aflat că Germania cu America au fost în conflict în al doilea Război Mondial?" Întreabă amuzat. "Țările astea în lumea mea numai în război nu erau. America i-a oferit Germaniei de aproape un secol jumătate ajutor."

"Drace, tu chiar știi istoria mai bine decât mine," o aud pe Aileen, iar eu pufnesc amuzat. Un zâmbet i se schiță și pe buzele lui Kyran.

"Păi când ai prea mult timp liber, nu ai ce face altceva."

"Înțeleg," zise femeia și face o pauză scurtă înainte să vorbească. "Dar cam câte arme aveați în lume?"

"Un set de 5 arme."

"Credeți că putem să le replicăm în laborator?" 

După întrebarea asta, Kyran își înăbuși un chicotit, parcă verificând dacă femeia era serioasă. Reflexia sa din oglinda pasagerului ne spunea că ea era. Chiar și eu, care până acum câteva luni nu știam de spirite, tot înțelegeam răspunsul la întrebare. Își drese glasul după câteva secunde și dă să răspundă, dar femeia îl oprește.

"Okay, am înțeles răspunsul. Nu te mai obosi să răspunzi. Voi reformula întrebarea," conchise ea și îl privi în ochi. "Cum de ați făcut rost de ele?"

"Habar n-am. Cred că un spirit ni le-a dat. Sunt din iad, dar probabil realizează că mare lucru nu ne ajută," dă din umeri indiferent și se lasă pe marginea spetezei. 

Sayana oftă scurt, iar apoi se reîntoarce în față, fără să mai zică nimic.

"Pe scurt, numai de descurcat nu o facem," comentez mai mult pentru mine și îmi ridic brațele după cap. Brunetul mă măsură din priviri, iar când privirile ni se întâlnesc, îmi zâmbi. Îmi dau ochii peste cap neimpresionat, înțelegând că el se comporta așa doar ca să-mi vadă reacția. 

Îmi ridic degetul din mijloc și nici nu mă mai uit la dânsul. Dar bărbatul îmi prinde încheietura și aproape mă sperie, însă doar se apropie de mine și îmi șopti câteva cuvinte. Nimeni din jurul nostru nu cred că le auzise, deoarece le spusese atât de încet încât și eu abia le-am auzit. Iar muzica de la radio acoperea sunetul—dacă se auzea ceva. Dar era suficient să îmi facă fața să se aprindă și să îl împing pe Kyran cât se poate de repede de lângă mine.

Un zâmbet îi juca infatuat pe buze, în timp ce ochii îi sclipeau. Dacă am fi fost singuri în mașină mi-aș fi dorit să-l pocnesc. Dar nu eram, astfel că doar îmi încleștez pumnii, înfingându-mi propriile unghii în carne și îmi mușc obrazul pe interior. "Idiot," îngân, iar Aileen își ridică privirea spre mine curioasă.

"Ce?" Întreabă, iar eu râd inconfortabil.

"Nimic."

Dar Kyran își ondula zâmbetul impunător de pe buze, fără nici măcar rușinea de a îl ascunde. Dau să îi răspund printr-un mesaj la comentariul de mai devreme, însă deodată tresări, ceea ce mă făcu să îmi ridic privirea spre dânsu. 

Bărbatul își întoarce privirea pe geam, privind în urma noastră, de parcă văzuse ceva. Sau simțise ceva. Clipesc confuz, așteptând să văd dacă are ceva de spus.

"S-a întâmplat ceva?" Întreb ușor perplex.

"Nu, nu," îmi răspunde repede. "Dar am chef de ceva de mâncat, deci poate ne oprim la o benzinărie?" Își lipește mâinile de scaunul din față și se întinde înspre șofer. Sanaya îl privi ușor iritată, dar oftă lung.

"Presupun. Haide oprește," îi spune șoferului. Dar cam eram sigur că numai gândul la mâncare nu îi era bărbatului.