În brațele morții (boyxboy)

40

Mă simțeam de parcă nu îmi găseam liniștea, mă tot foiam în scaun, fiind mai agitat ca niciodată. Maxilarul îmi juca încordat, privind doctorul din fața mea. Își aranjă ochelarii pe nas, făcându-mă să-mi simt golul din stomac mai puternic. Un oftat îi părăsi buzele, mutându-și privirea de la mine, ba la bărbatul din spatele meu. Probabil a realizat că și el era la fel de îngrijorat ca mine. Poate mai mult ca mine. Îi simțeam privirea pe spatelele meu.

Înghit nodul adunat în gât.

După ce i-am spus lui Kyran, el m-a târât la doctor. Am făcut analize urgente, câteva zile am umblat doar pe la spital. Am discutat și cu ceilalți, cu Polaris, Zakaius, Aileen și Kian, Kyran mi-a zis sa nu țin secret și chiar dacă a fost greu, am reușit să le zic. A fost o conversație dificilă. Nu am vrut să îi rănesc, dar acum atmosfera din casă a ajuns foarte tensionată. Toată lumea voia să știe rezultatul de la analize. Mai mult decât mine chiar.

"Uite, domnule Renee Wright, nici nu am idee cum să vă zic," face o pauză medicul, privindu-mă în ochi. Îmi făcuse inima să-mi cadă în călcâie. Nu suna deloc a bine. "M-am uitat peste analizele dumneavoastră și… ne pare rău, nu este deloc a bine. N-am de gând să vă mint. Singura problemă este că nu avem idee de ce, dar plămânii dumneavoastră resping corpul. Apoi este faptul că dvs însă respirați complet normal și mai aveți simptome foarte dubioase care nu se potrivesc cu nimic în general. Am verificat, chiar nu realizăm motivul de ce se întâmplă asta, dar este foarte grav."

"Păi și ce fel de boală este?" Întreabă Kyran nerăbdător.

"Nu știm, asta este și problema. Am făcut toate analizele posibile, parcă totul este sănătos, nici o problemă. Am încercat până și analizele de alergii, chiar nu găsim un motiv suficient de bun de ce plămânii lui reacționează în așa motiv. Am presupus că ar putea fi o alergie gravă la aer, foarte mici șansele, dar se mai întâmplă, însă de asemenea simptomele nu se potrivesc. Fiind dintr-o țară străină poate sunt șanse să fie ceva încă necunoscut pentru America, dar chiar nu am idee."

Îmi încleștez degetele în materialul scaunului, evitând de a privi doctorul direct. Mă simțeam tensionat după răspunsul lui. Nu aveam idee cum să reacționez. Dacă nici doctorul nu avea habar ce am eu… cum de eu să știu? Mă simțeam cu mult mai panicat decât fusesem.

"Eu–"

"Nu vă îngrijorați, o să continui să fac investigații și peste o săptămână puteți veni din nou la o consultație pentru a vedea cum progresează boala. Poate o să găsim mai multe indicii până atunci. Dar până nu atunci, nu va panicați și o să vă ofer câteva rețete pentru a mai estompa tusea și durerea dacă este."

"Nu mă doare, decât când tușesc, simt de parcă mă arde."

"Atunci am putea scăpa de analgezice, dar dacă aveți dureri, veniți imediat," își aranjează ochelarii înapoi pe nas și trage o rețetă goală. Își ridică privirea spre mine, apoi începe a scrie ceva pe ea.

"Dar este letal orice am sau credeți că o să fie tratabil?"

Doctorul ezită puțin înainte din a răspunde și lăsă pixul pe masă. "Nu știu. Sper să găsesc ce fel de boală este, dar momentan, nu vreau să vă ofer nici speranțe false, dar nici nu îmi doresc să vă dezamăgesc. Dacă nu găsim tratament, plămânii ar putea ceda în maxim 3 luni. Este foarte periculos, modul în care resping corpul este de asemenea foarte ciudat, dar am putea să vă oferim respirație artificială sau transplant. Totuși, nu suntem siguri dacă vor funcționa, ar putea să aibă același rezultat, deoarece plămânii dvs sunt perfect sănătoși."

Dau din cap în semn că am înțeles, deși eram foarte pierdut. Îmi umezesc buzele cu vârful limbii și îngân un 'mulțumesc' abia auzit. Aveam doar 23 de ani, să aud că aș putea muri în nici 3 luni, nu era o veste pe care mi-aș fi dorit să o aud. Și totuși, nu încep a plânge. 

Cel puțin nu în biroul medicului, dar când ies, nu m-am mai putut abține și am început a plânge. Kyran m-a ținut în brațe, dar probabil nici el nu mai putea zice nimic. Și de asta eu aveam nevoie. De căldura brațelor sale, deși îmi simțeam mintea un haos complet. Am sperat că veștile doctorului mă vor ajuta, însă din contra, m-au demoralizat mai mult. Și totuși—la ce oare m-am așteptat până la urmă?

Abia ce l-am cunoscut pe el. Cum aș putea să mor atât de repede? Cum aș putea să-l părăsesc, când în sfârșit a găsit pe cineva în care să aibă încredere? M-aș simți precum un complet monstru.

"Nu plânge. Va fi totul bine," îmi șopti el și îmi mângâie fruntea, dându-mi la o parte câteva fire de păr împrăștiate de pe frunte. Glasul său îmi trezi fiori în întreg corpul. Mă simt de parcă aș putea să-i ascult vocea o veșnicie. Faptul că mai am doar 3 luni rupea totul din mine.

"Mi-e frică, Kyran. Mi-e foarte frică."

"Dar nu vei muri, prostuțule. Vei fi bine! Îți promit eu asta."

"Nu vreau să mor." Îmi îmbrățișez brațele în jurul lui, strângându-l puternic. Îi simțeam mirosul puternic de șampon și parfum bărbătesc. Atingerea sa era plăcută și caldă, aș vrea să-mi pierd fiecare zi din viață în brațele lui. Cum aș putea eu să îl las singur? "Vreau să fiu cu tine. Nu vreau să trec prin asta. Tot ce vreau—te vreau pe tine. Nici nu avem un an împreună."

"Și o să avem un an. Și 10. Și o viață. Îți promit, bine? Tu nu ai pecetea morții pe tine, nu vei muri."

"Dă-o dracului de pecete, nu poți ști niciodată ce se va întâmpla."

Îmi luă palma în a sa și mi-o duce ușor spre buze, zâmbindu-mi. Îmi sărută scurt dosul palmei și mă privi în ochi. Zâmbetul său îmi făcea inima să zbată în piept și îmi trezea un sentiment fierbinte în mine. "Eu știu. Eu știu că va fi totul bine. Tu ești puternic. Nu m-am îndrăgostit degeaba de tine, nu? Îți promit că vei fi bine, înțelegi? Iar eu mă țin de promisiuni."

Zâmbesc la auzul cuvintelor sale și îmi scufund fața în scorbura gâtului său. Inima încă îmi bătea tare după auzul veștilor noi—sau poate bătea din cauza lui. Nu știu. Cert era că mă simțeam atât de pierdut și totuși, în brațele sale, simțeam că totul dispărea. Fiecare grijă și fiecare problemă. Voiam să îl țin puternic în brațe și să nu-i mai dau drumul niciodată.

"Te iubesc, Kyran. Enorm. Poate este încă devreme pentru mine să spun cuvintele acestea, dar sunt sigur de ele."

Îngheță ușor la auzul cuvintelor mele, simțindu-i corpul rigid în brațele mele. Ezit ușor, ridicându-mi fruntea, privindu-i chipul. Întâlnindu-i privirea, un zâmbet larg i se contură pe buze.

"Niciodată nu este prea devreme, Renee." Își înconjură brațele în jurul taliei mele, trăgându-mă și mai aproape de el. Îi simțeam corpul fierbinte lipit de al meu și fața sa aproape de a mea. Mă sărută apăsat, dându-mi câteva șuvițe de păr după ureche. Trebuia să îmi mai tai părul. "Haide să plecăm acasă. Trebuie să te odihnești," îmi zâmbi și mă sărută pe frunte.

Îi zâmbesc înapoi și îi strâng palma în a mea, urmărindu-l pe ușă. Și poate aș fi trebuit să mă bucur că el este acum lângă mine. Și că am a cui mână strânge pentru a ma ghida. Și că am pe cine iubi.

Dar totuși—simțeam în continuare un gol apăsat în stomac.

El nu mi-a zis că mă iubește înapoi.