În brațele morții (boyxboy)

25

Simt doar cum plămânii mi se înecau încet cu apă, în timp ce nu mă mai puteam controla din a lua constant guri mari de apă. Îmi simțeam corpul cum cade lent și ușor, dar nu mai aveam controlul asupra lui. Nu mă mai puteam mișca, iar puterea din corp părea să slăbească tot mai mult cu fiecare secundă. Voiam la suprafață, dar mă simțeam lent și dureros tras înspre fund, deși și el părea deja departe. Părea că mă aflu într-un abis în care nu mai aveam ieșire, unde aveam să cad la infinit în gol, în propria singurătate și întuneric.

Doar eu și întunericul mai rămăsesem acum.

Dar cineva mă prinde de palmă, iar pielea îmi este încălzită de fierbințeala lor. Iar corpul îmi este tras în sus, înainte să simt două buze fierbinți peste ale mele oferindu-mi aer. În câteva secunde sunt tras la mal, unde încep să tușesc agresiv, simțindu-mi respirația un haos total. Aud voci în jurul meu, dar nu eram sigur ce spuneau, însă toți se învârteau agitați în jurul meu.

"Drace, Renee, ești bine? Mă auzi?" Fața îmi este cuprinsă de două palme, iar în fața mea îl văd pe Kyran privindu-mă îngrijorat. Toți erau îngrămădiți în jurul meu, încercând să vorbească cu mine. Eu încercam doar să-mi câștig răsuflul, examinându-i repede aparența bărbatului din fața mea. Din păr curgeau șiroaie peste piele, iar hainele îi erau ude, lipite de pieptul său. El era cel care mă salvase. 

"Vă aud, vă aud," repet de două ori și încep iarăși să tușesc. Scuipam apă și simțeam că nu mai aveam mult și îmi scuipam și plămânii la cum tușeam. Brunetul încearcă să mă așeze mai comod, iar o pătură moale îmi este așezată pe umeri.

"Renee, ce a fost în capul tău?! De ce ai stat atât de mult sub apă și nu ai încercat să ieși?!"  Întreabă Polaris agitată și se coborî la nivelul meu. 

Iau o gură adâncă de aer și încerc să îmi controlez respirația. Încerc să trag pătura mai bine peste mine, dar degetele mi se blochează într-un material dur, dar moale. Când îmi întorc privirea, tresar când realizez că aveam talismanul în mână. 

"De unde am asta?" Întreb perplex, iar cei din jurul meu mă priviră ușor debusolați. 

"O aveai în mână." Îmi replică confuz Kyran. "Cum te simți?"

Înghit în sec, dar decid să nu îmi pun prea multe întrebări despre asta și îmi întind palma. "Trebuie să distrugem asta repede, nu mai vreau să trag de timp," șoptesc convins, iar Aileen îmi așază în palmă cuțitul. Părea puțin nesigură, dar nu spuse nimic.

"Ești sigur că vrei tu să faci asta? Consumă ceva energie să îl distrugi… plus că este un suflet periculos, trebuie să sacrifici sânge," îmi explică brunetul de lângă mine, iar eu privesc cartea din fața mea tăcut. Picurii de apă din părul meu loviră coperta groasă. Cuvintele înscrise pe carton păreau în altă limbă, dar se amestecau constant și cumva păreau să formeze proporții în română. 

"Idiotul ăsta de spirit aproape m-a omorât de două ori," râd gutural. "Dacă trebuie cineva să-l ucidă, aș vrea eu să fiu cel care o face." 

Îmi trec lama cuțitului peste pielea palmei, lăsând usturimea noii tăieturi să calmeze adrenalina din sânge. Respirația încă-mi era haotică, dar murdăresc lama cu sânge și cu toată puterea pe care o am— înfig cuțitul. Nu am nici cea mai vagă idee cum am reușit să pun mâna pe carte, dar voiam să o distrug. Probabil se datora încă sentimentului puternic euforic înainte de moarte.

Din carte începe a curge apă, iar rana mi se deschide mai puternic. Mi-o acopăr cu plapuma, iar Kyran tresare.

"E normal?" Întreb îngrijorat, iar el expiră lung și dă din cap.