În brațele morții (boyxboy)

7

"Polaris o să fie bine??"

"Dacă ne grăbim, da. Există vreun loc în care exista energie negativă și înainte să intrăm în purgatoriu?" Mă întreabă, căutând cu privirea prin împrejurimi. Nu avea răbdare, dar după ce am aflat că prietena mea este în pericol, oare mai era vorba de răbdare aici? Simțeam doar o greață pe buze la gândul că ea ar putea fi în pericol, iar faptul că aceasta este chiar și realitatea— nu prea ajuta.

"Ăăh.. nu am habar la ce te referi."

El oftează lung. "Un loc care părea bântuit și îți trezea fiori. Asta înainte de purgatoriu. Nu am habar, deseori este o școală sau un spital, deoarece acolo se trezesc foarte multe regrete, iar sufletele lor sunt foarte puternice, lasă deseori fărâme de suflete în spate. De aceea purgatoriul era sub forma unei școli."

Înghit în sec și încerc să mă gândesc. Cred că aveam o alegere, dar acum că mă gândeam la ea— nu prea eram convins că-mi doream să mă duc acolo. "Este o clădire. Era în construcții, un antreprenor din celălalt oraș a vrut să facă ceva mall acolo… însă mulți lucrători au murit acolo. Până la urmă s-a dovedit că era construit pe un cimitir din al doilea război mondial și au fost părăsite construcțiile."

Brunetul mă privi gânditor. "Este aproape?"

"Este locul de care vorbea Kian."

Deodată două motociclete parchează haotic lângă noi, iar șoferul de pe prima motocicletă sare de pe ea, dându-și casca jos. Mă ia puțin prin surprindere, făcându-mă să tresar și să fiu atent la picioarele mele. Vorbești de lup și lupul la ușă. Kian ne privea îngrijorat, iar Zakaius și Aileen coboară de pe a doua motocicletă.

"Polaris este în pericol???" Pune întrebarea speriată Aileen, de parcă și-ar abține lacrimile de pe chip. Nu mă miram că plânge, sincer. M-aș fi mirat mai mult dacă n-ar fi făcut-o.

"Unde este?" Întreabă Kian confuz.

"Nu înțeleg, dimineața era totul bine. Ce s-a întâmplat?" Adaugă și Zakaius derutat, făcând schimb de priviri cu fata de lângă el. Când realizează că ea tremura îngrozitor, se apropie de ea și o luă în brațe, încercând să o calmeze.

"O să apară și ea înapoi după trei zile?" Întrebarea lui Kian părea că are noimă dacă stăteai să te gândești. 

"Nu," în schimb, răspunsul lui Kyran era negativ. "Ea este pe Pământ. Purgatoriul este deja distrus, nu are ce căuta acolo."

"Atunci unde este?! M-am săturat, prima dată dispare Renee, acum ea… ce s-a întâmplat cu lumea asta," vocea îi era ușor disperată, blonda părând distrusă de dispariția lui Polaris. Ea era cea mai emoțională dintre noi 5— acum 6, nu se limita din a își demonstra sentimentele deloc.

"Renee, este departe clădirea?" O evită brunetul pe fată, fixându-și privirea pe mine.

"E la margine de oraș. Nu e departe, doar jumătate de kilometru depărtare."

"Atunci e clar de ce simt atât de bine valul de energie. Nu mergem cu motocicletele, mergem pe jos. Dacă facem gălăgie, ar putea să nu le placă."

Îl privesc nesigur și las un oftat să-mi părăsească involuntar buzele. M-am bucurat de liniște până acum, dar se pare că atunci când totul pare prea bine ca să fie adevărat, chiar este prea bine. Iar apoi, nici nu eram sigur dacă Kyran spunea adevărul. Dar chiar nu aveam idee unde este Polaris și poate ar fi o idee mai bună să o căutăm prin oraș— dar dacă ea a spus că se duce acolo, cuvintele brunetului păreau tot mai verosimile.

Nu înțeleg ce s-a întâmplat cu Polaris sincer. Niciodată nu era genul care să plece neanunțat, era ușor și paranoică și nicidecum uitucă. Faptul că și-a uitat telefonul acasă, suna atât de dubios.