În brațele morții (boyxboy)

16

Aici deja era mult peste nivelul nostru. Nu am avut de ales, a trebuit să cooperăm cu cei de la FBI. Deși știam deja că totul este în zadar. Ei nu aveau habar de spirite și nici nu vor afla, qcel puțin nu de la noi (din motive evidente, aveau să ne ieie de nebuni și nici nu eram în stare să demonstrăm că avem dreptate). Iar în cazul ăsta, spiritele erau de vină.

Dar așa presupunea protocolul. Iar femeia, mama copilei, avea nevoie de ajutor. Ajutor pe care noi nu eram în stare să-l oferim.

"Am verificat fiecare colțișor din casă, absolut nimic. Nici o amprentă, nimic neobișnuit ascuns, nimic care să iasă în evidență. Încă continuăm căutările, dar ar putea dura ceva, Renee," îmi spune femeia și oftă zgomotos.

"Mulțumesc, Sara."

Eu cu Sara fusesem colegi de școală. Deși ea a ales să fie investigator la FBI, iar eu am continuat cu meseria de polițist. Din când în când mai țineam legătura. Speram totuși să nu ne întâlnim vreodată chiar în așa mod.

"Nu pot să cred că s-a întâmplat așa ceva. Săraca fată, este groaznic. Măcar a murit repede," oftă.

"Doamne ferește. Cel mai tare mă doare faptul că eu chiar am insistat că cel mai probabil doar este pierdută. Nu mi-am imaginat coșmarul ăsta," murmur agitat.

Eram foarte tensionat. Și nu neapărat din cauza morții fetiței (era și ăla un motiv, dar știam că nu pot schimba nimic). Faptul că pe pereți scria 'La mulți ani 4' mă speria enorm, dar din fericire agenții nu au găsit nici o legătură cu mine. Nu voiam probleme. Se pare că și ziua fetiței a fost săptămâna trecută, iar ei se bazează pe acest detaliu. Nu au idee de unde a apărut 4— chiar dacă eu știu. 

"Singurul nostru indiciu pe care îl avem e numărul 4, dar chiar nu înțeleg de ce. În Asia 4 este considerat ghinionist, dar nu văd legătura între caz și Asia. E singura mea teorie totuși."

"O fi fost vreun nebun," îmi las capul pe spate. "Nu vreau să-mi imaginez că între noi există și așa oameni."

"O să-l găsim. Până la urmă este un om, iar oamenii nu sunt niciodată perfecți."

Problema era că nu este om. Iar eu știu perfect cine este vinovatul.

Dar de ce a făcut Yemeryn asta? Îmi simțeam gâtul uscat. Și așa ziua mea era un coșmar, faptul că acum a murit și un copil nevinovat tot din cauza mea— îmi lăsa un gust amar pe buze. Mi-aș fi dorit acum totuși să nu fi mâncat tortul ăla. Mă simțeam de parcă mai aveam puțin și îmi goleam tot stomacul.

Ce fel de regrete ai, Yemeryn, de te-ai întors pe pământ? Ai murit cu regrete? Ce nu te lasă în pace nici după moarte?

"Am interogat și eu lumea," spun după o pauză scurtă. "Copilul ăla plângea al naibii de tare. O văzuse în așa hal înainte tuturor. E groaznic. De la o vârstă atât de fragedă…"

"Nu-mi imaginez nici ce este în mintea săracii femei. I-am spus că fetița a murit de la sufocare, înainte de a îi face criminalul toate acestea— dar totuși nu a ajutat."

"Nu cred că acum ar ajuta-o ceva indiferent de situație," o privesc încordat. 

"N-am idee…"

Oftez și eu și îmi ascund palmele în buzunar, privind pământul de sub picioarele mele. Aș fi invitat-o pe Sara la un ceai dacă nu aș fi vrut să discut cu ceilalți din cabană cât se poate de repede. Înțelegeam că acum ăsta era un pas enorm pentru mine, trebuia să le zic ce înseamnă ziua precedentă (este deja ora 5 dimineață, ziua mea a trecut de ore bune) pentru mine și înafară de doar ziua mea… dar nu știu cât de ușor îmi va fi.