În brațele morții (boyxboy)

10

El nu mai spuse nimic, privind gânditor podeaua. Înghit în sec. "Nu ai de gând să… nu știu, să negi?" Îl întreb și mai beau o gură din ceaiul meu.

"Mă vei crede?" Chicoti. 

"Nu știu, nu cred," dau din umeri.

"Ți-ai primit singur răspunsul. Înțeleg de unde îți vine ideea, sunt o persoană nouă pentru tine, nu prea pot să mă lupt împotriva unui argument atât de verosimil. Îmi vine să te cred și eu."

Îmi rezem bărbia de genunchi și așez ceașca pe masă. "Ai dreptate. Pe ceilalți îi cunosc, pe tine nu. Atât știu, este singurul meu argument."

Îmi aruncă o privire. "Aș minți dacă aș spune că nu pot face rău nici unei muște, sunt soldat totuși. Am cam fost învățat să ucid, acesta îmi este scopul, dar chiar diavol… ar fi mult să zic așa."

"Pe ceilalți îi cunosc de ani buni, ești singura persoană care ar putea fi nu chiar om," înghit și îmi întorc privirea spre el. Se merita oare să-mi fie frică de el?

Zâmbetul îi părea pur, iar modul în care privirea reflecta lumina— atât de viu. Nu părea o persoană rea, chiar absolut deloc,  probabil din cauza acestui lucru am avut încredere atât de orbească în el, însă până acum nici nu m-a dezamăgit. Nu știu cum să mă exprim. Nu era cel mai politicos și avea și momentele sale rele, dar cumva alături de el mă simțeam chiar în siguranță. Nu-mi păsa că nu-l cunoșteam, în prezența sa îmi părea că sunt cu un prieten vechi în care pot avea toată încrederea din lume.

Dar cuvintele spiritului încă mi se repetau în mine.

"Spiritele urmăresc răul… nu știi niciodată sigur la ce se pot referi. Vor spune adevărul, dar ar putea câteodată să-l amestece încât să ne ofere o altă viziune. Ar putea prin diavol să se refere doar la un trădător sau poate la o persoană cu intenții ascunse. Nu ar trebui să te limitezi doar la atenție asupra mea, nu știi niciodată la ce s-a referit."

Îl privesc nesigur și îmi trec degetele prin păr. Nici măcar nu credeam în diavol dacă începeam de la început, chiar dacă în religia mea el exista. Dar acum eram nevoit să-mi schimb toate percepțiile asupra lumii.

Totul era atât de dificil.

"Sincer, dă-o dracului. Deja nici nu mai am habar în cine să am încredere… mi-e frică să cred ca unul dintre prietenii mei ar putea fi," înghit în sec și fac o pauză, ridicându-mi fruntea "împotriva noastră."

"Ți-ar plăcea să crezi că eu sunt?"

Îi arunc o privire și îmi umezesc buzele cu limba. De ce mi-a zis mie spiritul așa ceva? Poate doar am înnebunit și mi s-a părut. Nu cred că este cineva de aici cu alte scopuri ascunse. "Nu… adică până la urmă te cunosc de doar o săptămână, dar-" îmi întorc jumătate de corp înspre el, "chiar nu pari o persoană rea. Aș vrea să fi primit un nume, dar nu am idee, mă enervează că mi-a spus atât de general. Nu-mi place să învinovățesc lumea în stânga și dreapta."

"Înțeleg, Renee. Poate nici măcar nu vorbea despre prietenii tăi sau de mine."

"La dracu," șuier și îmi lipesc palmele pe față. "Spirite idioate."

"Nu te opresc să crezi ce vrei, dar dacă consideri că eu am vreo legătură," face o pauză, "te-aș ruga doar să fii mai tăcut cu Kian despre asta. Și așa nu mă are la suflet și fără toate acestea."

Dau din umeri. "O să văd. Cred că nu o să spun la nimeni."

"Devii o țintă ușoară."

Răsuflu lung. "Dar nu sunt convins de teoria mea. Și apoi dacă vei primi ură din partea tuturor, nu prea cred că mi-ar plăcea să fiu eu vinovatul. Nu ai pe nimeni aici. Iar dacă chiar ești— așa măcar pot fi atent la tine."