În brațele morții (boyxboy)

27

"Și acum ce facem? O să le spunem și lor adevărul?" Întreabă Polaris după câteva ore bune în care doar am discutat. Nimeni nu era sigur de ce voia. Trebuia să luăm o decizie, dar eram foarte indeciși. 

"Le spunem adevărul și colaborăm cu ei?" Zice pe un ton degajat Aileen și se rezemă de masă. "Nu văd nici un motiv de ce să nu o facem… ei vor bine pentru ceilalți, nu altceva. Noi doar o să-i ajutăm și o să fie mai puțin periculos și pentru noi. Ușor. Nu văd de ce tot tragem de timp," dă din umeri fata și ne examină pe toți cu privirea.

Îmi ridic privirea înspre ea și expir lung  "Se comportau ciudat de dubios."

"De parcă aveau ceva de ascuns," adaugă Polaris.

Kyran pufnește și își rezamă bărbia în palmă. Încercam să nu mă uit în mod direct la el și am o bănuială că el mi-a observat comportamentul mai rece—dar tăcea. Nu spunea nimic despre asta. "Se comportă așa deoarece sunt îngâmfați. Sunt geloși că noi avem acum mai multă putere decât au ei, că de noi au nevoie și cei mai superiori. Ei, în special tipa aia, nu au nevoie de noi. Ei ne urăsc. Știu că dacă îi ajutăm, o să ajungem mult mai rapid decât ei în fața lor, chiar să le furăm postul de muncă."

I-aș fi răspuns ce cred, dar tac, deoarece ultimul lucru pe care voiam să-l fac este să mă bag în seamă cu el în momentul acesta.

"Yeah, țin cu Kyran. Tipa aia nu pare bună decât de gură, nu-mi place atitudinea ei și nici nu am fost măcar de față," zice Zakaius, privind în gol, în timp ce cojea o portocală. Înghit în sec, trecându-mi buricele degetelor peste suprafața mesei.

Îi întinde o bucată de portocală blondei.

"Eu nu vreau să lucrez cu ea, pare un coșmar," mă plâng. 

Kian lovi cu palma în masă, privindu-ne gânditor. "Nu mai ajungem nicăieri cu asta."

"Mai avem nevoie de timp," replică Aileen, iar toți dau pozitiv din cap. Se pare că nu o să luăm decizia aia prea curând—însă acum chiar era prea devreme. Nu știam ce este mai bine sau nu.

"În fine, trebuie să ne facem în continuare treaba," spune Polaris și își încrucișează brațele la piept. "Eu și cu cine ieșim în oraș? Trebuie să verificăm dacă situația la lac s-a calmat." Privirea și-o întoarce spre geamul de afară. Mi-o întorc și eu și mă holbez înspre propria expresie din reflexie.

"Cum te mai simți, Renee?" Întreabă blonda, așezându-și palma pe umărul meu. Puteam simți privirea fixată a brunetului pe spatele meu, îmi trezea fiori.

Reflexia îmi era un haos. Părea că abia m-am trezit, deși au trecut ore de când sunt în picioare. Eram vraiște.

"Bine," râd încordat. "După un somn bun, sunt ca nou."

"Eu vin," se propune singur Kian, iar cei doi nu pierd timp prea mult înainte de a dispărea. Îl auzeam pe Kyran cum chicoti discret și se ridică de la masă, dar nu plecă din bucătărie. Din contra, rămâne lângă mine. Mă ridic să plec odată cu Aileen, dar bărbatul mă apucă de încheietură. 

"Putem vorbi?" Întreabă.

"Scuze, sunt ocupat, hai altădată," îmi retrag mâna și încerc să plec cât se poate de rapid, încât să nu reușească să mă oprească. 

"Mă eviți cumva?" Îi aud glasul în spatele meu, dar drept răspuns doar râd fals.

"Nu, sincer, sunt ocupat, Kyran. Vorbim mai târziu, îți promit." Și cu cuvintele acestea, nu îl mai ascult și doar îl prind pe Zakaius din urmă. Simțeam cum Kyran încă era în spatele meu, dar nu mai spune nimic.