În brațele morții (boyxboy)

15

Au trecut 3 zile. Mai rapid decât m-am așteptat chiar, dar în acest timp eu cu Kyran am evitat complet de a discuta despre… seara aia. Era mai bine așa. Surprinzător sau nu, chiar a început să se comporte mai bine cu mine (cel puțin față de cum era înainte să intrăm în baie, totul era mai bine) și nici unul nu aducea vorba despre acea 'experiență'. Deși am rămas de nenumărate ori singuri și șanse erau destule.

Doamne ajută.

Însă după cazul ăla, am ajuns toți 6 la concluzia că niciodată, nici unul dintre noi, nu rămânem mai puțin de doi. Când eram în cabană, puteam sta și în camere diferite, dar singuri, singuri în cabană nu puteam rămâne. În special eu cu Kyran, spiritele doar aveau ochi pe noi. Nu era atât de dificil de respectat această regulă, singura problemă erau armele— care erau doar două. Dar cumva încercam să potrivim totul.

Pe scurt, ne adaptăm ușor. Nu știu ce ne aștepta mai târziu, dar sperăm ca toate aceste măsuri de protecție să funcționeze. Sincer să fiu, nu am nici cea mai mică idee ce aș fi făcut acolo în baie dacă aș fi rămas singur. Acum Kyran a zis că a desenat semne pe pereți cu cuțitul care avea să ne protejeze de spirite, dar nu știam cât de bine o să funcționeze. Nici el nu știa.

"Să pun sare?" O întreb pe Aileen, în timp ce găteam mâncarea. Ea se juca ceva joc pe telefon, nu am idee ce îi plăcea atât de mult, dar părea interesată în acțiunea caracterelor. Nici măcar nu se mai uita la mine când vorbea, continua să se bată cu nu știu ce monștri.

Nimeni nu a întrebat nici cum mi-am revenit brusc în fire, dar mă bucur. Nu voiam întrebări suplimentare.

"Fă ce vreiiiiiii…. NU! Am murit, minunat," replică sarcastică și își ridică privirea înspre mine. "E doar vina ta."

"Cu ce onoare?" 

"Dacă nu mă deranjai, nu aveam să pierd!" Îmi reproșează frustrată.  

"Aileen, este timpul să admiți doar că ești oribilă la jocul ăla," îi spune Zakaius care apăru și el în bucătărie. "Simt mirosul de la etaj, ce gătești gustos acolo?" Își linge buzele pofticios.

" Ia mai taci, nu eu stau și îmi irosesc jumătate de salariu pe un joc. Eu măcar joc onest," îi răspunde fata înapoi, iar eu chicotesc.

Cei doi se comportau precum doi frați care nu erau controlați de părinții lor. Mă amuzau ușor, dar de multe ori erau enervanți. Bine că în majoritatea timpului stăteau și se jucau în liniște, dar dacă începea unul să comenteze, era sfârșitul liniștii. 

Făceam o supă și chiar mirosea bine. Eram ușor cam mândru. Ar trebui să îi dau lui Polaris să o guste. Ea era bucătarul aici, rareori nu gătea dânsa. 

"Kyran, dar la voi nu existau ceva mâncăruri nemaiîntâlnite la noi? Chiar sunt curioasă de asta," aud glasul lui Aileen, iar când mă întorc, îl văd și pe brunet.

Chiar dacă evitam situația, nu însemna că era mai puțin confortabilă.

"Hmm, nu țin minte prea multe. Tot ce mă bagă pe mine în sperieți e faptul că la voi castraveții sunt verzi," adăugă scurt și se strecură pe scaun lângă Zakaius.

Pufnesc. "Ce culoare ar trebui să aibă?" Îi întreb și scot farfuriile, începând să le împart mâncarea.

"Eu nu vreau carne," zice blonda. "Sunt la dietă."

"Tu ești la dietă în fiecare săptămână, apoi mănânci toate dulciurile pe care le avem în cabană. Cine a mâncat pachetul meu de KitKat? Doar de ale mele te atingi mereu! De ce doar de ale mele?" se plânge Zakaius.