În brațele morții (boyxboy)

28

"Cum te simți?" Întreabă Kian și mă privește nesigur. Când ei doi—el cu Polaris—au auzit ce am pățit, nici nu au stat pe dubii și s-au întors. Dar aveau niște expresii pe chipurile lor de parcă tocmai ce le-a zis cineva că am fost găsit mort.

Nici eu nu eram la fel de tensionat precum ei și era vorba despre mine însumi.

"SUNT FOARTE BINE, nu este nevoit să mă bateți la cap cu întrebarea asta de enșpe mii de ori!" Îmi flutur palmele prin aer și mă las pe marginea canapelei, strâmbându-mă. 

Voiam să îmi găsesc cuvintele de a le spune ce a zis sufletul, dar mă simțeam de parcă era prea mult. Nu știam ce să fac. Știu că ceea ce am auzit nu era ceva neimportant deloc, dar nu mă puteam convinge singur să le zic. 

"Parcă am făcut regula aia. Unde ați plecat? De ce ați făcut asta? Nu vă gândiți absolut deloc? Ați plecat fără armă! Dacă murea unul dintre voi doi, sau mai rău, amândoi?!" Întreabă dezamăgită Aileen, iar eu oftez lung. Nu luasem în seamă regula aia deoarece voiam să scap de Kyran. Drace, urăsc că uneori fac după cum mă taie capul.

Acum mai nu am murit din cauza asta. Voiam să îl întreb pe Kyran de cuvintele spuse de spirit—dar mă simt foarte reticent din a le spune și lor. Nu prea vreau să îi stresez. Iar o idee de discuție în mod particular doar cu el nu mă prea interesa.

"Nu te simți slăbit?" Aud glasul brunetului din spatele meu, iar un fior mi se prelinge pe șira spinării. Râd inconfortabil.

"Dubios, m-am simțit. Dar acum nu, mă simt mai bine dintr-un oarecare motiv." Decid să nu îl evit în mod evident, chiar față de toți. 

"Adică?" 

"Adică când a fost spiritul în fața mea, mi-a mâncat aproape sufletul. Dar când s-a sinucis, am început să mă simt mai bine. Nu, un pic mai devreme am început să mă simt mai bine," rectific.

Kyran lovi ușor cu degetele în materialul canapelei, maxilarul jucându-i. Simțeam că mă privește. Îmi ridic privirea în sus și îi întâlnesc privirea. Un fior electric îmi curge pe șira spinării. Stătea în spatele meu, mâinile sale fiind înfipte în speteaza canapelei, împrejmuindu-mă pe mine.

"Renee, ai putea explica în detaliu ce s-a întâmplat cu adevărat?" Își drege vocea. 

Înghit în sec ușor mai reținut. Nu am idee de ce mă simțeam în astfel mod. Ei erau prietenii mei, aveam încredere în ei și nu voiam să ascund nimic. Nici chiar de Kyran. Însă mă simțeam atât de ciudat—de parcă nu voiam să le spun. De parcă ceea ce mi-a spus spiritul ar trebui să fie un secret. Nu știu ce mai este în mintea mea.

"E complicat," îngân răgușit.

"Doamne, când mă fugărea și pe mine, era groaznic," spune Zakaius tulburat. "Mi se făcuse atât de frig brusc și nici nu mă puteam uita la el." 

"O fi un suflet periculos," murmură Kian nesigur, făcând contact vizual cu bărbatul din spatele meu. Nu știu cum Kyran reacționează—dar nu spune nimic. Se coborî la nivelul meu, simțindu-i respirația fierbinte pe pielea gâtului meu.

Mă întorc spre el, realizând că distanța dintre fețele noastre era prea mică. Mă întorc înapoi jenat.

"M-a atins. Avea pielea atât de rece încât mă durea," spun privind în gol, frământându-mi degetele în poală.

"Te-a atins?" Își arcuiește impresionată Aileen sprâncenele.

"Mi-a și spus...chestii ciudate."

"Ce fel de?"

Îmi ridic privirea spre geam, de parcă simțeam fiorul rece al spiritului de mai devreme din spatele geamului. Dar nu era nimic—doar mintea care-mi juca feste. Dacă închideam ochii, mă simțeam de parcă era în fața mea. Atât de înfricoșătoare era, mi se blocase în mintea mea. Îmi era desenat pe retină, ca un coșmar devenit realitate.