Prețul fericirii

41

Dupa ce James ma scoate din restaurant printr-o iesire din spate, ne indreptam catre masina lui ce era parcata in apropiere. Probabil fiindca stia ca, daca ii voi sesiza posibila prezenta, nici macar un picior nu mai puneam in restaurant.
Dupa ce ajungem in locul unde a inceput totul, opreste motorul si se da jos imediat. Poate fuge ca sa scape de mine, dar nu ii mai dau seansa nici sa respire pana nu imi spune tot. Ma dau jos, in urma sa si inaintez spre ponton.

-Doar nu crezi ca acum vei tăcea, adaug in spatele lui. James cu tine vorbesc!
-Ma gandeam ca vrei o pauza dupa ce ai tipat la tata. Acum tipi din nou?
-Tip, intreb uimita de tupeul lui. Tip James? Pai foarte bine, poate auzi si tu ceva, ca pana acum mi-am răcit gura de geaba. "James nu te mai baga in prostii, James spune-mi ce s-a intamplat, James nu mai mintii, James fii sincer"... Si tu ce ai facut, te-ai bagat doar in prostii. Ai fugit de mine mereu, iar eu doar iti voiam binele. Iar eu ce am facut? Am stat dupa tine mereu. Am așteptat un semn din partea ta mereu. Cand am crezut ca, gata cu jocurile si puteam fi fericiti... ce mi-ai demonstrat? Ca esti un mincinos. Sustii ca nu voiai sa imi faci rau, sa ma ranesti si unde s-a ajuns? Sa iti curat prostiile de fiecare data! Daca as fi zis "nu" din prima, atunci cand ai cazut in fata usii mele, plin de sange... si as fi sunat la politie nu se mai ajungea aici. De ce am ales sa ma complic cu tine? Ti-ai batut joc in continuu. Ai zis ca iti e frica de aia, de aia... dar de tot ce iti este frica tie, este sa nu fii tu ranit.  Te dai mare si tare, dar iti este frica la fel de tare de dragoste. Am incercat in fel si chip sa-ti explic ca "dragostea " e buna. M-ai contrazis sigur pe tine. De ce?
-Ai terminat?
-Nu! Nici pe departe! Acum, raspunde-mi. Ai zis ca-mi zici adevarul!
-Mai intai hai sa ne asezam, e mult de povestit. Si ștergeți lacrimile, adauga cand imi intinde batista ce o avea in buzunarul de la sacou.
-Nu vreau nimic de la tine, vreau doar sa stiu adevarul.
-Cum doresti. Cu ce vrei sa incep?
-De ce te-ai mutat in New York?
-Hm... nu stiam ca asta te priveste pe tine.
-Deja ma enervezi, adaug si ma stramb la el.
-Esti asa un copil Julia.
-Nu mai sunt James, tu si "prietenii" tai, ati avut grija de asta. Copilul ala inocent, bun, calm, rabdator, nu mai este.
-Eu cred ca inca este acolo, trebuie doar sa se vindece.
-De acord! Acum povestește!
-Of Julia. Am plecat din Chicago fiindca a trebuit sa schimb liceul, sa-mi schimb "mediul" dupa cum a zis si tata.
-De ce?
-Fiindca am reusit sa ies dintr-un proces mai complicat decat a parut la inceput.
-Ce s-a intamplat James? Nu mai trage de timp si spune-mi!
-Tu chiar esti ranita, adauga si vad cum pe fata ii apare o expresie imbinata intre tristete si mirare.
-Atunci ajuta-ma James. Doar tu poti face asta. Crede-ma chiar nu mai pot, adaug si lacrimile iar incep a curge. Vreau sa stiu adevarul.
-Inca mai crezi in mine!
-De unde a venit asta?
-De asta vrei sa stii totul. Cauti inca sa imi gasesti scuze, cai de scăpare, de nevinovație.

Stiu ca asta incercam sa fac, dar el nu trebuia sa stie asta! Doar asa ma pot vindeca. Afland ca tot ce s-a intamplat nu a fost din vina lui si nu e un nebun fara certificat. Trebuie sa stiu adevarul pentru a stii ca tot ce am facut pentru a-l scapa de inchisoare, a fost pentru un om bun, pentru o victima. Nu vreau sa stiu ca l-am scapat pe un nebun care doar si-a batut joc. Sa stiu ca nu am avut eu noroc in dragoste, nu ca el ar fi un... monstru.

-Imi spui te rog ce s-a intamplat, pana nu incep telefoanele sa sune si sa trebuiasca sa plec.
-Ce telefoane Julia?
-Telefonul... a ramas cu geanta in restaurant.
-Si al meu... pe masa.
-Bine atunci! Surpriza! Nu te va întrerupe nimeni, ai drum lin. Vorbește te rog si nu ma mai scoate din toate mintile!
-Procesul era legat de liceu. Am introdus in scoala ce nu trebuia si am fost prins.
-Deci Sebastian, drogurile...
-Ce droguri Julia? Hm... normal ca ma asociezi cu asta, dupa faza cu transportul lui Sebastian.
-Normal ca o fac. De aceea vreau sa stiu adevarul, nu intelegi?
-Am bagat in liceu, unde erau si clase primare, gimnaziale... un copil.
-Poftim?
-In Chicago, pe langa Laur, am mai avut un prieten foarte bun. Eram ambii motociclisti si datorita pasiunii comune ne petreceam mult timpul impreuna la garajul lui.
-"Ai mai avut"? Acum nu mai sunteti prieteni?
-Julia... Matteo a murit săptămâna trecuta.
-Scuze... imi pare rau!
-Si mie, era o persoana buna!
-De aceea ai fost in Chicago?
-De unde stii ca am fost in Chicago?
-Stai linistit, mama ta mi-a spus ca o vecina a venit la usa, nu mi-a spus ca erai tu.
-Hm...
-Continua, te rog!
-Cum ziceam, ne petreceam mult timpul împreună la garaj; garaj ce vizavi avea ca vecini o familie mai ciudata. Tatal era plecat cu afaceri murdare din oras, mama sau femeia asta...caci nu o poti numi asa, era o alcoolica si mai erau doi copii, un baiat de 14 ani si o fetita de 10. In saptamana aia, cat am stat zi de zi la garaj pentru a repara la motociclete, in fiecare seara se auzeau tipete, dupa care o usa trantita. Dupa ceva timp am realizat ce se intampla, cand auzind niste tipete din spatele garajului, am gasit un baiat dezorientat, ce incerca sa scape de un caine, ce incerca sa il atace.
Dupa ce l-am ajutat, fiind foarte frig afara, l-am luat înăuntru la noi. Baiatul ne-a povestit prin ce trecuse si faptul ca parintii lui se certau telefonic in fiecare seara de o săptămână, in continuu. Acest lucru o afecta pe mama lui, care se imbata si isi varsa frustrarile pe ei. Pentru a nu o lovi pe sora lui, fiindca femeia era si foarte agresiva, el lua asupra lui totul, dupa care era dat afara din casa. Dupa doua saptamani in care Matteo si cu mine l-am ajutat sa-si mai revina, fiindca pe langa ca avea nevoie de mancare, avea nevoie si de sprijin, am decis ca baiatul este foarte destept, cuminte si am ales sa ii aratam cum e sa te duci la scoala, sa fii un copil normal. Fiindca aveam relatii in liceul meu...
-Fiindca tu esti James Lange si poti face de toate!
-Mda... asa credeam o perioada. Oricum, am ales sa il bag pe la cursuri si dupa alte doua saptamani in care mama lui nu i-a simtit lipsa, a aflat unde e si ce am facut. A crezut ca amenintandu-ma ca ma va duce la politie o sa rezolve ceva, iar eu crezand ca daca o amenint cu protectia copilului, o sa se opreasca din a ii mai abuza pe copii se va termina, dar nu s-a intamplat asta. Pentru mine era de necrezut ca va face ce tocmai spunea, pana la urma, oricum voia sa scape cumva de copii, altfel de ce ii chinuia atat, de ce s-ar fi dus la politie si i-ar recupera?
Insa intr-o seara m-am trezit cu politia la usa si Matteo la fel. Am fost acuzati de rapire, ca am bagat copilul in liceu ilegal etc. In final am reusit cu ajutorul vecinilor, al altor martori sa demonstam ce am incercat sa facem, ca baiatul nu a fost o secunda in pericol, alaturi de noi si copii au fost pusi in plasament. Noua ni s-a dat o amenda si mie mi s-a "recomandat" sa plec din liceu. Nu m-au exmatriculat fiindca...
-Fiindca se stia cine esti tu.
-Poate dai vina pe mine Julia, dar fiecare om are dreptul sa aleaga ceea ce face. Puteau sa ma exmatriculeze, nimeni nu s-ar fi dus cu scandal, dar in schimbul unor beneficii cerute pe față, unii oameni fac multe. Acum stii povestea!
-Da, acum o stiu!
-Vre-o parere domnisoara avocat?