Prețul fericirii

13

~James~
10:15

Cobor inca mahmur, din seara precedenta, in living pentru a-mi face o cafea tare cu scopul de a-mi reveni.
Buzele rosii si ochii ei patrunzatori inca imi stau intipariti in minte. Nu ma asteptam sa vina la petrecere dupa supararea cu care a plecat din masina mea ultima oara. Chiar eram pregatit sa-mi cer scuze, dar asta e... daca nu am avut ocazia.

Flashback

Ma indrept catre bar dupa momentul in care cei doi prieteni ai mei... si Julia s-au intors la masa. Prezenta ei in seara aceasta ma intimideaza grav. Ochii negri ce ma atintesc de la inceputul serii, ma fac sa ma simt vinovat pentru momentele anterioare in care m-am comportat urat cu ea. De ce fata asta iti intoarce toate sentimentele pe dos doar cu simpla ei prezenta?
Urc pe scaunul de la bar, cerandu-i barbanului un pahar de whisky, pe care il dau numaidecât pe gat. Dupa alte minute pierdute la bar, singur, Laur mi se alatura, cerand si el la randul lui un pahar de whisky.

-Ce faci aici singur, ma intreaba baiatul brunet, dupa ce lasa pe bar paharul gol.
-Ma distrez.
-E ceva ce nu mi-ai spus?
-Nici eu nu stiu, sincer, spun jucandu-ma in continuare cu paharul la fel de gol.
-Care e treaba cu Julia? De ce e suparata pe tine?
-Ea e mereu suparata pe mine, am impresia ca nu ma prea suporta. Dar ce sa vezi? S-a pricopsit cu mine si eu cu ea pentru... un an de meditatii sau cine stie poate renunta mai devreme. Dupa calculele mele, esti singurul exemplar uman ce m-a suportat mai mult de trei saptamani.
-Ca sa inteleg... cine pe cine nu suporta defapt?
-Laur, esti prietenul meu cel mai bun. Cand m-ai inteles vreodată, adaug, rasul acaparandu-ne pe amandoi.
-Stii ce cred? Chiar daca nu arati, ți-e frica ca Julia sa nu fie fata ce sparge acel zid. Vad cum o privesti.
-Crezi ce vrei, dar privirea asta arata doar indiferenta.
-Normal, inca nu a venit momentul sa sari pe ea, de-abia daca ai scapat de tacsu'. Nu vrei sa te bage la coruptie de minori.
-Foarte amuzant prietene, insa fata mai are putin si face 18 ani.
-Cand, maine?
-In fine, ce cauta ea in discutia noastra?
-Ma opresc atunci, dar ai grija! Ea nu e ca celelalte James. Trebuie sa ai grija.
-Ghici ce Laur, asta am incercat sa fac si am ajuns injunghiat in spatele unei cafenele.
-Pentru ea ai facut asta sau sa-ti hranesti egoul asta mare? Ai grija ce zici frate, nu e bine sa incurci lucrurile, nu de alta, dar s-ar putea sa te trezesti intr-o zi si sa nu stii de ce ai facut anumite lucruri. Nu stii niciodata pe cine vei da vina mai tarziu pentru greselile tale, spune si se pozitioneaza mai aproape de mine, fixandu-si privirea in ochii mei.
-Cred ca te asteapta iubitica ta. Nu o lasa singura, ii spun aratand spre fata de la masa.
Inca un pahar te rog, ii strig barmanului ce se apropie de noi in doua secunde.

Laur nu stie ce vorbeste, fata asta nu o sa-mi puna capac. Iar daca o s-o faca, la naiba cu ea! O s-o fac sa se care din perimetrul meu. Asta nu fiindca Julia Miller nu e ce trebuie... ci pentru ca eu nu sunt ce trebuie. Nu vreau sa ii distrug visele, nu vreau sa fiu eu cel care ii taie aripile. Eu sunt deja in iad, nu vreau sa o trag si pe ea dupa mine. E frig aici jos... e frig si gol.

Flshback incheiat

Cobor scarile, urmand sa merg spre bucataria unde cafeaua era deja facuta. Iau o cana in care pun lichidul negru si ma indrept catre iesirea din spatele casei, pe terasa din lemn.

-Buna dimineata fiule!
-Salut tata, Laur!
-Stai cu noi sau te grabesti alt undeva?
-In dimineata asta stau degeaba, stau acasa cu tine si prietenul meu.
-De cand nu am mai petrecut asa diminetile, tine sa precizeze barbatul brunet ce sta pe scaun privind gradina goala.
-Serios, eu cu James mereu petreceam diminetile cu dumneavoastra si...
-Mama, intreb curios de afirmatia neterminată a baiatului din fata mea.

Mama ne iubea foarte mult pe mine si pe Laur si aprecia momentele in care eram amandoi in casa. In fiecare dimineata ne trezeam devreme doar pentru a bea cafeaua cu ea si tata. Povesteam despre scoala, despre afaceri sau ascultam amuzati povesti din tineretea lor. Erau momente frumoase, momente pe care acum le privesc cu greutate si vreau sa le uit. Trecutul nu-l poti intoarce sau schimba, iar eu daca imi amintesc acele lucruri nu fac decat sa pun sare pe rana, pentru absenta mamei din viata noastra. Sa ma simt vinovat pentru ruptura provocata din cauza maniei mele.
Mama nu a mai vorbit cu mine de cand s-a sfarsit divortul si am ales sa stau la tata. Nu stiu daca a fost pentru ca eu am fost cel care i-a zis tatei despre aventura ei îndelungată in zile sau pentru ca ea s-o fi intors la acel barbat si nu vrea sa vad eu asta. Un lucru este sigur dupa divort nu m-a cautat sau nu mi-a dat nici un semn ca ar mai fi vrut sa vorbeasca cu mine.
Acum sunt major si nu mai am nevoie de grija cuiva, ma voi angaja si usor voi termina si cu ,,sponsorizarea,, tatei. Cu toate acestea nu pot spune ca prezenta feminina nu-mi lipseste din casa. Am crescut si mi-am dat seama ca intr-o casa nu este nevoie de aceasta doar pentru grija celor din jur, cum ar fi pentru micul-dejun, pranz, cina, aranjatul hainelor, etc. Pentru ca femeia nu este acolo pentru asta, nu mai traim in epoca de piatra in care asta era scopul ei. Ea trebuie sa fie acolo pentru armonie, pentru o vorba buna cand ai nevoie de ea. Sa iti fie alaturi si sa te ajute, sa te indrume cand nu vezi drumul cel bun, sa te lase sa te dai cu capul de perete cand este cazul sau sa te enerveze daca simte nevoia. Aceste creaturi cred ca sunt concepute pentru armonia planetei, caci asta fac ele, sunt echilibru. Insa asta e... eu mi-am pierdut echilibrul odata cu plecarea mamei, acea persoana in care aveam cea mai mare incredere. Femeia careia i-am destăinuit prima iubire si pe al carui umar am plans la prima dezamagire. Acea femeie care imi spunea ca totul va fi bine. Dar si acea persoana care in momentul destainuiri mele in fata tatei mi-a spus ca nu merit sa fiu iubit, ca am distrus linistea familiei.
Si o cred... asta am facut si poate chiar nu merit sa am parte de acea dragoste pe care am stricat-o.
Dar daca totusi o sa ma indragostesc si voi fi ranit precum a fost tata? Daca voi avea si un copil pe care mai mult sau mai putin, il voi vedea suferind din cauza mea? M-as înhăma la un astfel de drum sigur intr-un viitor necunoscut?
Mai bine as renunta, un om ca mine nu are de ce sa aduca atata suferinta in jurul lui. Oricum atrag toate problemele, nu ma mir sa sfârșesc singur toata viata mea.