Prețul fericirii

20

Stau cateva momente pe ganduri, după care curiozitatea isi face imediat prezenta.

-E bine? Unde e?
-Julia nu stiam ca iti pasa atat de mult de James, intervine Laur imediat cum intra in camera.
-Nu-mi pasa... atat de mult, doar ca eram curioasă.
-Evident!
-Acum, serios! E totul bine?
-Ce ar fi sa-l întrebi chiar tu, intrebarea lui Laur nu sta sa nu apara.
-Mai bine lasa, cedez intr-un final.

Daca l-as întreba chiar eu, James m-ar lua la mișto, cel mai probabil în următoarea secundă si ca de fiecare dată m-ar lovi cu veșnică replică "e treaba mea". Asa ca mai bine mă redresez pe drumul meu si ma opresc din a ma gândi la el si la problemele lui existențiale, chiar dacă într-o mică sau mai mare măsură ma afecteaza si pe mine, baiatul tatuat fiind un nou si interesant subiect in viata mea. Poate gresesc si mai bine as lasa-o balta cu el, să devin si eu la fel de indiferenta... dar daca m-am îndrăgostit de el? Ce as putea face in situatia asta? Sa o las balta asa de usor? Poate ca asta ar fi cea mai potrivita solutie, insa mai am nevoie de timp.

De timp ca sa ce? Sa iti rănească sentimentele mai mult decat o face deja?
-Poate de timp, ca sa gasesc un motiv bun pentru care James nu ma vrea aproape de el, pe mine sau pe oricine altcineva si un alt motiv pentru care pot intelege motivul.

E greu de inteles ceea ce simt acum, insa macar pentru el, pot incerca sa gasesc problema pentru care se îndepărtează de atâtea persoane si pentru care nu lasă iubirea sa fie in jurul lui. Fiindcă James Lange merita iubit, cu toate zidurile ce il înconjoară, merita iubit!

-Deci... vii?
-Imi pare rau Mada, dar nu pot!
-Of, bine! Dar imi rămâi datoare cu o discuție serioasă despre tot ce se petrece cu tine in ultima perioada. Cred ca ai stat atat de mult in jurul lui James, încât i-ai preluat comportamentul.
-Foarte amuzant, aproape ca ma gandesc la varianta asta!
-Gândește-te foarte serios!
-Bine, bine.

Dupa ceva timp in care m-am simtit ca la interogatoriu, Laur impreuna cu iubita lui, punandu-mi diverse intrebari cu privire la James si la posibilele variante in care mie mi-ar placea de el, am decis sa mergem in bucatarie pentru a lua pranzul impreuna. Astazi si in urmatoarele 5 zile voi fi singura acasa, tata fiind plecat cu afaceri in alt oras. Nu pot spune ca imi pare rau, caci sunt atat de incarcata emotional incat tata ar fi observat asta, iar cosmarurile ce odata mă lăsaseră, au reaparut, astfel posibilele mele plimbari prin casa in miez de noapte ar fi fost usor de sesizat si cu siguranta nu m-ar fi lasat in pace pana nu i-as fi explicat ce am, in cel mai rau caz cautandu-mi si un psiholog. Cand mama s-a inbolnavit, in jurul meu era un stres continuu, fapt ce mi-a creat si mie discomfort. Toate lucrurile ce se adunasera in ultimul timp imi crease anxietate si cateva episoade de atacuri de panica. Am incercat sa nu ii mai stresez si pe ai mei cu problemele ce ma coplesau la randul si pe mine, astfel toata povara pe care o purtam singura, noaptea ravasindu-ma. Aveam diverse cosmaruri sau vise ciudate, in care ceva rau se intampla, de la foc, pana la moartea cuiva. Evident ca ultima varianta chiar s-a intamplat, insa pentru un copil nu e usor sa se trezeasca in suspine la diverse ore in noapte.
Așadar cosmarurile au reaparut de doua seri încoace, insa si-au schimbat personajul principal.

-Planeta pamant catre Julia, o aud in sfarsit pe Madalina, ce flutura o mana prin fata mea.
-Ce e?
-Nu stiu, tu sa-mi zici!

Insa nu ii raspund, o simpla ridicare din umeri fiind de ajuns ca prietena mea sa inteleaga mesajul. Asa ca dupa inca cateva inghitituri din pastele mele, renunt la a mai manca si ma indrept catre canapeaua din living.
Nu dureaza mult si ii vad si pe cei doi indragostiti venind catre mine.

-Julia!
-Da!
-Noi vom pleca acum, parintii lui Laur au avionul mâine si ar vrea sa ne mai vada o data, pana data viitoare.
-Bine.
-Esti ok, ma intreaba si Laur dupa cateva secunde.
-Da, totul e bine. Distractie placuta!
-Multumim.