Prețul fericirii

10

~James~

Mai stau cateva minute in masina si ma gandesc ca, daca voi mai sta mult aici, risc sa imi creez probleme din cauza rănii ce nu s-a oprit din sangerat.
Imi verific telefonul si nu pot sa nu observ zgarieturile si mica spartura a camerei de pe spatele acestuia. Nu am nici un apel pierdut, insa mesajul de la un numar necunoscut nu ma lasa in pace, asa ca aleg sa-l deschid. Imi trec prin fata ochilor imaginile din seara asta, idiotii de prieteni ai lui Sebastian au filmat momentul in care a inceput bataia. Moment in care se vede cu ochiul liber ca eu l-am inceput. Nu se aude nimic din conversatie, nu se aud amenintarile lui Sebastian, lucru ce nu poate dovedi motivul bătăii, asa ca poate fi folosit împotriva mea, iar eu... nu stiu cum pot dovedi ca ei m-au injunghiat, nu inca. Ei sunt mai multi, pot spune ca m-am ranit singur. Nimeni nu ma va crede doar pe mine, ei sunt 4, iar eu unul.

Dupa 10 minute pierdute in masina, in acelasi loc, o idee splendida imi trece prin minte, daca voi avea noroc, voi avea unde dormi in seara asta. Pornesc motorul, condusul fiindu-mi îngreunat de rana ce presimt ca imi va fi o mare durere de cap ceva vreme ,de acum in colo.
Ajungand in fata casei, ma asigur de 10 ori ca masina neagra, nu este acasa. Iau telefonul de pe bord, pregatit sa trimit un mesaj lrin care sa-mi anunt sosirea, insa bateria mi-a murit ,acest lucru facandu-ma sa arunc telefonul nervos pe bancheta din spate. Cobor din masina si ma indrept spre aleea casei. Durerea resimtita din cauza ranii si a loviturilor de pe tot corpul, este mai accentuata si mersul imi este ingreunat de aceasta durere ce devine crunta.
Nu am alta solitie decat sa bat la usa, sa bat pana cineva ma va auzi si imi va deschide.

~Julia~

Bataile in usa nu se opresc, dimpotrivă devin tot mai dese. Ma indrept cu pasi mici catre fereastra de langa usa dând cu atentie draperia la o parte, cu scopul de a descoperi omul din spatele usii.
Observand masina sport din fata casei, nu imi este greu sa-mi dau seama cine este. Ce cauta la ora asta aici?
Deschid usa nervoasa ,pregatita sa-i tin o morala sanatoasa despre orele de meditatii si despre ideea proasta de a veni in miez de noapte acasa la mine.
Ma uit atent la baiatul ce se sprijina de tocul usii, urmand a se prăbusi in fata mea.

-James, strig speriata de acest episod ce tocmai s-a derulat prin fata mea.
Esti bine? James vorbeste cu mine.

Aprind lumina din micul hol de la intrarea in living, urmand sa ma aplec la nivelul lui. Im momentul ala simt cum urmeaza si eu sa lesin. Sangele ce ii era prezent atat pe fata, cat si pe tricoul ce odata era alb, ma sperie groaznic.
Dupa ce ma chinui putin pentru a-l clinti de jos, reusesc sa-l ridic si mergem impreuna catre canapeaua din mijlocul sufrageriei.

-Ce ai patit?
-Nimic, spune si pot observa ingrijorarea de pe chipul sau.
-Cum nu ai patit nimic, James esti plin de sange, adaug din nou, urmand ca sangerarea abundenta din jurul abdomenului sa ma lase fara cuvinte indemnandu-ma sa ma dau cativa pasi in spate, speriata.
-O sa ma lasi asa sau ai de gand sa ma ajuti?
-James, trebuia sa suni la o salvare.
-Nu pot, tipa la mine, acest lucru trezindu-ma putin din spaima pe care o traiam.
-Stai aici, ma duc sa iau trusa din dulap.

Nici nu stiu ce trebuie sa-i fac, sunt atat de speriata încât s-au dus pe rapa cei doi ani si jumatate de lectii, de prim ajutor. Iau din dulapul inalt trusa de prim ajutor, urmand a ma indrepta cu pasi grabiti catre James, ce statea pe canapea. Chiar daca nu vroia sa vad, era speriat si il durea.

Normal ca il doare desteapto, tine sa ma anunte constiinta mea.
A venit la tine pentru a-l ajuta, iar tu te sperii ca un iepure fricos. Tu nu esti asa Julia, esti puternica, revinoti !

Ma intorc in fata baiatului ce avea mici firicele de transpitarie pe frunte. Nu am cum sa-l tratez aici, trebuie sa mergem la mine in camera, am nevoie de apa, de un prosop...