Prețul fericirii

11

~Julia~

Cobor in bucatarie si ma indrept catre frigider. Ce as putea gati acum? Cu siguranta nu vrea un sandwich... Cred ca o sa fac putina omleta cu sunca si cascaval, nu stiu ce ar putea manca la ora asta.
Scot un castron din dulap ,urmand sa iau cateva oua din frigider, pe care le amestec cu sunca taiata bucatele, urmand ca la final sa le pun in tigaie.
Dupa cateva minute, le iau de pe aragaz, urmand sa presar cascaval deasupra lor, moment in care James, ajunge langa mine.

-Miroase foarte bine, cu toate acestea sper ca nu ma vei otravii, spune zambinadu-mi discret.
-Ce nu poate fi bun la o asa reteta simpla?
-Nu stiu, tu sa-mi zici dupa ce ma aduni de pe jos.
-Am facut-o odata, nu m-ar mira sa o fac din nou!
-Glumeam, ti-ai pierdut buna dispozitie prin dormitor baby-girl?
-Uite "baby-boy" , spun punand accentul pe ultimele doua cuvinte. Ce s-a intamplat in seara asta nu este normal.

Ii urmaresc privirea ce cade pentru cateva momente in pamant ,urmand ca mana sa-i treaca prin parul inca umed in urma dusului facut. Se indrepata cu pasi marunti catre masa, pe frunte aparandu-i cateva cute in momentul in care se aseaza pe scaun, probabil din cauza ranii.

-Vrei sa ne certam?
-James iti cer niste explicatii simple. Ce s-a intamplat, de ce ai ajuns injunghiat la mine? Daca era tata acasa, te-ai gandit la asta?
-M-am uitat dupa masina, am vazut ca nu e acasă.
-Si daca ar fi venit sau daca va veni si te va gasi aici? Ce vei face ,te vei ascunde in dulap?
-Nu va veni.
-Si esti atat de sigur fiindca...
-Fiindca mi-ai fi zis pana acum asta. Julia esti prea usor de citit.
-De ce nu te-ai dus acasa?
-Fiindca m-ar fi vazut tata si i-am promis ca nu ii mai fac probleme.
-Aaa si ai decis sa imi faci mie?

~James~

O vad deja nervoasa. Cum am zis, e usor de citit, asa ca voi incerca sa schimb subiectul.

-Mănânci?
-Scuze, am si uitat de omleta ta, spune si imi aduce farfuria alaturi de o furculita si se aseaza in partea opusa a mesei, alaturi de farfuria ei.
-Imi pare rau.
-Si mie. Imi pare rau ca nu poti avea incredere in mine cu toate ca te-am lasat sa stai aici, te-am ajutat...
-Julia...

Pot vedea lacrimi in ochii ei, e dezamagita. Imi pare rau ca a trebuit sa treaca prin asta odata cu mine, insa eram disperat, nu puteam merge acasă si cum telefonul nu mai avea baterie, nu puteam lua legatura cu Laur.

Se joaca cateva minute cu mancarea, abia înghițind cateva bucatele, dupa care se ridica si pleaca in living.
Eu termin de mancat omleta ,care este delicioasa. In ciuda glumei mele rautacioase, fata stie sa faca mancare buna.
Am vorbit cu tata si am aflat ca mama ei a murit acum cativa ani, deci probabil s-a maturizat mai repede si a invatat sa faca mancare, sa faca curat, sa aiba grija de o casa. O apreciez pentru asta ,nu e deloc usor.
Ma uit prin prejur si vad pe aragaz un ibric cu ceai ce raspandea prin incapere un miros frumos de tei. Cu siguranta nu se va supara daca iau si eu o gura. Caut o cana si las lichidul colorat sa curga in ea, dupa cateva minute si aceasta devenind goala. Dupa ce o pun langa farfuria goala de pe masa, ma ridic si urmez drumul catre living, unde șatena dormea pe canapea cu lumina aprinsa.
Iau patura de la capatul opus si o acopar pe fata ce nu cred ca a dormit prea mult in noaptea asta, inchid lumina si las televizorul al carui volum il dau minim, sa lumineze camera intunecata. Fara sa-mi dau seama de ce fac asta, ii las un sarut pe frunte, urmand ca buzele sa mimeze un "somn ușor".
Imi indrept pasii spre camera de la etaj, urmand a ma pozitiona in fata oglinzii. Imi ridic tricoul primit din garderoba lui Paul si imi verific bandajul. Sta inca bine lipit, iar sangele nu a reusit sa treaca prin el. Analizez camera alba a Juliei si îndată observ cele cateva fotografii ce stau inramate intr-un tablou mare, deasupra televizorului. Erau poze cu ea, mama si tatal său in diferite locatii. Altele o aratau pe ea mica, in diferite rochite si cu diferite jucarii in brate. Parea un copil fericit, dar oare Julia de acum e fericita?