Prețul fericirii

19

~Julia~
8:35

Nu stiu de unde vine durerea asta de cap insa in momentul in care deschid ochii, parca o palmă peste față ma lovește si mici franduri din seara ce tocmai a trecut, imi trec prin fata ochiilor la fel de rapid precum un fulger. Ma ridic incet, observand camera goala si cateva haine aruncate prin jur. Stai putin, aceea este rochia mea. Si de ce sunt imbracata in tricoul lui James?
Îmi îndrept imediat pașii către rochia ce stătea răvășită pe podea, urmand ca mai apoi sa merg catre baie, unde ma spăl putin pe fata, ma schimb si imi aranjez parul ce este răvășit cu totul.
Ies din baie, urmand sa-mi iau geanta si sandalele, insa acestia lipsesc din raza mea vizuală, precum și James, Mădălina sau Laur.
Oricum dupa tot ce s-a întâmplat aseară sau cel putin, dupa ce imi aduc aminte, as prefera sa ma fac nevăzută imediat.
Deschid usa camerei, după care iau drumul holului, oprindu-ma la baza scărilor. Din living voci diferite se aud tipand si imediat pot recunoaște vocile celor doi bărbați ai familiei Lange. Nu inteleg prea multe din tot ce se discuta... sau mai bine zis, se țipă, insa inaintand către sursa zgomotului, dau de James la bustul gol, ce are mainile impreunate in spatele gatului, si domnul Oliver ce gesticulează nervos, poziționat în fata femeii ce in urma cu cateva ore se prezenta la petrecere, Serena.

-Măcar daca ai fi încercat!
-Prefer să fiu sincer.

Doar sincer... nu este James.

-Nu vreau sa fiu un prefăcut! Sa zambesc in preajma voastra ca mai apoi sa gasesc articole cu titlul "Familia perfecta exista".
-Și preferi sa ne vezi in articole de scandal?

Si asta a fost tot ce am putut auzi clar din gura celor doi bărbați, înainte ca prezenta mea sa fie sesizată. Raman blocată la vederea ochilor lui James, ce nu s-au schimbat de aseară si acum ma privesc atent. Aceeasi culoare întunecată, aceeași privire rece, acelasi James pus pe cearta.

-Iertati-ma, spun inaintand catre cei trei.
Imi cautam geanta si...
-Și sandalele, continuă James nescapandu-ma o clipa din priviri.
-Da!
-Mikel, ti le-a adus in dimineata asta, sunt langa măsuță din living.
-Multumesc!

Imi îndrept pașii către masuta unde intr-adevar se aflau lucrurile mele. Ma incalt, dupa care ma întorc de unde am plecat.
Ajungand in mijlocul celor trei, simt ca o bombă va exploda în cel mai scurt timp, toată tensiune ce se simte in aer, nu face decât să distrugă si ultima urma de bunăvoință din privirea domnului Oliver, ce acum se indreapta catre mine.

- Julia saptamana asta ai liber. Odihnește-te! Cred ca si tu ai nevoie de o pauza dupa seara asta.

Doamne, cred ca intru in pământ de rușine, ce stie el si eu nu stiu? Ce i-o fi spus James, asta daca nu au vorbit doar despre plecarea lui de la masa si despre femeia pe care James nu poate s-o suporte sau sa-i acorde o șansă.
  Privirea mea se duce instinctiv către James, ce nu face altceva decat sa-si treaca mâna prin par, agitat.

-S-a întâmplat ceva, imi fac curaj sa intreb.
-James... încearcă sa-mi explice bărbatul, insa este întrerupt de baiatul său imediat dupa primul cuvânt.
-Nu cred ca e treaba ta!

In momentul asta nici nu mai stiu ce simt. Căci înafară de rușinea fata de Oliver, Serena si dezamăgirea față de comportamentul lui James, nu mai stiu nimic. Asa ca in urmatoarea secundă ma vad trecând pe lângă James si indreptandu-ma către usa unde ca de fiecare dată asteapta majordomul, pe care in urma cu 10 minute, am aflat ca il cheamă Mikel. Ma îndrept către el cu un zâmbet cat se poate de cald, în ciuda faptului că lacrimile stau sa-mi cadă din moment în moment.

-Multumesc pentru lucruri, adaug dupa ce barbatul imi deschide usa, nu primesc nimic verbal, insa in schimb zambetul ce tocmai mi l-a adresat il i-au ca pe un ,,cu placere,, sau... ca ,,asta este meseria mea,,