Prețul fericirii

12

~Julia~

Sambata
9:35

Saptamana a trecut cu bine, pe langa serile in care James venea pentru ai schimba bandajele, iar eu trebuia sa-l mint pe tata, ca merg la alergat sau orice alta scuza. Nu am mai mers la el pentru a continua meditatiile caci a fost ocupat cu procesul pe care intr-un final l-a câștigat cu ajutorul tatei. Inca nu am aflat despre ce a fost vorba, iar tata nu mi-a fost prea de ajutor, caci a sustinut ca totul este confidential.

Acum sunt gata sa cobor si sa-l astept pe James sa vina sa ma ia. Voi merge la el pentru doua ore de meditatii la biologie, urmand ca pe seara sa ma reintorc la el, pentru petrecerea pe care domnul Lange o da in cinstea lui si a tatei, cu scopul serbării procesului castigat.
Aud masina ce s-a oprit in fata casei, urmat de claxonul pe care James il foloseste de fiecare data cand ajunge la mine.
Ies din casa, inchizand usa in urma mea, urmand sa urc in Lamborghini-ul negru, prea bine cunoscut.

-Buna, il salut politicos, el raspunzandu-mi printr-un zambet discret.

Nu am vorbit tot drumul. Inca sunt suparata pe faptul ca-mi ascunde lucruri, lucruri ce nu ma privesc in mod direct ,insa ce ajung sa ma afecteze. Ca de pildă de ce a ajuns injunghiat la mine sau care este motivul pentru care a ajuns intr-un proces. De fiecare data cand incerc sa aflu... ori schimba subiectul ,ori imi raspunde dur, cu diferite motive pentru care nu ma privesc pe mine problemele sale.

Urcam impreuna spre camera lui, unde imi las haina si rucsacul, urmand sa scot din el doar ce avem nevoie in urmatoarele 2 ore, caci vom merge in balconul mare al casei. James a decis ca este o zi frumoasa afara si ne-ar prinde bine sa lucram, inafara celor 4 pereti, lasand soarele sa ne fie alaturi, nu doar lumina artificiala din dormitor.

-Esti pregatit, il intreb incercand sa deschid o conversatie.
-Intrebarea este daca tu esti pregatita, caci nu te vad prea bine dispusa. Nu ai vorbit cu mine tot drumul.
-Te-am salutat, ce vrei... nici tu nu vorbesti cu mine!
-Asta era problema!
-Da James, asta era.
-Uite cum facem! Daca vrei sa continuam toata treaba cu meditatiile... bine, dar nu te mai baga in chestii care nu te privesc. Nu mai pune intrebari care nu isi au rostul.
-Acum nu isi mai au rostul... dar cand te-am aju...

Ma razgandesc cu privire la ceea ce vroiam sa ii zic. Nu e bine sa-i "scoti ochii" unei persoane pentru ca un posibil ajutor oferit  Pana la urma nu era o situatie usoara, trebuia sa fac ceva, nu puteam sa-l las lat pe jos, sangerand pana cine stie cand. Nu imi pare rau ca l-am ajutat, insa nu pot spune ca nu-mi pare rau ca nu sunt apreciata pentru asta.

-Stii ceva? Nu vrei sa imi spui despre asta, bine! Dar nu imi mai reprosa ca nu vorbesc cu tine, tu vrei asta.
-Înțelegi totul pe dos, afirma rezepandu-si fata in palme.
-Tu nu intelegi nimic, am curajul de ai raspunde cu aceeasi moneda, ridicand tonul.

Dupa cateva momente in care nimeni nu a mai zis nimic, am inceput sa rezolvam cateva modele de bac, ajungand la punctul in care, eu ii raspundeam doar cu : "ok", "nu e bine" sau "mai departe". Defapt nici nu inteleg de ce ma stresez atat cu el, pana la urma are dreptate, e viata lui. Insa cu un lucru nu sunt de acord: cu aroganta cu care imi vorbeste sau momentele in care este nerecunoscator pentru faptul ca eu m-am supus celor zise de el: am tacut, nu am spus nimic, nici macar Madalinei sau tatalui lui, iar el totusi ma vede ca pe un inamic.
...

Nici nu-mi dau seama cum cele doua ore au trecut, caci daca ceasul de pe perete nu ar fi anuntat ora 12, as fi ramas prinsa intre gandurile mele si James ce se plange ca nu gaseste raspunsul la a treia intrebare.

-Cauta in lectia despre sensibilitate.
-Nu o gasesc.
-Uite caietul meu, ii poti face o poza si poti invata dupa. Vei gasi raspunsul citind asta!
-Nu pot!
-James, "nu stiu, nu pot, nu gasesc"?
-Serios, am camera telefonului sparta.
-De cand, intreb dintr-o suflare, deranjata de indiferenta cu care trateaza aceasta situatie.
-Nu vrei sa ma intrebi asta!
-Ai dreptate, nu tine de biologie. Uite, este deja 12, trebuie sa plec James, dar iti las caietul meu, transcrie ce ai nevoie dupa care mi-l poti inapoia.