Negura iubirii

Cap 8

-Nici nu ma mira ! exclam soptit satula fiind de comportamentul stupid al lui Max. Noapte buna ! le urez in continuare plecand si intrand in casa. Dupa un dus fierbinte am cazut lata adormind imediat.

Duminica dimineata m-am trezit bine dispusa dintr-un motiv necunoscut. Soarele razbatea curajos printre draperii luminand si facandu-ma sa vreau sa petrec cat mai mult timp afara. Zis si facut. Am intrat in bucatarie unde dna Nina ma asteapta voioasa cu micul dejun.

-Buna dimineata, Kate ! a spus pe un ton inalt.

-Buna dimineata ! raspund zambindu-i calduros.

-Cum a fost aseara?

-A fost bine. Cu exceptia unor mici neintelegeri, explic dandu-mi ochii peste cap indiferenta.

-Lasa-ma sa ghicesc, Maximilian? intreaba ranjind cu subinteles.

-Cel mai nesuferit tip pe care l-am cunoscut vreodata. Nu oboseste niciodata din a ma face sa ma simt prost, afirm strambandu-ma incercand sa scap de imaginea lui care ma bantuie.

-De la ura la iubire e doar un pas, suiera zambitoare. Aproape m-am inecat cu sucul cand am auzit-o si mi-am dres glasul imediat.

-Iubire? Doamne, nu sti ce spui. Baiatul asta are inima ingropata in cel mai gros strat de gheata. Pentru el nu exista asa ceva, cum nu are in vocabular nici cuvinte precum compasiune, politete sau orice altceva ce include buna lui conduita in societate. Pare a fi omul pesterii cand vine vorba de limbaj.

-Niciodata sa nu spui niciodata, insista facandu-mi cu ochiul lejer.

Dupa discutia deloc bine primita cu Dna Nina am stat toata ziua in fata televizorului de vorba cu Jade. Aparent a discutat deja cu Scott, iar relatia celor doi este aproape din nou in picioare. Mi-a povestit cu lux de amanunte ca aseara dupa ce ne-am despartit, Scott a insistat sa ramana la el si sa-si lamureasca neintelegerile. Era un lucru bun pentru ei, iar acum Jade este nespus de fericita.

                                                                            ***

Saptamna incepuse destul de bine. Cursurile mergeau excelent, iar eu eram mai mult decat bucuroasa. Azi se implinea o luna decat ma mutasem si nu-mi venea sa cred cat de repede evolueaza lucrurile. Totul mergea ca pe roate, iar relatia cu gasca se intarise foarte mult, timpul petrecut impreuna fiind o imensa placere.

Ne apropiaseram destul de mult. Nu as putea spune insa acelasi lucru si despre Max. De fiecare data cand ne vedeam iesea un simplu infern, dezastru. Ne ciondaneam tot timpul din cauza comentariilor infantile si uneori chiar obraznice. Chiar nu reuseam sa-l inteleg, iar de fiecare data cand ajungeam fata in fata chiar si simplul contact vizual ma epuiza. Il evitam cu buna stiinta pe cand el facea tot din-adinsul sa ma sufoce cu atitudinea lui de ticalos. De multe ori refuzam sa ies cu ei deoarece el era prezent. Max nu avea sa se schimbe niciodata si trebuia sa ma conformez de-altfel. Oricat de mult as vrea sa se termine toata vendeta asta nu stiu ce sanse de reusita am.

De pilda saptamana trecuta tocmai ieseam de la facultate insotita de alti doi colegi. Puneam la punct detaliile pentru un proiect, cand nu stiu cum se face ca a trecut exact pe-acolo in acelasi timp cand ajunseseram la iesire. M-a claxonat intentionat intrebandu-ma pe un ton ce se vroia dragastos la cat ne vedem diseara. Am crezut ca imi cade cerul in cap si-mi doream nespus de mult sa ma fi tranformat intr-un dovleac. A inceput mai apoi sa rada destul de caraghios si a plecat. Dupa ce de-abia am scapat de presupunerile agasante cum ca ar fi iubitul meu a trebuit sa iau dou pastile pentru durerea de cap. El credea ca poate nu ma afecteaza, dar de fapt reusea sa ma aduca in pragul disperarii. Capatasem o senzatie de teroare ori de cate ori ne aflam in acelasi loc.