Negura iubirii

Cap 19

                                                                 " Daca nu lupti pentru ceea ce vrei, meriti ceea ce ai."

                                                                                                            J. Maxwell

Kate pov:  

-Cum au fost cursurile? intreaba Jade pe un ton voios.

-Poftim? Scuze, nu eram atenta. A fost bine. Vin examenele saptamana viitoare, deci o sa am de lucru, raspund distrata gandindu-ma la cu totul altceva.

-Cu Max ai vorbit? Adica a trecut o saptamana de la...

-Nu, nu am vorbit. I-am spus ca ar trebui sa pastram distanta. E ciudat, Jade. Sti de ce? Pentru ca pentru o clipa am sperat ca va veni dupa mine. Dar am asteptat degeaba. Si in fond, eu l-am respins, eu i-am spus ca ar trebui sa ma lase in pace. El doar imi respecta decizia, nu? spun cu inversunare strangand ceasca de ceai in maini.

-Totul a fost destul de precipitat. Max nu e genul ala tipic de baiat. Nu regreta. Nici macar nu are remuscari. A fost poate cel mai bine pentru amandoi ca ai pus aceasta distanta intre voi, ma sfatuieste blonda atenta si preocupata de starea mea emotionala.

-Posibil. Poate eu am fost cea naiva si in loc sa il descopar pe el, am dat doar de Max cel superficial. Pe adevaratul Max nu am sa-l cunosc niciodata, afirm resemnata.

Dupa ce am plecat de la cafenea si dupa ce am colindat prin cateva magazine am decis sa ne intoarcem acasa. Era 5:32 cand am coborat din masina, iar inainte ca Arthur sa parcheze l-am vazut. Scott si Emmett il ajutau sa coboare din masina. Era beat, iar hainele destul de sifonate. Radea zgomtos semn ca nici macar nu stie ce se intampla cu el imbrancindu-i pe cei doi si vorbind destul de tare. Emmett il tinea de umeri in timp ce Scott isi pusese un brat dupa talia acestuia.

-Dumnezeule ! a exclamat Jade agitata smucindu-se de langa mine. Am ramas pe loc privindu-i nefiind in stare sa misc un pas. Arata deplorabil, neingrijit. Nu recunosteam nimic din acel Max dur si increzator cu care sunt obisnuita zi de zi. Nu era prima oara cand il vedeam intr-o asemenea stare si la fel ca prima data nu am simtit nimic ce sa merite ignorat. Simteam un nod in gat alunecand si stabilindu-si locul in piept. L-am privit scurt pe Arthur si mi-a zambit dandu-mi de inteles ca ar trebui sa merg la el. I-am inmanat geanta si am pornit agale spre ei. Jade incerca sa-l calmeze vorbindu-i in soapta, iar baietii se chinuiau sa-l tina pe picioare. Mai rau il enervau si vedeam asta dupa fata ce i se schimonosea la fiecare cuvant auzit. M-am oprit la 5 pasi distanta privindu-l sfios. Cand si-a ridicat privirea zambetul amar i-a disparut de pe buze si s-a incruntat. Pupilele dilatate si respiratia sacadata erau semne clare ce dadeau de inteles oricui ca starea sa era jalnica. Nu spuneam nimic, in defintiv pentru ca nici nu aveam idee ce as putea sa spun, ci doar il priveam. Era incercanat, obosit, iar barba usor crescuta ma ajuta sa inteleg ca nu fusese tocmai o saptamana buna pentru el.

S-a foit de cateva ori eliberandu-se din stransoarea baietilor fara prea mari eforturi. Se legana usor pe picioare si ochii ageri nu ma scapau din priviri. Furie, regret, vinovatie, uimire. Erau putinele stari pe care i le puteam citi pe chip. In schimb postura sa ma intimida chiar si in aceasta ipostaza.

-Tu ! a spus brusc pe un ton rece si rastit indreptandu-si aratatorul spre mine. De ce ? a soptit parca pentru el, iar apoi din doi pasi a ajuns in fata mea. Mirosul intepator de tutun si alcool m-a ametit imediat. Incruntatura a disparut de pe frunte lasand loc unui mic suras, iar mimica fetei devenind mai senina. Si-a ridicat mana oprindu-se la nivelul obrazului meu si mangaia cu grija. S-a apropiat mai mult poposindu-si buzele calde pe fruntea mea si dandu-mi o stare imposibil de descris. Un mic oftat mi-a scapat captandu-i atentia asupra chipului meu din nou. A zambit vizibil impacat si i-am copiat gestul zambindu-i calduros.