Negura iubirii

Cap 22

"Iubirile cele mai mari sunt cele de care te indoiesti cel mai mult."

Mihail Drumes

Max pov:

Trecusera deja doua saptamani de cand o vazusem ultima data cand Kendra i-a deschis nenorocita aia de usa si ne-a surprins intr-o ipostaza nu tocmai de laudat. Cand am vazut-o la usa nu stiu la ce m-am gandit prima data. Privirea ei ce arata incertitiudine si o imensa dezamagire m-a urmarit in tot acest timp, iar atunci pur si simplu m-a ucis. Nu stiu daca vinovatie ar fi trebuit sa simt, dar am simtit-o cu varf si indesat. Desi nu a aratat catusi de putin deranjul pe care i l-am provocat, am stiut atunci ca am dat-o in bara. Banuiesc ca se astepta sa fac una ca asta dupa discutia contradictorie pe care am avut-o. Nu credeam insa ca voi si regreta ce i-am spus atunci. Eram constient ca am fortat-o sa faca anumite lucruri care i-au dat lumea peste cap, stiu ca nu pierd nici un moment in care sa nu ma joc putin cu ea si de asemenea stiu si ca a ajuns sa se schimbe in acest interval de timp de cand s-a mutat si totul din cauza mea. Eu eram principalul factor in neplacerile ce au macinat-o si totodata eram piaza rea pe care recunosc ca a incercat s-o evite, dar nu a putut. Trebuia sa imi para rau? Ei bine, de ce nu o simteam atunci? Poate pentru ca eu insumi cu buna stiinta o provocam si poate pentru ca imi place ceea ce sunt cand ma aflu in preajma ei. Dar asta este imposibil. Trebuie sa opresc orice as putea sa simt sau orice s-ar putea dezvolta intre noi. Nu vreau sa se intampla ceva pentru care nici macar nu sunt pregatit. Mi-am dat seama ca tot ce a facut Kate pana acum a fost pentru mine. Dorinta ei nestavilita de a incerca sa schimbe ceva la mine a fost de-a dreptul impresionanta, ceva ce nimeni cu exceptia lui Jade nu a facut. A vrut sa scoata la iveala ceva ce se afla adanc ingropat in trecut si care credeam ca a disparut definitv. Dar nu, nu e nici pe departe disparut dupa cum traiam cu impresia.

Imi pusesem ceasul la mana aruncand o ultima privire in oglinda. Eram cu mult mai elegant decat de obicei si asta doar pentru inmanarea nenorocitelor alea de diplome. Simteam deja ca nasturii camasii albe se strangeau din ce in ce mai mult, pantofii erau teribil de incomozi si nu stiu de ce am cumparat porcariile astea cand puteam sa incalt niste bocanci, iar sacoul de un albastru ce dadea mai mult spre gri ma facea sa arat mult prea formal. Nu eram deloc obisnuit cu o astfel de vestimentatie si de-abia astept momentul cand voi putea scapa de ele. Arat caraghios si ma bufneste rasul de unul singur cand ma uit la reflexia din fata mea.

Dupa alte 5 minute de invartit prin camera cobor in living unde Loki sare pe mine tipic lui.

-Sunt gata, strig catre femeia ce cu siguranta se afla in bucatarie.

-Vai ! Copile, arati minunat ! a exclamat uimita in ochi aparandu-i mici lacrimi de bucurie.

-Arat ca un idiot, dar multumesc. Sper sa se termine repede prostia asta, spun oftand dandu-mi ochii peste cap cand femeia in varsta din fata mea mi-a zambit mandra. Plec in graba rugandu-ma sa nu ma vada nimeni si chiar inainte de a intra in masina ma trezesc cu un grup teribil de voios la mai putin de un metru de mine. La dracu ! Ce cauta aici?

-Pleci fara noi, omule? intreaba Emmett ranjind. Doar nu credeai ca iti vom rata marele eveniment asa zisa absolvire.

-Poftim? De unde mama naibii stiti de asta? intreb nedumerit scanandu-i pe toti in parte si oprindu-ma asupra singurului chip important ce ma analiza cu interes.