Negura iubirii

Cap 15

Priveam cabina de deasupra mea cu sfiala. Brusc nodul din gat aluneca spre stomac si in ciuda frigului de afara imi puteam sterge broboanele de sudoare de pe frunte. Nemai putand privi telecabina ce se legana lejer la cativa metri in fata mea am inaintat spre grupul entuziasmat ce deja cumparasera biletele. Jade si Sara aproape zburau spre cabina buclucasa, iar ranjetul urias de pe fata lor nu putea dezvalui decat pur extaz.

-Esti sigura ca nu vrei sa vi cu noi? a intrebat pentru a mia oara Kevin aranjandu-mi mai bine fularul.

-Voi si si eu pe panta. Dar voi apela la snowmobile. Sunt mai bine asa, l-am lamurit zambind amabil.

-Cum vrei. Ne vedem sus, a spus alergand spre telecabina unde erau urcati amicii mei. Le-am facut cu mana si mi-am lungit privirea spre firul gros ce-i sustinea la 10 m inaltime. Desi era destul de mare distanta nici unul nu parea catusi de putin deranjat. Din contra, entuziasmul lor atingea cote maxime. Chiar si Max se bucura oarecum. In felul lui, dar zambetul subtil il dadea de gol. Asta ori se multumea cu faptul ca prezenta mea lipseste cu desavarsire de-acolo.

Mi-am asteptat cuminte instructorul si in mai putin de 15 minute am ajuns pe partie la cota 2400. Eram ultima sosita si deci au urmat o serie de batai interminabile cu zapada. Lara si-a umplut noul aparat foto si spre uimirea mea Kevin a avut grija sa nu ma adancesc prea mult in mormanele reci de unde as fi iesit uda leoarca. Cu toate prostiile pe care le-am facut sa ne simtim bine, timpul a trecut pe nesimtite. Turistii erau si ei la fel de imprastiati prin statiune si pe partie s-au strans rapid coborand in grupuri mici. Era deja 18:30 cand ne-am hotarat insfarsit sa mergem si noi. Sunam de mai bine de 5 minute instructorul pentru a-l anunta sa vina, dar degeaba. Ori semnalul era prea slab ori el nu-l auzea. Inima deja incepuse sa bata peste normal, iar gandul ca as putea cobori cu aceea chestie ma ingrozea. Nici moarta nu pun piciorul in acel lucru suspendat care ma poate nimici intr-o secunda.

-Asta e a noastra, a strigat Ryan captandu-mi atentia si agitandu-ma si mai tare.

-Hm..eu astept snowmobile-ul, am murmurat nesigura fixand telecabina inghitind in sec.

-Dar ai spus ca nu raspunde. Doar nu mergi pe jos inapoi. Haide, Kate ! m-a indemnat hotarata Jade prinzandu-mi mana. Desi ma tragea cu putere, eu nu m-am miscat de pe loc un centimetru. Nici macar nu am clipit cand s-a uitat confuza la mine. Nu stie nici unul motivul meu, dar era de-ajuns pentru constiinta mea. Atat de clar incat am impietrit pe loc refuzand orice indemn.

-Stau eu cu ea, a adaugat pe un ton sec si rece Max care privea scena cu non-salanta. Nu ma scapase din ochi, ci doar imi analiza mimica fetei cu atentie. Incruntatura si liniile serpuite de pe frunte imi dadeau de inteles ca el e singurul care are o vaga idee de ce se petrece cu mine.

Dupa alte scurte discutii am ramas singura cu Max in mijlocul pustietatii, noaptea pe partie. Grozav ! Singura persoana de care voiam sa scap statea acum cu mine asigurandu-se ca ajung inapoi fara ca vreun urs sa-mi manance capul. Am pufnit indignata cand telefonul s-a stins brusc. Semnalul picase de minute bune, iar acum nici ca-l mai puteam reporni.

-La naiba ,am injurat in barba batand constant din picior. Analizam si cantaream posibilitatile cu calm. Puteam merge pe jos sau puteam folosi cabina deja existenta la mai putin de 5 m departare de noi.

-Se pare ca o vom folosi pana la urma, brunetul a pus mergand cu pasi apasati spre obiectul zburator care parca imi facea in ciuda.

-Ce crezi ca faci? Eu nu merg cu...

-Atunci dormi aici. Apropo, lupii vor fi tare bucurosi de prezenta ta, a strigat in urma mea intorcandu-se cu fata si arcuindu-si o spranceana s-a asezat pe mica bancuta inconjurata de cei 4 pereti din sticla lucioasa. Vi?