Negura iubirii

Cap 1

Incercam sa car valizele jos in living, dar se pare ca forta mea nu era cu mult depasita de cea a unei muste. Ma bucuram insa ca era ultima mutare pentru o perioada lunga de timp si nu trebuia sa-mi fac griji din nou ca imi voi rupe spatele tragand de bagaje.

-Avionul pleaca intr-o ora, draga. Grabeste-te ! striga mama cu putere de jos

-Imediat ! Doar de-as putea sa muta asta...continui doar pentru mine cand am impins nervoasa geanta cazand mai apoi pe scari impreuna cu celelalte 5. Oups ! Am facut-o din nou. Cobor rapid reusind sa evit chiar o alunecare si le-am ridicat pozitionandu-le mai aproape de usa. Bucuria a fost si mai mare cand Arthur a intrat zambitor si le-a luat la masina scutindu-ma de alt efort in plus. Si lasand toata gluma la o parte imi va fi dor de Arthur, care a fost un exceptional sofer de cand aveam 5 ani. Era confidentul meu, aproape singurul prieten care imi fusese alaturi de fiecare data cand schimbam orasul sau chiar statul. Cu doi parinti mereu ocupati nu prea te puteai astepta la prea multe. Dar am incercat de fiecare data sa ma acomodez.

Am iesit din casa cu mici urme lacrimi pe obraji, chiar nu voiam sa plec de-aici.Canada fusese singurul loc in care chiar ma obisnuisem sa stau, iar acum ca schimb acest linistit stat cu aglomeratul New York nu ma incanta deloc. Singura alinare era aceea ca mi-a fost promis ca voi termina facultatea acolo si poate va fi o mutare permanenta. Lucru care ma scapa de micile incomoditati. Acum va trebui sa iau de la capat cu totul. Norocul fiind acela ca o data cu inceperea cursurilor aveam un prilej mai bun in a cunoaste oameni noi fara prea mult efort.

Si iata-ma acum in masina in drum spre aeroport. Nu stiu ce ma speria mai tare, faptul ca ma mut din nou desi ai crede ca m-am obinsuit cu asta sau ca ma cuprinde usor o teama pentru necunoscut. Dintre multele lucruri care nu-mi plac, unul este acesta. Frica de a nu sti ce te asteapta maine, daca vei fi sau nu bucuros cand te vei trezi dimineata sau daca te puteai acomoda insfarsit cu ceva total nou, care s-ar putea sa nu sa-ti faca bine.

-Imi va fi dor de tine, Arthur, am soptit cand bratele mari m-au tras intr-o imbratisare calduroasa.

-Va fi bine. Poate voi aranja transferul si in curand voi veni la tine in New York, a spus acesta privindu-ma pe sub genele lungi si negre.

Batranul meu Arthur imi era ca un unchi, mereu acolo cand aveam nevoie de el, iar acum ca ramana singur aici imi aducea o stare de gol in stomac neplacuta.

I-am facut cu mana incercand sa-mi tin lacrimile in rau si m-am imbarcat cautand cu atentie locul meu pentru urmatoarele 7 ore. Am oftat si m-am asezat langa fereastra asteaptand decolarea. Mi-am mutat privirea spre ai mei si am zambit cand i-am vazut furandu-si un mic sarut. Mereu au fost foarte apropiati, iar anii care au trecut peste ei nu au lasat nici o urma, Nici macar un rid pe fata senina a mamei sau vreun fir alb in parul moale si lucios al tatei. Pareau un cuplu de adolescenti care tocmai pleaca in luna de miere. Spre deosebire de mine, ei erau foarte entuziasmati de noua schimbare. Nu pareau ca-i deranjeaza catusi de putin. Iar daca ei puteau, eu de ce nu as putea?