Negura iubirii

Cap 32

                        

 „Dăruiește-i persoanei pe care o iubești: aripi pentru a zbura,

                                                       rădăcini pentru a se întoarce și motive pentru a rămâne."  Dalai Lama

Kate pov:

Cobor scarile tragand din greu bagajul dupa mine. Aveam o senzatie de deja-vu plutind deasupra capului. Arthur are grija sa-l duca la masina si obligata de Nina ma caznesc sa iau doua inghitituri din micul-dejun. Desi protestez mai rau ca un copil abandonez misiunea si ma las hranita.

In marea graba era sa uit cu desavarsire dosarele importante si chiar inainte de plecare il opresc fortat pe Arthur sa opreasca. Mai rau ca un soldat in misiune ma asigur din nou coborand treptele cate doua cu viteza fulgerului. Nereusind sa-mi stapanesc impulsul de a ma gandi la el arunc o ultima privire spre casa de alaturi. Masina era parcata, deci era acasa. Sunt sigura ca ma priveste chiar acum, dar acel orgoliu incapatanat la care nu va renunta niciodata il impiedica sa faca multe cum ar fi sa-si ia la revedere macar de la mine. Sunt doua zile ! Nu ma mai chinui si urc stresata in masina verificand telefonul dupa vreun mesaj ratacit. Nimic. Era in zadar pentru ca Max va face tot ce stie mai bine. De ce ar incerca altceva?

Tresar totusi cand ecranul se lumineaza brusc si pufai cand vad apelantul. Sara se asigura ca o voi astepta la aeroport. Max avea dreptate. Cateodata chiar poate fi o ametita. Dupa alte 30 de minute de mers cu masina ajungem insfarsit si fara a mai zabovi mult apare si Sara insotita de Ryan. Cei doi par a fi de nedespartit si am avut o clipa impresia ca o va insoti. Pastrez o distanta rezonabila privindu-i cum isi iau la revedere. Gandul imi fuge inevitabil la un anumit brunet pe care l-am lasat acasa. Mi se strange inima cand imi amintesc ca ultimul moment in care l-am vazut nici macar nu m-a privit in ochi. Incerc sa ma stapanesc si sa nu-l sun caci in definitv nu era alegerea mea de facut.

Max pov:

In urma cu jumatate de ora o privisem cum fara nici o tragere de inima se urca in masina. O singura privire spre mine si am stiut ca inca spera sa merg dupa ea. Eram constient si de faptul ca era in totalitate vina mea si ma uram pentru asta. O secunda mi-ar mai fi trebuit si as fi fugit s-o duc chiar eu si poate cine stie as fi plecat in Portland dupa ea. Dar limitele mele se termina la un anumit punct cand vine vorba de incapatanare si alegand sa las situatia asa stiam ca mai rau am facut. Ieri trebuia sa fac orice doar ca s-o conving cat de dor imi va fi de ea chiar si in aceste doua afurisite de zile. Iar acum ma simteam al dracului de frustrat si vinovat pentru ca nu fusesem in stare de fac asta pentru ea. Ar fi meritat mult mai mult.

Hotarat sa-mi distrag cumva atentia cu ceva m-am schimbat si am plecat imediat la firma. Era singura modalitate prin care ma puteam deconecta de la toate astea, iar acum aveam nevoie de asta mai mult ca niciodata. Totodata era si singurul mod in care nu ma raneam pe mine sau riscam sa-i ranesc pe altii. Starea mea si capabilitatea de socializare nu functiona intocmai ca de obicei.

Am plecat de-acolo la nici mai mult nici mai putin de 21:18. Eram frant, iar durerea de cap ce se facea usor simtita cu fiecare clipire ma dobora sigur si incet. Ajung grabit acasa si gandul la Kate si la un dus lung care sa-mi spele pacatele. Toata ziua ma gandisem la ea si la cat de prost pot fi. Daca am sa continui in aceasta maniera o voi pierde, iar eu nu pot accepta una ca asta. Verific telefonul de zece ori inainte sa ma culc si desi vreau cu ardoare doar sa-i aud vocea, nu o fac. Nu o sun.

Urmatoarea zi incepe groaznic. Capul imi bubuie la propriu, cearcanele pe care credeam ca nu le voi mai avea vreodata si-au reluat locul si nu ma mir cand de tot ce am pofta este o cafea mara si cat mai neagra. Dna Hilda ma analizeaza neincrezatoare si ingrijorata deduce singura sursa starii mele deplorabile. Ma simteam ca si cum un tanc ar fi trecut peste mine. Pentru a nu stiu cata oara ma uit la telefon si dupa o mica discutie cu femeia teribil de nelinistita parasesc casa doar pentru a lua loc pe scaunul confortabil din birou. Ma adancesc in dosare si mii de contracte ce la cerea mea au fost aduse si ma straduiesc sa scap de gandul obsesiv ce duce la Kate. Oare ce face? Se gandeste si ea la mine?

Ziua trece extrem de greu pedepsindu-ma parca pentru propriile tampenii. Azi termin mult prea devreme si injur in barba cand aflu ca nu mai este nevoie de nimic ce rezulta ca prezenta mea acolo numai reprezinta o necesitate. Urcand la volan indepartez cravata neagra rapid aruncand-o pe bancheta din spate si imi aprind o tigara dupa ce opresc la primul semafor. Telefonul suna si ca ars il iau din suport cercetand atent ecranul. La naiba cu toata tehnologia asta nenorocita daca nu am nici macar curaj sa-mi sun iubita.

-Jade, mormai cu dezinteres in timp ce calc acceleratia.

-Pe unde umbli? se adreseaza surprinzator de calm.

-Sunt in Narnia cautand fantana tineretii, spun ironic virand la stanga pe strada principala. Acum am plecat de la firma, geniule.

-Binedispus ca intotdeauna, domnule Miller. Vii direct acasa, nu? Ce planuri ai?

-Merg acasa asteptand sa vina mai repede ziua de maine pentru a-mi putea vedea iubita dupa ce m-am comportat nu tocmai placut, explic evitand detaliile ce o privesc, dar pe care pun pariu ca deja le stie.

-Esti un ticalos, Miller ! Nu stiu ce ai facut sa o meriti pe Kate si desi esti prietenul meu, cu drag as da cu masina peste tine.

-Usor, Batman. Stai la rand. Tin sa te anunt ca e o coada lunga asa ca succes.

-Lasa glumele, Max ! Ai vorbit cu ea?

-Nu. Nu am curajul s-o sun si sunt sigur ca e mai bine asa. Vorbim cand se intoarce, adaug ganditor frecandu-mi totodata fruntea cu degetele.

-Ai face bine. Nu arata deloc ok cand a plecat.

-Asta stiam si eu. Hai ca trebuie sa ajung. Vorbim, ii spun rapid si inchid inainte sa intru pe strada cartierului. Parchez masina si fara sa vreau arunc ochii spre casa ei. Arthur tocmai ce parca si el si fara a fi necioplit il salut subtil. Imi zambeste si ma saluta la randu-i. Fara a mai poposi ca un fraier plin de remuscari ce sunt intru in casa. Loki sare pe mine si latra certandu-ma si el.

-E la fel de agitat ca si tine, o aud pe dna Hilda vorbindu-mi din bucatarie.

-Amandoi tanjim dupa aceeasi fata. Dar macar el nu face numai tampenii, murmur pasind spre bar de unde imi torn ceva tarie intr-un pahar. Il dau pe gat imediat si nu schitez nici un pas cand gatlejul imi ia foc. Torn a doua oara executand acceasi tactica fara prea mult efort. Desi ma autopedepsesc in modul in care stiu ca imi fac cel mai rau tot nu reusesc sa risipesc vina ce-mi strange fiecare celula a corpului. Scrasnesc din dinti si dau sacoul jos pentru a ma tranti pe canapea. Deschei camasa si simt un nou val de caldura ce-mi izbeste pieptul. Raman in scurt timp si fara aer si decid ca e timpul pentru un dus. Ii las mesaj lui Jade pentru a-mi aduce la cunostinta ora la care iubita mea va ajunge si intru in baie.

***

Ma invart ca un leu in cusca facandu-mi curaj sa intru naibii odata in aeroport. Stau de mai bine de 10 minute in parcarea din fata. Dupa ce Jade mi-a spus ora la care va ajunge a fost de-ajuns cat sa stau treaz jumatate din noapte. Trebuia sa-mi impac iubita si asta cat mai repede cu putinta. Inca o zi fara ea si desi niciodata nu am crezut ca voi fi dependent de cineva ma consolez cu gandul ca Kate merita totul. Iar eu ii voi oferi totul.

Ma desprind de masina si pasesc hotarat inauntru. Sutele de chipuri necunoscute ma dezorienteaza si caut cu disperare pe cel ce-mi va insenina ziua. Fata mea nu se vede nicaieri si incep deja sa ma ingrijorez. Daca a patit ceva? Nu, in nici un caz! Ma interesez cu privire la zborul ei si aflu ca avionul a aterizat acum zece minute. Daca a plecat? Iar eu stateam ca un las in masina...dar as fi vazut-o daca pleca. Mama ma-sii !

Infrunt multimea grabit si nerabdator o caut cu privirea in fiecare tanara ce imi iese in cale. Ca un nebun ajung la linia de sosire New York-Portland si astept continuand cautarea cu privirea. Cand brusc o vad. Buclele rebele ii atarna lejer pe umeri. Geaca neagra se strange bland in jurul trupului micut, iar mana stanga tine strans breteaua gentii. Cauta ceva in telefon ridicandu-si cand si cand privirea oftand. Nu m-a vazut, iar eu nici ca indraznesc sa merg spre ea. O analizez precum un maniac si ma simt ca si cum nu as mai fi vazut-o de o vesnicie. Dar s-a simtit al dracului ca fiind exact asa. Inca putin si as fi innebunit fara ea.