Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

Capitolul 1

Privirea aceasta pe care fratele meu mi-o aruncă nu am mai văzut-o. Mă privește de parcă aș fi nebun, dar în același timp de parcă ar vrea să mă omoare. Ar vrea să râdă de mine pentru că nu mă crede, dar în același timp mă înjură.

— Ești prost?

Tonul lui este sarcastic. Îmi adresează întrebarea într-un mod retoric.

— Nu poți să îi faci vânt după toată faza aia cu paralizia. Dacă nu și-ar fi revenit o lăsai singură într-un scaun cu rotile? Se răstește la mine fratele meu. În plus, o iubești ca un nebun, spune puțin mai domol.

Mintea mea e vraiște în momentul acesta. Nu puteam să o las singură în starea aceia. Nu pot să o las nici acum. Nu vreau. Mă va crede un dobitoc și nu mă va deosebi de Ben cu nicun gram. Voi fi doar un alt bărbat în care a avut încredere și a făcut-o să sufere. Dar trebuie. Mai bine mă urăște toată viața decât să o traumatizez în vreun fel. Mă voi asigura că lucrează aici în continuare, că i se va da lunar un salariu mai mult decât suficient...

Că dacă una se termină cealaltă va contiuna fără probleme...

Este de-a dreptul anapoda tot ceea ce se întâmplă acum. Am crezut că starea ei de sănătate a fost testul nostru. Am crezut că dacă vom trece peste tot acel rahat ne va întâmpina acel sfârșit fericit de care au toți parte. Nu pot să cred că eu sunt cel din vina căruia această relație nu poate continua.

— Ahhh! Țip și dau cu piciorul într-un ghiveci cu flori. Nu am cum să o țin lângă mine, Jay, și o știi bine! Dracu știe de când e liber și ce știe despre ea. Sigur nu se va mulțumi cu mine după tărășenia cu Yana. H nu e prost, la el e ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, tonul meu e dur și îmi vine să dau în prima față pe care o văd.

Mă urăsc! Mă urăsc pentru cine eram, mă urăsc pentru ce am făcut! Mă urăsc pentru ce nu voi putea fi! Să mă ia dracu! Capriciul meu, modul meu de a-i demostra tatălui meu ceva m-a adus aici!

Prostia m-a adus aici.

— Și departe de tine îi va fi bine? Unde Dumnezeu te crezi, frate?

Trage aer în piept, calmându-se pentru o secundă apoi, adaugă:

— Poate nici nu știe de Amaya. Nu mai lua decizii așa de pripite până nu tatonezi terenul, Dylan, acum tonul lui este oarecum mai împăciuitor. Propune-i o vacanță cu tipa aia, știi tu, prietena ei, se bâlbâie. Va pleca o vreme până rezolvăm noi cu ăsta, spune Jay.

Mă încrunt și cântăresc posibilitatea. Nu a petrecut ceva timp de calitate cu Anna de când cu accidentul. Ar putea, dar nu ar vrea. Nu pe banii mei. Atât Amaya, cât și Anna sunt două femei independente.

Am reușit să o cunosc mai bine pe Anna în perioada în care a tot venit pe la noi ca să mă ajute cu Amaya. O apreciez tare mult și are o grămadă de calități, dar uneori...este prea mult pentru mine femeia aceea.

Îi urez succes bărbatului care o va curta.

Mă așez pe scaun și încerc să planific tot.

Dacă le trimit în America, H nu are cum să le găsească. Ultima dată când am vorbit cu el – acum o sută de ani – avea interdicție de afarceri acolo din cauza unor prieteni de-ai lui.

O bătaie în ușă se aude puternic și tresar. O să încep din nou să dorm iepurește. Mereu dormeam cu un ochi deschis și cu o armă sub pernă, în caz de orice. A trecut cam un an și ceva de când m-am liniștit și am dormit ca un om normal. Până acum...

Cineva apasă clanța, iar Jay se duce să deschidă. Încep să devin atât de paranoic încât aproape țip spre fratele meu să nu deschidă. Adeline intră cu un plic negru în mână și deja știu de la cine este.