Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

CAPITOLUL 5

Devin din ce în ce mai confuză de ceea ce se întâmplă în jurul meu. Nu înțeleg nimic, mă simt ca un copil prost care nu trebuie să știe nimic.

— Ce...?

Sunt uimită, șocată și panicată. Era acolo acum un minut, unde s-a putut duce cu acel bărbat.

— Era afară..., mă întorc iar spre Jay. Era acolo. Am venit împreună, dar ne-am întâlnit cu un bărbat..., îi explic lui Jay ca să nu cumva să mă creadă nebună.

Chipul lui Jay se schimbă pe minut. Pare speriat.

— Ce bărbat, întreabă simplu.

— Nu...nu știu..., era...

Dar Jay nu mai stă. Fuge afară din companie și privește derutat în jur. Îl caută cu privirea pe fratele său și își trece stresat mâninile prin părul des.

Ce naiba se întâmplă?

Trec câteva minute bune până ce se întoarce Jay din parcare. Când intră pe ușă are telefonul la ureche și mai mult ca sigur îl sună pe Dylan. Când ia telefonul de la ureche, văd cum înjură în barbă și strânge palma în jurul gadget-ului negru.

Eu sunt...derutată. Nu știu unde să mă uit...nu știu ce să fac. Sunt în șoc și nu știu de unde să apuc această zi.

Dylan a...dispărut?

Jay merge spre lift, iar abia atunci îmi pun picioarele în mișcare și merg cât de repede pot după el, trăgând bastonul anapoda după mine. Îmi vine să îl arunc cât colo!

— Jay!

Înainte să ajung la lift, ușile acestuia se închid, iar fratele lui Dylan urcă la etaj fără mine. Lovesc frustrată în perete și mă îndrept rapid spre următorul ascensor și urc după el.

Ce se întâmplă? De ce mă tratează toată lumea ca pe un copil? De ce nu îmi spune nimeni nimic? Unde este Dylan? Cine este acel om? De ce Jay reacționează așa?

Când ajung la etaj, ies din lift și merg direct la biroul lui Jay. Este lângă cel al lui Dylan și nici măcar nu îmi fac griji să cer voie de la domnișoara de afară sau să bat la ușă.

— Unde este Dylan?

Tonul meu îl face pe Jay să tresalte și să scape telefonul din mână. Înseamnă că îl sună încontinuu pe iubitul meu. Dar acesta nu răspunde. De ce nu răspunde?

— Unde este Dylan, am întrebat, mă reped la el cuprinsă de o adrenalină de nedescris și de o nevoie a primi explicații pentru ceea ce se întâmplă de jumătate de oră încoace.

— Nu știu, spune simplu.

Îmi dau ochii peste cap.

— Cine e acel bărbat?

— Eu am fost de față când v-ați întâlnit cu el?

Jay îmi răspunde cu o altă întrebare și îmi vine să îi dau un pumn în gură.

Sau poate un baston...așa va fi util și bățul ăsta.

— Atunci de ce ești atât de agitat?

Din nou, Jay își schimbă starea și trăsăturile feței sale se îmblânzesc. Se apropie de mine și își pune mâna pe umărul meu.

— Nu sunt. Este doar ciudat că a dispărut așa brusc fară să anunțe. Nu înțeleg nici eu ce naiba face, încearcă să îmi zâmbească.

Nu știu dacă să îl cred sau nu. Poate zice așa doar ca să mă liniștească.