Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

CAPITOLUL 6

Aud cheia în broască și, într-un sfârșit, apare și Dylan. Nu a venit la firmă deloc azi. Nu m-a sunat de când ne-am despărțit în parcarea companiei. Am tot încercat să îl contactez și eu la rândul meu, dar nu am reușit deoarece undeva după ora douăsprezece nici măcar nu mai suna telefonul – intra direct căsuța vocală.

Am încercat să îmi continui ziua normal, să îmi ocup timpul cu tot felul ca să nu mă gândesc la el, deoarece aveam emoții amestecate. Mă îngrijoram apoi, mă gândeam cât de mult m-a dezamăgit că nu a fost azi acolo, că nu mi-a dat un amărât de masaj să știu că este bine ;i m[ cuprindea furia.

Tatăl lui Dylan mi-a dat niște indicații cu privire la proiectul pe care îl coordonez, iar apoi am reușit să am o discuție cu cei trei colegi de echipă. Nu vreau să discut despre Emma și expresiile de pe chipul ei când m-a văzut pe mine la cârma proiectului.

Am schițat, am progresul unor schițe pe care le-am discutat cu Jay – care a dispărut și el la un moment dat și m-a lăsat baltă. Mi-am făcut programare la ginecolog pentru luni și am vorbit la telefon cu domnul Seat, care ce să vezi, m-a sunat pe mine deoarece nu dădea de Dylan. A vrut să îmi spună că pot să trec pe la cabinetul lui să iau analizele și să mai dicutăm despre starea mea.

Așa că am plecat mai repede de la MAC. Undeva la ora două am urcat într-un taxi și am trecut pe la medic care mi-a spus că totul merge spre bine și care m-a certat că nu folosesc bastonul, dar a apeciat tipul de încălțăminte pe care îl port. Neuronii mei se refac foarte repede și bine, dar iau în continuare tratament medicamentuos și o serie de vitamine. Continui cu exercițiile și mi-a spus că ne vedem într-o săptămână din nou.

Apoi, am venit acasă singură. Spre norocul meu aveam cheile de la apartament și nu am fost nevoită să stau pe scări până apare iubitul meu.

— Iubito, îl aud pe Dylan, dar nu mă întorc spre el.

Sunt supărată.

Nu că m-a lăsat baltă și a trebuit să fac tot ceea ce am făcut azi de una singură – asta mi-a priit. Mi-am recuperat autonomia și încrederea că sunt capabilă să îmi continui viața independent, să iau decizii și să vorbesc pentru mine.

Mă deranjează cum m-a abandonat.

Într-o parcare. M-a trimis în companie și el a dispărut secunde mai apoi.

— De unde vii? Îl iau la rost ca și o nevastă cicălitoare.

Îmi las cana cu ceai pe măsuța de sticlă și mă întorc ușor pe canapea să îl privesc.

— Am fost cu acel vechi prieten.

Mi se schimbă privirea. Ochii mei îi trimit săgeți. Nu pot să cred că a fost toată ziua cu acel vechi prieten.

— Te-ai distrat, îl întreb și mă ridic de pe canapea mergând spre el.

El nu zice nimic, ci se descalță și își așează pantofii pe suport, venind apoi spre living. Încet distanța dintre noi se micșorează și îi pot simți mirosul.

Tutun. Alcool. Parfum de femei.

Ochii mi se măresc și mă uit fix în ai lui.

— Bănuiesc că da, încerc să zâmbesc, dar iese ca și o grimasă.

A fost cu alte femei?

Nu mi se poate întâmpla din nou așa ceva. Oare chiar nu sunt suficient de bună pentru bărbatul de lângă mine?

Nu îmi pot da seama dacă este beat. Ochii nu îi sunt deloc roșii și privirea îi este limpede. Stă drept, fără să dea semne ca s-ar dezechilibra. Nu cred că a băut, presupun că a condus până acasă.