Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

CAPITOLUL 26

După ce Dylan a plecat am rămas cu mama în apartament și pana ea și-a odihnit un pic picioarele eu am strâns în tot acest loc. Ce a fost de spălat am pus la spălat, am aerisit și am curățat tot ceea ce Dylan a murdărit cu ieșirea lui.

Însă în mine încă nu am reparat nimic. Încă sunt supărată pe Dylan. Sunt atât de supărată ca a reacționat așa, ca a izbucnit în halul acela când...eu nu am făcut nimic greșit. Dar eu sunt îndreptățită să mă simt așa! El a greșit și nu poate accepta.

Azi, în loc să vorbească cu mine despre noaptea trecută și-a găsit de muncă la firmă. Ca niciodată, el a mers la muncă în weekend.

Întru cu mama în mall pentru a-i găsit ceva mai elegant pentru cina de diseară.

Mama a fost mai mult decât încântată să vadă că Dylan este dispus să ne unim familie, lucru care pe mine m-a enervat și mai tare.

În momentul de față, nu știu în ce poziție mă aflu cu Dylan și dacă relația noastră va continua asa cum ar trebui. Nu știu dacă vom funcționa asa cum am făcut-o lunile aceasta.

Deși eu am dat câțiva pași înapoi, Dylan a făcut unul mare în fața fără să mă întrebe. Mă gândesc că a făcut asta pentru a-mi demonstra cele spune. Cum că noi nu ne vom despărți. Dar mi-e greu sa cred asta, când nu trecutul lui mă sperie și mă îndepărtează de el, ci faptul ca ma minte în legătură cu asta.

I-am spus ca suntem ambii implicați în acest rahat, dar nu pot să îl ajut - nici măcar moral - dacă el mă îndepărtează ascunzându-mi lucruri.

— Uite, putem intra aici, spune mama și mă trage de mână spre unul dintre magazinele de haine din mall.

Ma chinui sa merg după ea. Mă simt secata de puteri după seara trecută. Simt că trebuia să stau acasă și sa discut cu Dylan despre tot ceea ce se întâmplă acum în viețile noastre, sa luam o decizie care sa ne facă bine amândurora. Să stau aici, cu mama și să mă plimb prin magazine este ultimul lucru pe care mi l-am dorit pentru ziua de azi. Nu știu ce să fac, cum să fac, iar sosirea mamei este îngreunează și mai tare lucrurile. Dacă eu și Dylan ne vom despărți, ce îi voi zice mamei? Unde voi merge cu ea?

Nu știu dacă sa am încredere în Dylan că acum nu este cu H. Nu știu ce face Dylan acum, nu știu dacă joaca pentru H sau dacă drogurile sunt un alt subiect pentru ziua de azi în ceea ce îi privește.

Îmi vine să țip. Îmi doresc viața de acum câteva luni. Îmi doresc acea viață în care tot ceea ce făceam era să fiu la muncă și apoi să îmi petrec restul timpului cu Ben. Viața de atunci nu era complicată. Viața cu Ben era...liniară.

Dar..., îl iubesc atât de mult pe Dylan încât nu vreau să am viata aceea cu Ben. Vreau să am viata aceea cu Dylan...

Vreau ca zilele noastre sa se rezume la arhitectură și stat în apartament. Astfel de zile nu ne-ar fisura relația.

Ajung lângă mama și privesc spre rochiile la care se uită. Sunt frumoase, dar nu am puterea de a-i spune asta.

— Ei, ce părere ai? Ce s-ar potrivi mai mult pentru cina cu părinții lui Dylan?

Zâmbesc strâmb.

Aș vrea să am dispoziția necesara pentru a-i spune sa se îmbrace cât mai elegant, cât mai frumos și cochet pentru ca mama lui Dylan să nu aibă nimic de spus.

Dar nu pot.

Dau din umeri.

— Ia ceea ce îți place, mama, asta e ceea ce îi spun, dar e se încruntă.

Pune umerașele înapoi și se uită atent la mine.

— Ce e cu tine, scumpo?

Trebuie sa fiu puternică.

— Nimic, mă mă chinui să zâmbesc sincer. Sunt doar obosită. A fost o perioada încărcată cu acel proiect și...petrecerea de aseară... Dar sunt bine, mama, zâmbesc.

Este sceptică, dar mă lasă în pace. Pare că mă crede. Încep să mint. Să îmi mint mama așa cum nu am făcut-o în toată viața mea.

Dar nu vreau ca mama să știe că eu și Dylan nu suntem bine. Nu vreau ca mama să se îngrijoreze. Mama niciodată nu îmi spunea dacă între ea și tata existau neînțelegeri și dispute pentru a mă proteja și pentru a nu ma îngrijora. Asta voi face și eu, mama nu trebuie sa se îngrijoreze pentru mine și pentru iubitul meu. Pentru relația noastră.

— Haide, zâmbesc. Să luăm ceva ce o să-i placă doamnei Masson, râd și o împing spre un raion cu haine mult mai elegante.

***

Ajung cu mama acasă și deschid ușa de la apartament, intrând ambele în mica locuință.

Din bucătărie se simte un miros de ceai lucru care mă face să presupun că Dylan a ajuns înaintea noastră acasă. Mă uit pe suport și îi văd acolo încălțămintea pe care a luat-o de dimineață. Pun pungile jos și intru în bucătărie, unde îl găsesc pe Dylan lucrând la o schiță.

— Bună, iubito, mă întâmpină ridicându-se de la masă și venind spre mine.

Mă retrag.

Nu îl las să pună mâna pe mine. Pentru numele lui Dumnezeu, doar nu crede că o să îi sar în brațe când el a plecat așa. Încep să cred că are probleme serioase legate de memorie. Sau că nu îi pasă de cele întâmplate.

Nu mai spune nimic, se retrage înapoi la schița sa și îl las să lucreze la ce o mai lucra acolo.

Sunt a naibii de supărată pe el și fiecare moment pe care el îl irosește și nu îmi răspunde la întrebările pe care le am mă fac să fiu și mai supărată pe el.

Simt că sunt într-o incertitudine și nu știu ce ar trebui să fac de aici încolo. Suntem pe nisipuri mișcătoare, dar nu pare că lui îi pasă. El zice că ce s-a întâmplat a trecut, iar acum trebuie să ne comportăm ca atare, fără să ne mai gândim la asta.

Am impresia că el nu realizează câte am încercat să fac pentru el...am vrut să fiu acolo pentru el cu fiecare lucru pe care l-am putut face, dar el...minte. Îmi ascunde lucruri și omite să îmi spună lucruri. Nu îmi dau seama ce fac greșit, nu îmi dau seama de ce nu are încredere în mine. I-am spus că niciun adevăr din trecutul lui nu m-ar îndepărta, dar comportamentul lui față de mine o poate face.

— Oare pot să merg să fac un duș?

Mama apare la un moment dat în bucătărie.

—Sigur că da, îi răspunde Dylan în locul meu, ceea ce mă face să îmi dau ochii peste cap. Găsiți tot ce aveți nevoie la baie, adaugă surâzând.

Mama îi mulțumește și pleacă, iar eu găsesc de lucru prin bucătărie. Pun vasele la loc, spăl o cană și verific niște alimente din frigider.

— Plecăm într-o oră, îl aud spunând la un moment.

Își culege schița și instrumentele de desen și iese din bucătărie.

Am o ieșire puternică când degetele mi se strâng în pumn și lovesc blatul.

La mama dracului, Dylan!