Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

CAPITOLUL 12

— Spune, Adeline, îi răspun zâmbitoare la telefonul fix drăguței doamne de la recepție în speranța că mi-a sosit mâncarea.

A trecut deja vreo jumătate de oră de când am comandat. Mi-e foame, Dylan nu mi-a dat nicuun semn, mi-am terminat treaba și mă plictisesc!

Mai am vreo oră până să plec de aici la medic, așa că îmi omor timpul cu activități care nu intră în fișa postului – caut niște pantofi pe un site și îmi trimit mesaje cu Anna.

— Domnul Dylan a cerut să vă rog să mergeți la el în birou de îndată, zice că e foarte important, îmi transmite Adelinepe un ton serios de panicat.

Îi confirm, dar mă încrunt. De ce n-a venit aici el când și-a terminat treaba? Oare s-a întâmplat ceva? Domnul Quarts nu a fost de acord cu termenii noștri? Ori are legărură cu H?

Mă ridic de la birou și ies repede pe ușă gata să îi fiu alături lui Dylan. Traversez și nici nu mă sinchisesc că bat la ușă, domnișoara care ar trebui să îl anunțe că are vizitatori nu este la post, așa că intru.

— Iubitule, s-a întâmplat ceva? Întreb închizând ușa după mine.

Tonul meu este ușor panicat, dar nu vreau să îi dau de înțeles că mi-e frică sau că sunt slabă de înger.

Dylan stă pe scaunul de la biroul său și se semi-învârte cu el.

— Da, răspunde el serios. S-a întâmplat, Amaya, mă privește printre genele sale lungi, iar eu devin din ce în ce mai confuză.

Dacă îmi și zice pe nume, chiar e ceva serios.

— S-a întâmplat că m-am dus să mă văd cu domnul Quarts cu o erecție dureros de uriașă, pufnește. Cred că este cazul să rezolvi asta cumva, pentru că e doar vina ta, între două degete Dylan învârte un pix.

La naiba!

Asta a fost problema lui?

Nu pot să mint, și eu am rămas cu un gust amar deoarece am fost întrerupți, dar mereu am să militez pentru ideea că atunci când suntem în firmă, suntem profesionali și nu ne lăsăm conduși de instincte carnale.

— Așadar, din vina mea nu v-ați putut concentra pe întâlnirea cu domnul Quarts, îi spun pe un ton lasciv în timp ce mă lipesc de ușă pentru a putea suci cheia în yală.

— Îhm, își mușcă el buza de sus într-un gest atât de...copleșitor.

Hai să ne jucăm un pic...

— Îmi pare rău să aud asta, domnule Masson, șoptesc și merg spre el chinuitor de încet până și pentru mine.

Sunt la fel de nerăbdătoare cum este el.

Brusc ochii lui se întunecă de extaz și se uită la mine ca și la un biet animal de pradă.

— Ce pot să fac în legătură cu asta?

Abia după ce termin propoziția mă cutremur. Dacă...va vrea sex oral? Eu nu sunt pregătită pentru a face așa ceva. Îl iubesc, dar încă mi se pare...umilitor?

— Ce puteți oferi, doamnă Masson?

Ochii mei fac contact vizual brusc cu ai săi. Cum să îmi zică așa? Sunt Steward, nu Masson! Eventual, ne vom căsători dar...cum mi-a zis mi-a făcut fluturii din stomac să explodeze.

Dar nu vreau să mă gândesc la asta acum, o să consider că a fost o scăpare.

— Hmm, ia să vedem, îmi continui jocul și îmi ridic rochia așezându-mă în poala sa cu picioarele de-o parte și de alta a corpului său. E bine așa?