Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

CAPITOLUL 28

Cina a trecut repede. Cel puțin din cele spuse de cei de la masă. Mama a spus că e foarte încântată de prezența viitorilor mei socri și că i-ar plăcea să mai discute cu mama lui Dylan. Asta m-a făcut pe mine să rămân un pic mirată. Interacțiunea dintre cele două doamne a fost...cum trebuie să fie. Nu s-au înțepat sau contrazis, au fost de acord cu relația dintre mine și Dylan din mai multe puncte de vedere, ceea ce m-a lăsat perplexă. Au lucruri în comun, convingeri asemănătoare....

Am început să cred că doar eu am perceput-o greșit pe mama lui Dylan. Poate nu era sigură de ceea ce e între mine și Dylan și a fost un fel de test acea discuție. Poate testa terenul, să vadă dacă îl merit pe fiul ei. O să încep să o privesc cu alți ochi. Față de mama, e chiar o altă persoană. Ba chiar am observat că până și față de mine și-a schimbat un pic comportamentul.

Pentru cei trei bărbați de la masă a trecut repede timpul. Au discutat tot felul de subiecte, de la un weekend de golf până la un nou proiect la firmă, subiect în care mi-a fost cerută părerea și mie. Asta i-a atras atenția mamei, am văzut pe chipul ei o privire mândră, drăgăstoasă, iar față de arhitecții Masson am văzut recunoștință.

Pentru mine, timpul a trecut relativ greu. Mintea îmi era la Dylan și la cum suntem noi ca și cuplu acum. Instabili. Am început să amețesc mai rău, deoarece ne mințim familiile pe față. Jucăm aici rolul cuplului perfect, când poate că mâine ne vom despărți.

Nu vreau asta...dar vreau sinceritate. Iar dacă nu mi-o va da, asta va fi singura soluție pe care o văd.

Nu pot să dorm în pat cu el știind că sunt mințită, că nu are încredere în mine și că nu mă implică cu adevărat în viața sa.

— Amaya, draga mea, ești bine? Pari cam palidă, se interesează mama lui Dylan.

Îmi ridic privirea de pe paharul cu suc pe care-l țin în mână și mă silesc să îi zâmbesc.

— Da, probabil am mâncat prea mult, îi spun iar ea aprobă. Ați gătit excelent, hotărăsc să adaug și un compliment, asta pentru a face un pas mai aproape de ea.

Aprobă din cap mulțumind cu un zâmbet larg pe față. Se întoarce apoi spre mama și își continuă discuția despre un roman clasic. Domnul Masson pare că răspunde la niște mailuri de pe telefon.

— O să merg până la baie, îi anunț și mă ridic de pe canapea.

După cină, am ajutat-o pe mama și pe mama lui Dylan să strângem masa apoi, am pregătit niște gustări și ne-am întors în living unde s-au continuat discuțiile.

Femeile încuviințează din cap, așa că pornesc spre baia de la parter. Știu că este o baie lângă biroul domnului Masson așa că o iau spre acolo. O să mă dau cu apă rece pe față și o să-mi revin. Măcar să nu fie atât de sesizabilă starea mea.

Starea mea îmi amintește că trebuia să fac un test de sarcină de care am uitat complet cu toate aceste întâmplări din ultimele două zile.

Nu cred că este asta.

Nu sunt însărcinată.

Nu am cum să fiu însărcinată.

Nu pot să fiu însărcinată.

Asta m-ar lega de Dylan pentru tot restul vieților noastre și nu cred că în momentul ăsta este ceea ce îmi doresc.

Dar nu sunt însărcinată.

Starea mea este de la agitația și oboseala acumulată în ultima vreme.

Inspir adânc și alung acest gând din mintea mea.