Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

CAPITOLUL 10

DYLAN

Doamne ce enervantă este femeia asta!

Mi-e atât de dor de ea, încât doare.

Ecoul ușii trântite încă se aude puternic în urechile mele, dar nu o voi lăsa să scape atât de simplu.

Noaptea trecută a fost un calvar pentru mine. Nu m-am putut odihni deloc pentru că femeia asta de care care am devenit dependent nu a fost în așternuturile mele. Nu am putut să o țin în brațe și să îi mângâi părul, nu am putut să...îi spun cât o iubesc și că aș face orice ca ea să fie fericită.

Și să afle ce am făcut nu o poate face să fie fericită.

Când am văzut-o intrând în sala asta, atât de frumoasă și de aranjată mi-a bagat un cuțit în inimă că pur și simplu nu am putut să o iau în brațe să îi zic cât este de frumoasă. Și că este a mea.

I-am făcut un nenorocit de inel din hârtie, i-am cântat Taylor Swift și...tot nu vine acasă.

Înseamnă că e supărată cu adevărat.

E chitită să știe ce îi ascund, și nu m-ar frustra atât de tare dacă n-aș știi că merită. Și eu aș fi vrut același lucru de la persoana de lângă mine.

— Adeline, trimite-o pe Amaya la mine, îi spun în receptor femeii și închid.

Mă învârt în această cameră ca un leu în cușcă și aștept să vină.

O voi obliga – dacă e nevoie – să vină acasă. O s-o iau naibii pe sus și o să o sechestrez în apartament.

Mi-e dor de ea și doar cu mine e în siguranță, chiar dacă pentru moment îl am pe H sub control.

Nici nu știu ce mă stresează mai mult că nu e lângă mine și nu o am eu, sau că nu e lângă mine și nu pot controla siguranța ei.

Nu știu cât timp trece până ce ușa se deschide și Amaya mi se adresează pe un ton țâfnos.

— M-ai chemat?

— Inchide ușa, îi cer blând.

Ea mă măsoară din priviri și nu pare sigură că ar fi bine pentru ea să închidă ușa. Se uită în spatele ei, apoi pășesșe un pas în încăperea din care a ieșit adineauri ca frulgerul și închide ușa după ea, dar nu se mișcă din acel loc.

— Stai jos, îi poruncesc blând privind-o în ochi.

— Ce vrei?

Amaya este în defensă. Vrea să conducă această discuție și nu lasă nimic de la ea. Se ține tare pe poziții ca un soldat.

— Stai jos, pentru numele lui Dumnezeu, îmi dau exasperat ochii peste cap.

— Ce vrei?

Insistă cu această întrebare și nu pot să vreau altceva decât pe ea.

— Pe tine, izbucnesc. Pe tine te vreau, bine? Nu mai pot sta departe de tine niciun minut. Te vreau înapoi acasă și înapoi în brațele mele, îi urlu și dacă cei de pe hol s-ar opri în dreptul ușii sigur ar auzi tot ceea ce discutăm aici.

Și nici măcar nu mi-e rușine dacă ar auzi cum o implor pe Amaya să vină acasă.

— Crezi că mie mi-a fost ușor? Crezi că eu am dormit noaptea? Este pentru prima oară când dorm la Anna și nu mă pot odihni!

Amaya a înaintat și este acum în fața mea cu arătătorul înfipt în pieptul meu.

De când nu i-am simțit atingerea...