Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

EPILOG

DUPĂ CÂTEVA LUNI

DYLAN

Nu credeam vreodată că timpul poate zbura.

Lunile de vară au trecut peste noi fără vreun incident care să ne destabilizeze viața de cuplu.

Amaya este o arhitecta perfectă și începe să arate asta în proiectele în care este implicată. Adoră ceea ce face, iar entuziasmul ei îmi aduce zilnic zâmbetul pe buze, mândrie și satisfacție.

În august am plecat la mama ei, într-un final, asa cum ne propusesem de multa vreme. Amaya mi-a arătat toată zona fericită că este în orașul ei natal. Mi-a arătat tot, de la locul în care oprea toneta de înghețată pana la școală la care a studiat.

Însă nici acolo nu a lăsat munca deoparte.

Proiectul ei numărul unu acum este casa noastră. Totul merge perfect la construirea acesteia. Amaya nu a adăugat sau scos nimic din schița propusa de mine, dar lucrează intens la designul interior. Casa este deja ridicata, iar pana la începutul iernii va fi acoperită și exteriorul terminat din toate punctele de vedere. Apoi, toată iarna Amaya va avea timp sa aleagă culorile pereților și sa comande mobilă ca pe la primăvară să fie totul pregătit.

Încă nu pregătim nunta deoarece vrem sa fie în curtea casei noastre. Amaya consideră că acolo trebuie să aibă loc toate momentele importante din relația noastră, ceea ce mie mi se pare foarte justificat. Acela va fi căminul nostru.

Chiar acum sunt în drum spre șantier să văd cum decurge treaba, toamna și-a intrat în drepturi de ceva vreme și nu vreau să ne trezim cu zăpadă, iar casa să nu ajungă în punctul pe care l-am estimat.

Rar s-a întâmplat să venim singuri aici. Ne place să venim împreună și să ne bucurăm de fiecare progres al casei. Azi însă Amaya a trebuit să meargă de urgență la un alt șantier pentru că există niște probleme cu proprietarul, după spusele lui Jay. Am vrut să merg eu, dar Amaya a adus un argument plauzibil - temperamentul meu.

Parchez mașina în lateralul șantierului și cobor. Îmi așez sacoul căutând cu privirea oamenii care trebuia să fie aici și să muncească de zor. Mă încrunt când nu văd pe nimeni.

Ce mama naibii?

Pășesc spre casă căutând măcar un om care să îmi explice de ce nu lucrează lumea.

La întrare văd o panglică albă care atârnă, lucru care mă face din ce în ce mai confuz.

La capătul ei este un bilețel mânjit cu pixul. Apuc bucata de hârtie și citesc:

"Camera de lângă dormitor"

Mă încrunt dând drumul hârtiei și pornind spre camera de lângă dormitor, nedumerit.

Când ajung în pragul ușii acelei camere văd o grămadă de baloane albe pe jos, iar în centru o mică masă improvizată dintr-o scândură și ceva cărămizi în loc de picioare. Intru, apropiindu-mă de ea.

Găsesc o tavă cu prăjiturele colorate, fiecare cu câte un nume pe ea.

Citesc cu nedumerire fiecare nume.

Willow

James

Augustine

Archer

Betty

Romeo

Ivy

Dorothea