Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

CAPITOLUL 36

DYLAN 

Urc în mașină nervos că nu l-am găsit acolo pe idiot să îi sparg fața aia de ipocrit ce este.

Știu că au fost acolo. Iubita mea Amaya este deșteaptă. A lăsat pe comoda din hol brățara din argint pe care i-am dat-o eu când am făcut o lună de când suntem împreună.

Îmi amintesc cum nici nu și-a dorit-o. Era paralizată și nu a purtat nici măcar cercei în ureche toată perioada. Nu voia nimic. Abia dacă voia mâncare. Am crezut că mica mea atenție o va face să se simtă mai bine, dar nu. L-a acceptat, într-un final. Dar l-a pus în cutia cu bijuterii, lângă celelalte accesorii. Când și-a revenit, într- dimineață la firmă am văzut că o poartă. Iar inima mea a crescut atât de mult, încât am crezut că nu va mai avea loc în piept.

Unde au plecat? Unde sunt acum? Cum de a lăsat telefonul lui acasă doar ca să mă păcălească?

Îmi vine să mă bat pentru că am lăsat-o singură pe Amaya. Dacă se atinge de un sigur fir de păr de al ei nu mai rămâne în viață! Jur pe ce am mai sfânt, dacă am apelat la H în disperarea de a o găsi, nu mă oprește nimic să îl rup cu bătaia!

Este un obsedat dat dracului care nu înțelege că s-a terminat între ei. Are nevoie de un desen ca să priceapă?

Îmi sună telefonul și sper să fie Amaya, chiar dacă știu că sunt șanse foarte mici pentru asta.

— Dylan, întoarce-te la Cave, îmi cere H pe un ton al naibii de impunător care mă deranjează. Stă un omul meu în fața blocului, dacă vin acolo ne sună, continuă ceva mai împăciuitor.

Nu îi răspund, ci închid pornind spre Cave, locul în care mi-a cerut H să mă întorc. Nu știu unde altundeva să îi caut. Nu mi-a povestit nimic niciodată de viața ei cu el, pentru că ea nu voia să vorbească despre asta, iar mie nu îmi păsa nici negru sub unghie de obsedatul ăsta.

Acum, mi-e ciudă. Mă simt neputincios. Nu am nici cea mai mică idee unde să merg...unde să o caut. Cum, Doamne, să dau de ea?

Mă macină fel și fel de scenarii. Dacă pune mâna pe ea și o atinge îi zbor creierii. Nu e vorba de gelozie cât e vorba de ea. Ci de ce fel de traumă i-ar rămâne după asta.

Hai, Amaya, fă ce te-am învățat și Te rog, fugi te acolo! Te rog, iubito! Ajută-mă să te găsesc!

În mai puțin de un sfert de oră parchez la Cave pe două locuri și merg spre încăperea unde este H. Deschid ușa și îl văd exact cum l-am găsit prima dată, cu un trabuc între buze.

— Unde o poate duce?

Trebuie să recunosc că văd în ochii lui ceva mai mult decât de obicei. Ceva mai mult decât indiferență. Pot să spun că îi pasă, că este îngrijorat și...aproape panicat. Dar reușește să ascundă asta.

— Oriunde, răspund sec.

Și pe bună dreptate, oriunde din moment ce eu nu știu niciun loc.

— Am anunțat la aeroporturi, trenuri și autocare. Nu vor pleca din Londra, te asigur.

Dau din cap. Chiar apreciez ajutorul lui.

Îmi sună telefonul iar și îmi vine să îl arunc de pereți.

— Da, Anna, răspund scurt.

— Ai găsit-o?

— Nu, încerc să îmi păstrez calmul și să îi răspund cum trebuie.

Ceea ce aș fi vrut să-i zic ar fi fost „Nu, unde dracu s-o găsesc. Nu știu nimic despre incompetentul ăla sau unde ar putea-o duce!"

Cu coada ochiului văd că H vorbește în celălalt capăt de încăpere la telefon.

— Unde ar putea-o duce? O-ntreb pe Ana.

Trebuie să știe un nenorocit de loc. Este prietenă cu Amaya de atâta timp și îl știe și pe el.

— Nu știu. N-are unde. Niciunul nu e din Londra, apartamentul e închiriat. Dacă nu sunt pe la vreun hotel atunci, nu știu, suspină, iar eu simt nevoia să o liniștesc.

— Anna, să nu cumva să plângi, o atenționez. O să o găsesc și totul va fi bine, îți jur! Liniștește-te, e o chestiune de timp, spun ceva mai blând.

— Știu, Dylan, știu. Doar că...

Când se oprește brusc îmi dau seama ca e ceva ce eu nu știu.

— Anna, dacă știi ceva ce eu nu știu spune-mi imediat.

— Nu, adică...M-am întâlnit acum câteva zile cu el la local și părea schimbat. Și fizic, și la comportament. N-a adus deloc vorba despre Amy și cred că este premeditată dispariția asta de ceva timp. A avut timp să pună un plan bine la punct și mi-e frică. Doar atât, oftează.

— Ți-a zis ceva? Orice, Anna.

O aud suspinând, dar nu îmi răspunde la întrebare o vreme.

— Am încercat să port o conversație normală cu el până ce i s-a pregătit cafeaua. L-am întrebat cum este, cum îi merge, Anna își trage nasul și continuă să vorbească: A zis că e bine și că va pleca curând din Londra.

Cerul îmi pică în cap. Să plece din Londra? Adică, să plece cu Amaya din Londra.

Să te bată Dumnezeu, Ben!

— Bine, spun simplu.

Nu vreau să îi spun despre faptul că poate Ben se pregătea să o scoată pe Amaya din țară. Aș alarma-o mai tare și nu aș rezolva nimic.

— Stai liniștită, te sun în data ce am vești, continui și închid apelul.

Mă prind de păr și trag puternic de nervi. Nu pot să cred că nu o pot găsi, la mama dracului! Dacă o scoate cumva din țară...șansele scad.

Trebuie să o găsesc acum. În câteva ore.

— Am anunțat și hoteluri, dacă vor merge la unul din ele ne anunță, îmi spune H semn că mai înainte vorbea cu...habar nu am cine la telefon.

Nu îmi pasă câtă lume implică în asta, atâta timp cât Amaya ajunge mai repede în același loc cu mine. Nu îmi pasă de relațiile și de banii pe care îi folosește pentru a opri orice lucru rău care i se poate întâmpla iubitei mele. Să de-a foc întregii lumi dacă trebuie, nu-mi va păsa. Ba chiar îl voi ajuta.

— Mulțumesc, pe bune, îl privesc sincer în ochi, iar el dă din cap simplu, fără să trădeze îngrijorarea pe care o resimte.

Mă bucur în momentul de față de autoritatea lui H. Chiar dacă este ilegală și mulți dintre cei pe care i-a sunat sigur îi datorează câte ceva.

Trec undeva la zece minute până ce îi sună telefonul lui H sar de pe fotoliul de piele și privesc cu ochii mari spre el așteptând să îmi spună ceva

— Zhenshchina bez yaits , mârâie printre dinți, iar eu mă încrunt.

Zhenshchina bez yaits (ru) -  expresie, jargou, în limba rusă care se referă, pe scurt, la o persoană fără curaj.

Bună tuturor!

Am revenit cu 3 capitole, sper că asta va compensa măcar puțin timpul lipsă de aici.

Nu vreau să folosesc asta ca pe-o scuză, însă nu credeam că ultimul semestru de facultate va fi ATÂT de solicitant!

Așadar, scuzați-mi lipsa pe perioadă nedeterminată...

Promit să termin cât de repede volumul doi pentru a afla și voi cum se termină povestea celor doi! Pe cuvânt de cercetaș, încerc!

Vă mulțumesc că încă sunteți aici și că mă susțineți, cu un vot, comentariu, mesaj în privat - nu aveți idee cât înseamnă fiecare notificare Wattpad pentru mine!

Vă cuprind!!!