Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

CAPITOLUL 20

Zilele de miercuri și de joi au trecut repede.

Ambii am fost în fiecare zi la firmă și nu am deschis subiectul despre balamucul la care trebuie să mergem azi. După ce veneam acasă de la firmă și eram împreună, am evitat ambii să purtăm o discuție despre această petrecere.

El devine vulnerabil. Începe să își ceară scuze și se jignește, adresându-și cuvinte urâte despre modul în care a putut să greșească în viața asta, iar acum nu doar el ci și eu trebuie să suportăm consecințele. Eu nu îl pot opri în niciun mod să nu mai vorbească așa. Apoi, intră atât de tare în gândurile din mintea lui că nu mai aude și nu mai este atent la nimic din jurul său.

Eu devin neliniștită. Este o lume în care nu am mai intrat și în care nu vreau să intru sub nicio formă. Deși îmi zic că o fac pentru Dylan, că trebuie să fiu puternică pentru el și toate cele o sută de motive ca să mă încurajez, pe măsură ce trecea timpul mă agitam mai tare. Toate motivele pe care le am pro pentru ceea ce fac sunt contracarate de unul singur – când și dacă se va termina vreodată.

Încep să mă gândesc dacă așa va fi viața noastră de acum încolo – el disociat, iar eu mereu neliniștită.

Azi e vineri și trebuie să fiu puternică.

Am pregătit micul dejun ca de fiecare dată, iar Dylan a intrat la duș.

Azi am să mă prefac mai bine decât oricine că știu ceea ce fac. Azi, poate nu am să devin femeia puternică de care are nevoie Dylan, dar am să mă prefac cât de bine pot.

Mă privesc în oglinda de pe hol, și fac fețe-fețe gândindu-mă care e cea mai potrivită pentru ziua de azi.

Amaya curajoasă nu iese. Nici Amaya fericită. Nu iese nici Amaya puternică.

Dar o găsesc pe Amaya încrezătoare undeva.

Îmi pun zâmbetul încrezător pe față și intru în bucătărie unde îl aștept pe Dylan. Nu trec nici cinci minute că apare, îmbrăcat mai lejer decât de obicei – blugi negri și un trcou polo bleumarin. În ultimele două luni de zile, cred că l-am văzut îmbracat așa de trei ori. Cu tot cu ziua de azi.

Îl întâmpin zâmbitoare, sperând să îi dau din energia mea. El este cu o falcă în cer și cu una în pământ, lucru care mă face să îmi dau ochii peste cap.

— Știi, de când sunt cu tine nu am fost într-un club, zic eu luând din ouăle fierte punându-mi mie în farfurie.

— Nu e același lucru, comentează el.

— Ei bine, nu o fi, dar nu vom muri. Așa că, nu vreau să văd mutra asta toată ziua, îi fac semn cu furculița spre fața lui.

Oh, Dumnezeule!

Dylan se uită la mine și se strâmbă caraghios încercând să zâmbească. Aproape râd când îl văd, dar nu vreau să par nesimțită.

— Pe o scală de la unu la zece, cât de rău poate să fie?

Îl întreb nonșalat dând din umeri.

— Ai dormit bine? Ai cumva febră?

Dylan se încruntă confuz de starea mea.

— Mai zi-mi odată unde mergem, îi cer luând o bucată de castravete.

— La o petrecere într-un cassino, se joacă absent cu furculița în farfuria sa goală.

— Exact! Haide, să punem un pariu, îi spun. Pun pariu cu tine că va fi fain! Ne vom distra. Vor fi o grămadă de oameni care îl cunosc pe H și în cel mai rău caz, te va pune să îi câștigi iar dobitocului o rundă de poker. Va fi distractiv, eu evaluez seara cu un opt, încep eu să bat câmpii.

Cred că mai mult mă ajută pe mine asta. Să mă linișteșsc, spunându-mi că nu e mare brânză, când de fapt poate va fi o foarte mare brânză ceea ce se va întâmpla acolo.

— Nu, iubito, Dylan se uită pentru prima dată în acestă dimineață în ochii mei. Vor fi oameni – bărbați, țin să subliniez – care vor bea, vor fuma și vor pipăi o grămadă de femei!

Dylan încearcă pe cât posibil să fie calm să îmi explice ce și cum, dar văd că mai are un pic și îi pușcă o venă.

Mă strâmb când aud cele zise de el.

Doamne, pot să nu merg?

— OK, n-am mai văzut așa ceva! Nu e pe lista mea de top zece lucruri de făcut într-o viață, dar cine știe! Hai, te rog, să ne prefacem că ne place, mă uit la el cu ochii mari.

Dylan mă privește ca pe o masochistă, nu-i vine să creadă că iubita lui finuță acceptă așa ceva.

— Evaluez seara cu un patru, își dă ochii peste cap.

— Nu e așa rău, dau din umeri. Cum să mă îmbrac?

Eu schimb subiectul și sper să fie în folosul nostru. Simt că dacă îi mai zic ceva, va exploda.

— În blugi și hanorac, comentează luând într-un sfârșit o bucată de mâncare în gruă.

Dacă ceea ce se întâmplă în filme refectă macar cincizeci de procente realitatea, clar nu aia este ținuta potrivită.

— Dylan...!

Abia mă abțin și eu să nu explodez de nervi și frustrare și neliniște, iar el nu mă ajută deloc.

— Lasă asta pe mine, își ridică iar privirea spre mine și îmi zâmbește pentru pima dată în această dimineață.

— Vreau să mă văd azi cu Anna, schimb total subiectul.

Nu mai pot să găsesc nicio replică care să facă situația mai bună. Dylan vede doar partea neagră a situației și asta mă obosește. Nu zic că ar exista o parte pozitivă, dar cum ar fi să privin nuanțele de gri?

— Sigur, aprobă absent.

Nu știu cum să mă comport! Chiar nu știu!

Sunt la pământ cu toată această situație, încerc aici să mă comport precum nu ar fi mare lucru, deși mai am un pic și cedez, iar Dylan nu face decât să pună sare pe rană.

Dacă eram și eu în starea sa? Așa, absent, cu o falcă în cer și cealaltă la dracu în pământ?

Încerc să îl ajut, să îi fiu alături și aimt că el nu mă ajută cu nimic.

Abia acum încep să înțeleg cum s-a simțit el aproape o lună de zile cât eu am fost paralizată. Acum, rolurile doar s-au inversat.

Dylan a fost acolo, deși eu eram aproape în pământ, iar acum e rândul meu.

Mă ridic și merg la el în brațe. Mă lasă să mă așez, punându-și mâinile pe picioarele mele, la fel de absent precum vorbele sale. Îi apuc chipul între mâinile mele și îl oblig să se uite în sus la mine.

— Ai încredere în mine?

El se încruntă, dar eu intensific privirea și aștept un răspus. De preferabil pozitiv.

— Normal că am, își dă ochii peste cap.

— Atunci comportă-te ca atare! Capul sus și nu mai fi copil! Pare că tu te temi mai tare ca mine! Nu o să te mint, sunt neliniștită pentru că nu cunosc nimic din toate astea, dar tu ești acolo pentru mine și mă vei îndruma! Iar eu sunt aici pentru tine și te voi susține, OK?

Dar nu îl las să răspundă cu vreun comentariu, căci mă aplec și îmi pecetluiesc vorbele cu un sărut apăsat. Slavă Cerului, Dylan pune mâna pe mine cum o face în mod normal și preia controlul sărutului. Zâmbesc și îmi bag mâinile în părul lui, apropiindu-mă și mai mult de el.