Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

CAPITOLUL 8

AMAYA

Credeam că va ceda mai ușor dacă voi pleca. Speram să vină, să mă întoarcă din drum și să îmi spună ce îmi ascunde.

Însă Dylan nu a făcut asta. M-a lăsat să plec la Anna, cu un mic băgăjel și să îmi petrec weekend-ul departe de el. Practic, primul weekend pe care l-am fi avut după ce mi-am revenit. Mă frustrează așa tare că nu am rămas acasă.

A fost un sfârșit de săptămână plin de dor și regret. Am schimbat câteva mesjae cu Dylan. Duminică dimineață i-am dat eu un mesaj, în care i-am urat o duminică liniștită, în speranța că îmi va spune să o petrecem împreună, dar nu a fost așa. Dylan mi-a răspuns mesajului la orele treisprezece, ceea ce a fost șocant pentru mine având în vedere că el mereu este o persoană matinală. De nu a dat niciun semn toată dimineața? M-a ignorat intenționat? Nu a fost acasă sâmbătă noaptea? A fost cu cineva?

Nu am putut să mă concentrez pe nimic în aceste zile. Mi-e dor de el, mi-e dor să îl văd și să îi aud glasul. Mi-am obișnuit atât de tare cu Dylan în acest timp încât mă simțeam străină în propriul corp când m-am trezit în aceste dimineți fără brațele lui Dylan în jurul meu.

Îmi doresc atât de mult să mă întorc acasă încât mă doare. Problema este că trebuie să mi-o ceară el, și la cum și-a petrecut timpul fără mine, n-aș zice că îi lipsesc foarte mult.

În plus, i-am zis că mă voi întoarce doar dacă îmi va spune ce ascunde de mine.

Nu știu ce fel de manipulare încerc eu să fac, dar dacă se întâmplă ceva cu noi, nu o să mă iert niciodată! Încep să cred că îmi place autosabotajul.

Vreau să știu de ce nu are încredere să îmi spună ce a făcut când era mai tânăr, de ce nu are încredere în mine? Poate să îmi spună orice, nu este ceva ce ar fi făcut atât de grav âncât să nu înțeleg și să nu pot trece peste, mai ales dacă acum nu mai este acel Dylan.

Fiecare are moemntele lui de rebeliune și probabil a făcut ceva de care acum îi este rușine, dar nu trebuie să îi fie de mine.

Sunt femeia lui, pentru numele lui Dumnezeu.

Azi dimineață nici nu știu dacă am fost sau nu entuziasmată să merg la muncă. Nu știu dacă îl voi găsi acolo, nu știu cum ne vom comporta și ce se va întâmpla mai apoi.

Abia aștept să ajung la firmă și să îl văd, dar mi-e frică de ce va urma. Va vorbi cu mine? Nu vreau să ne întoarcem din nou la primele zile în care ne-am cunoscut. Tensiuni, incertitudini și înțepături.

Parchez mașina în parcarea firmei MAC, iar inima mea tresaltă când îi vede mașina lui Dylan la două locuri distanță.

Bat cu degetele în pielea mașinii care acum funcționează la perfecție datorită reparațiilor făcute de încă iubitul meu. Îmi mestec buza agitată și mă tot gândesc la cum va decurge ziua de azi.

Îmi fac curaj și îmi iau lucrurile de pe scaunul de lângă mine ieșind din mașină.

Afară este din ce în ce mai cald și azi am optat pentru o rochie crem cu bretele mai subțiri și sandale negre. Mi-am ondulat ușor părul cu placa Annei deoarece m-am trezit prea repede și mă învâteam prin apartament ca și o găină beată.

— Bună dimineața, fugaro!

Inima îmi sare din piept când aud acea voce.

Să mă ia naiba!

— Tu de unde știi?

Jay, care are în mână o schiță și nimic altceva, îmi apare în față și rânjește ca un diavol.