Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

CAPITOLUL 2

Ies din companie și privesc spre fiecare colț căutând pe cineva cunoscut din gașca de doi lei a lui H. Nu îi place să își schimbe maimuțele deci sigur le-aș recunoaște. Scot cheia de la mașina și o deschid apoi, urc și demarez în viteză fără să îmi pese de taximetristul care voia să intre în parcare. Iau telefonul și apelez numărul de pe care am primit ultimul mesaj.

Spre marea mea mirare, sună. După două tonuri răspunde o femeie:

— Alo? Face femeia și aud plânset de copil.

Ce mama naibii de joc este și ăsta?

— Cine este la telefon? Întreb punând telefonul pe difuzor ca să pot conduce cu ambele mâini.

— Jake, așează-te la masă, strigă ușor. Același lucru vă pot întreba și eu, mi se adresează vocea.

Omul Știam că nu este ușor să dau de el, însă în halul ăsta să își bată joc de mine? H a redirecționat aplelul spre altcineva. Știa că voi suna și nu mi-a dat cale liberă să vorbesc cu el.

— Am primit un mesaj de pe numărul dumneavoastră și voiam să văd cine este, dar cred că a fost o greșeală, îmi cer scuze pentru deranj, vorbesc repede.

— Probabil fiul meu se juc– aud vocea femeii înainte să apuc să-i închid în nas.

Să te ia dracu, H!

Conduc cu o rapiditate ilegală până la ieșirea din oraș și intru pe un drum pustiit pe care am mai condus de zeci de ori. La capătul acestuia este o cabană rustică în care mai venea H să stea când era cu afaceri în oraș și voia liniște. Dacă e căutat de poliție, sigur aici este. Dacă a scăpat prin metodele lui din închisoare nu prea cred.

Telefonul scoate un sunet enervant semn că am primit din nou un mesaj așa că îl apuc repede și îl deschid.

„Ești pe drumul cel bun"

Iisuse Hristoase, ajuta-mă să nu îmi pierd mințile!

Nu credeam că voi spune așa ceva, dar abia aștept să îl văd, însă mi-e și teamă de el. A naibii de tare. Mereu mi-a fost. Este genul de om care te îndrăgește când îi faci pe plac, dar te dă dracului dacă miști un ac fără știrea lui. Omul ăsta m-a iubit ca pe fiul său până l-am înjunghiat pe la spate. Dar nu am făcut-o așa cum crede el. Nu îi merit iubirea, însă nici ura asta. Și care e cea mai de rahat parte, e ca omul nu ascultă. Tace și apasă pe trăgaci.

Continui să conduc încă o jumătate bună de oră și mai mult ca sigur trebuie să duc mașina la curățat după asta căci drumul e de tot rahatul. Este aproape ora unu când zăresc undeva în departare casa.

Este neschimbată de când am fost ultima dată aici. Același gard verde neîngrijit, același acoperiș rezistent, dar peste lemnul din care sunt făcuți pereții se vede că a trecut timpul. Eu i-am proiectat casa dobitocului și e în avantajul meu că știu fiecare colț. Ceea ce m-a uimit într-o proporție considerabilă a fost faptul că a ridicat-o în mai puțin de o săptămână, evident constrâns de situațiile de atunci.

Opresc mașina și la poartă stau două gorile de zece ori cât mine și H. Cobor cu aceiași atitudine în fața lor cu care coboram odinioară. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat între H și familia mea. Toți știu că, brusc, într-o zi l-au săltat gaborii și aveau și dovezi care nu îl mai puteau scăpa pe șeful lor. De mine lumea știe că m-am retras, iar faptul că H nu a avut nimic de comentat s-a datorat ralației strânse dintre mine și idiot. H a tăcut tot timpul pentru că mi-a jurat că se va răzbuna într-o zi singur, fără animale de companie.

Și ziua a venit...

— Am venit să îl văd pe H, le spun impozant celor doi.

Se uită unul la altul apoi, unul mai blond răspunde – Samuel parcă, dacă nu mă înșeală memoria.