Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

CAPITOLUL 38

Dylan m-a scos din apartamentul acela și m-a condus la mașina lui. Suntem în drum spre casă, dar sughițul meu îi atrage atenția lui Dylan. Se uită la mine, dar nu spune nimic. Ia mâna de pe schimbătorul de viteze și o așează peste genunchiul meu făcându-mă să mă liniștesc. Să vin în prezent să-mi dau seama că sunt cu el și că Ben nu are cum să mă mai atingă.

Privesc pe geam și văd în sticla lui imaginea din dormitor. Trupul lui Ben apăsat peste cel al meu. Mirosul său bărbătesc care îl simt și acum în nări, peste tot peste mine. Palma sa care îmi atinge dur obrazul. Totul se derulează iar și iar în ochii mei și îmi este din ce în ce mai greu să respir.

Deși mi-e foarte greu, tocmai realizez că fostul meu iubit a încercat să mă violeze. Tocmai era să fiu abuzată sexual. Mi-e greu să respir și duc mâna tremurând spre butonul care îmi permite să deschid geamul. Îl las de tot jos și vântul rece al nopții târzii mi se sparge în față. Lacrimile îmi curg pe obraji, dar vântul parcă le îngheață.

— Ajungem acum acasă, îmi transmite liniștit Dylan.

Nu spun nimic. Vreau să ajung acasă și să fac să treacă această noapte mai repede.

Restul drumului mă gândesc ce fel de persoană este Ben. Cum am putut să stau atâția ani cu el? Cum de nu am văzut această urmă de agresivitate? Posesivitatea și gelozia sa? Ce credea? Că atâta timp cât după serviciu vin acasă sunt a lui? Cum mă poate pune pe mine să plătesc pentru greșelile lui? Dacă nu m-ar fi înșelat acum nu eram aici. Dacă Ben nu și-o trăgea la beție și la nervi cu o femeie oarecare acum...totul stătea altfel.

Vântul nu se mai lovește atât de puternic de fața mea și îmi dau seama că Dylan a oprit mașina în parcarea complexului de apartamente în care locuim. Coboară și vine spre portiera mea, pe care o deschide și mă ține de mână până ce cobor.

Deschide portiera din spate și îmi pune pe umeri una din jachetele lui pe care le ține în mașină în caz de nevoie. Mergem spre apartament, iar când deschide ușa acestuia și mă lovește acel miros de acasă izbucnesc în plâns. Dylan mă îndrumă cu mișcări blânde spre living, îmi ia jacheta sa de pe umeri și o aruncă pe canapea.

— Hai să faci un duș, îmi spune în timp ce mă sărută pe frunte.

Nu gesticulez. Am impresia că stau inertă, căci el mă ridică în brațele sale și mă duce în baie, iar eu nu mișc un mușchi. Nu sunt atentă la nimic, nu bag de seamă nimic decât mirosul de acasă. Sunt deconectată de la corpul meu. Mintea mi-e tot în apartamentul în care aproape am fost violată.

Dylan îmi caută ochii, dar mi-e rușine să-l privesc. Mă uit în gol spre pereții casei lui.

— Amaya, îmi șoptește numele. Uită-te la mine, tonul său este tare blând și mă face să vreau să-l privesc, dar nu pot.

A văzut cum un alt bărbat mă atinge. A auzit acele vorbe atât de odioase. Cum a putut să îi spună așa ceva? Deși nu am nicio vină mă simt ca și cum l-aș fi înșelat. Imaginea din fața ochilor săi nu va dispărea niciodată. Ben care îmi săruta pieptul și era cu mâna între picioarele mele. Este greu pentru amândoi să îndurăm așa ceva. În momentul ăsta îmi doresc să nu fi venit după mine și să nu fi fost pus în situația aceea.

— O să îți dau hainele jos, bine?

Am prima reacție. Dau frenetic din cap în semn că nu. Mi-e prea rușine.

— Amaya, uită-te la mine, deși îmi cere asta știe că nu o voi face, așa că îmi ridică ochii spre ai săi cu două degete care îmi sprijinesc bărbia. Sunt eu, Dylan.