Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

CAPITOLUL 13

 Dylan se uită la proiect încruntat. Cred că la acest capitol am dat-o în bară. Se așează pe scaun și deschide ceva pe laptop-ul din fața sa.

— Alexandra a făcut proiectul în timp ce și-o tragea cu frate-miu? Întreabă nervos și toată buna dispoziție s-a dus dracu.

Ce s-a întâmplat? Ce nu este bine? Trebuia să facă pur și simplu design-ul unei clădiri ce urma să devină o companie... Este drept, i-am sugerat niște modificari însă doar pentru rezistență și îmbinări. Brusc mă simt vinovată, poate i-am dat indicații greșite și nu vreau să o încaseze din cauza mea.

Mă duc lângă Dylan și privesc proiectul.

— Adică? Mă adresez oarecum reticentă.

— Adică nu asta i s-a cerut. Cladirea din sud nici măcar nu trebuie să fie pe nivele, iar ea a făcut patru?! Ce naiba? Nici nu are rost să mă mai uit la restul, spune apucând telefonul fix de pe birou și apelând pe cineva. Trimite-o pe Alexandra la mine, ordonă și trântește telefonul.

—Dylan, eu nu am știut asta! Mi-a prezentat proiectul și era conform cerințelor, mă uit buimacă la proiect.

Dylan întoarce laptopul și văd instrucțiunile care nu au nicio treabă cu lucrarea Alexandrei.

Ce naiba?

— Nu ai tu nicio vină! Nici măcar eu nu știam atâtea până să îmi trimită Jay mail-ul cu detalii în această dimineață, îmi răspunde blând, alungând orice emoție negativă dintre noi.

Exact când termină o bătaie se aude în ușă semn că Alexandra a venit. Dylan o poftește înăuntru cu o privire ca cea pe care mi-a aruncat-o mie când i-am spus că am uitat proiectul acasă, adică, una care ar ucide. Pe mine m-a salvat iubirea lui, dar pe ea ce o să o salveze?

— M-ați chemat, spune ușor speriată de privirea lui Dylan, și uitându-se apoi la mine.

— Ce-i asta? Zbiară la propriu aruncând proiectul de pe birou, șeful din el ieșind la suprafață.

Mă uimesc și pe mine reacțiile sale.

— Proiectul pe care mi l-a cerut Ja- domnul Jay, se corectează repede, speriată.

Nu cred că Dylan s-a mai comportat așa cu ea până acum. S-a mai comportat cu cineva așa până acum?

Dylan se încruntă și nu mai știe ce se întâmplă.

— Nu asta ți-a cerut Jay! Era vorba de un proiect fără nivele, nicidecum patru! Iar, pe bune, cerea clar o arhitectură de tip renascentist, nu modern! Cum prezint asta azi?

Dylan pare convins că Alexandra a făcut o greșală, dar mie mi se aprinde un beculeț.

— Vă jur, asta mi-a cerut fratele dumneavoastră, săraca fată mai are puțin și plânge.

Dylan își trece nervos mâna prin păr trântindu-se pe scaun. Se gândește la ceva preț de câteva secunde, cred că la același lucru la care mă gândesc și eu, apoi spune:

— Îți dau două ore să refaci schița asta nenorocită sau zbori din firmă! Îi da practic un ultimatum, iar ea se uită spre mine.

Dau din umeri cu părere de rău știind că nu am cum să îl fac pe Dylan să cedeze în alt mod și-mi feresc privirea de ea.

— La ora 14 ești aici cu proiectul sau cu demisia, este decizia ta, spune din nou și izbucnesc și eu:

— Dylan! Strig spre el dar mă reduce la tăcere printr-un gest al mâinii să nu mă bag.

Dar nu îl pot lăsa se comporte așa cu ea. Este clar că Jay a vrut să își bage coada dându-i coordonate greșite. Și și-a dat și el seama de asta.

— Nu e vina ei, îi spun dur, confirmându-i din privire gândul.

— Nici a mea, se răstește din nou – de data asta la mine.

Este clar, toți suntem prieteni până la arhitectură și la bunăstarea firmei.

Se întoarce spre Alexandra și îi spune privind-o rece.

— Ora două!

Fata îl privește în ochi rugându-l să fie împăciuitor, dar nu are nicio șansă. Când vede că nu cedează, iese pe ușă și nici măcar nu o închide după ea.

— Nu este deloc corect ce faci, mă adresez lui, pe un ton mai împăciuitor. Și o știi, mă duc aproape de el și îl privesc serioasă.

Deși îi spun că face o greșală, nu vreau ca această dicuție să ne afecteze. Mi-am învățat lecția când vine vorba despre alte persoane în ceea ce ne privește pe mine și pe Dylan. Trebuie să îmi văd de propria ogradă. Dar modul în care procedează acum nu este unul corect. Și trebuie să îi atrag atenția.

— Uite că asta o să îi fie învățătură de minte să nu și-o mai tragă cu șeful ei, își dă ochii peste cap.

Este atât greșit ceea ce face! Alexandra este o arhitectă foarte, foarte bună și riscă să își piardă cariera din cauza unei prostii.

Dylan mă trage de mână și mă așează în poala sa. Își încolăcește brațele în jurul taliei mele, și se joacă în părul meu nepăsându-i de ceea ce tocmai a făcut.

— Amintește-ți ce ți-am zis și ție, șoptește cu buzele pe umărul meu. Ceea ce se întâmplă înafara acestor pereți se lasă acolo.

Exact! Alexandra a lăsat la ușă ceea ce s-a întâmplat cu Jay. Jay a fost cel care nu a jucat corect.

Deși îl privesc simt că mă uit prin el. Spre deosebire de noi, ei nu se iubesc. Noi am încercat cât de bine am putut să ne comportăm în funcție de rolul pe care îl aveam în acele momente.

Mă aplec spre buzele lui și înainte să le ating îi șoptesc:

— Trimite-i coordonatele corecte.

Apoi îi dau un pupic pe buze și mă ridic plecând din biroul său.

Mă îndrept direct spre birouri, acolo unde am plâns și eu din cauza șefului meu.

Mai am timp până să merg la analize, așa că o voi ajuta pe Alexandra să refacă proiectul, iar Dylan va avea la ora două un proiect perfect, nu o demisine semnată cu lacrimi.

Iar Jay va plăti pentru asta.

Da, am revenit! Nu, nu a trecut o săptămână! :))))))

Dar, m-am gândit că o simplă scenă erotică nu ajunge, asta pe de-o parte. Alt motiv ar fi acela că nu mai pot să aștept până ce intrăm în acțiune. Probabil zic de mult asta, dar nu vreau să grăbesc acțiunea în scriere. Așadar, alt capitol azi ca să ne ducă mai aproape de...adevăr?

Acum, pe bune, ne vedem vinerea viitoare!:))))))