Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

CAPITOLUL 24

Ceea ce am auzit din gura lui H despre Dylan mi-a făcut capul să se învârtă. Mi se pare din ce în ce mai greu să trec peste seara asta.

Faptul că Dylan a fost un drogat nenorocit cum l-a numit H mi-a ridicat părul pe mine. Simt cum mi s-a scurs tot sângele din corp și respirația a început să devină precipitată.

Dar trebuie să fiu puternică, să îl susțin pe Dylan. Faptul că vom crea o scenă în acest loc în care H ar putea să râdă drăcește cum face el sau să își bată joc de Dylan nu ne va ajuta în niciun fel. Nu îl voi lăsa pe H să râdă de greșelile copilărești ale lui Dylan. Era un copil, acum este un bărbat și nu contează ce a făcut.

Vom trece peste tot ceea ce înseamnă această noapte, iar apoi vom discuta.

Acum sunt în situația în care în public trebuie să îi susțin toate rahaturile lui Dylan și să mă iau de el în privat.

— Știu, mă uit spre H cu o privire curajoasă. Mi-a spus totul, mint cu nerușinare.

Îl simt pe Dylan cum se încordează sub mine, dar mă voi ocupa de el mai târziu.

— Știi deci, se uită H la mine cu o sprânceană ridicată.

Se întinde spre masă și ia un trabuc pe care îl aprinde, încă uitându-se la mine rânjind în colțul gurii.

— Ți-a spus totul? Întrebarea lui H este învăluită de fumul dens scos pe gura sa.

Dylan își strânge degetele în jurul șoldului meu, cerându-mi în mod tăcit să mă opresc, dar mie mi se pare că am intrat într-un joc și nu îl voi lăsa pe H sub nicio formă să câștige. Nu știu de unde sau de ce am atât de mult tupeu, deoarece ar putea într-o clipă să îmi facă rău doar dacă ar pușca din degete.

Uitându-mă încă la H, aprob din cap.

— Totul, spun degajat.

Sper ca Dylan să îmi fi spus totul. Consumul de droguri este ceva ce ar fi trebui să știu, dar dacă doar asta mi-a ascuns nu va fi ceva peste ce nu aș putea să trec.

— Ești curajos, Dylan dragă, dacă i-ai spus tot, își mută lent privirea spre iubitul meu.

Nu mă întorc spre Dylan să văd care îi e reacția. El nu scoate nimic pe gură.

— Și tu ești curajoasă că stai lângă un astfel de om, Amaya dragă, H își mută iarăși privirea spre mine.

Remarc zâmbetul din colțul gurii sale, ușor sarcastic de parcă nu ar crede.

— Ajunge, H, mârâie Dylan printre dinți simțind și eu la rândul meu cum îi vibrează tot corpul.

— Așa e, ajunge, se lasă lejer H pe spate rezemându-se de spătarul canapelei din piele neagră de calitate mult prea bună pentru a sta un om ca el. Deocamdată, ajunge, dă din cap doar pentru el și trage lent din trabuc.

Cumva, încerc să mă reconectez la mine. Încep să mă gândesc dacă faptul că l-am înfruntat așa pe H a fost un lucru deștept. Oare...trebuia să tac?

Sunt confuză, dar nu pot să neg faptul că înfruntarea lui H m-a făcut să mă simt puternică. Și îmi place să mă simt puternică.

H revine la prietenii lui, de care eu am făcut abstracție în tot acest timp cât l-am înfruntat pe H. Nici ei nu și-au făcut simțită prezența, nu au scos nici măcar un sunet. Să nu mai zic de femeile din brațele lor care stau precum niște Barbie gata să fie controlate de un păpușar.

Când văd că oamenii din încăpere nu se mai uită spre noi, fiind prea ocupați cu...atențiile lor, îmi cobor chipul spre Dylan și îi șoptesc: