Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

CAPITOLUL 15

Ziua asta a fost precum un rollercoster. Am simțit un amalgam de emoții, de la tristețe la fericire, de la enervare la ușurare. Am simțit și frică.

Credeam că azi voi afla dacă Amaya este însărcinată. Încerc să nu mă gândesc prea mult la asta sau să-mi zic că nu are cum să se întâmple așa ceva din prima. Adică, mi-a zis și ea că nu era în perioada fertilă – ce-o mai însemna și aia.

Nu că nu mi-aș dori un bebeluș cu Amaya. Este una din cele mai mari dorinșe...dar o fi timpul? H este în zonă și nu vreau sp fiu actor într-un film de prost gust în care trebuie să omor pe cineva pentru copilul meu. Mă rog la Dumnezeu ca Amaya să nu fie însărcinată, deși poate e un păcat. Unul comis de ambii – mai ales de mine. Niciodată nu fac sex neprotejat, însă acea noapte nu a fost ceva premediat. Nici măcar a doua oară. Nu ne-am gândit la posibilele consecințe, nici măcar a doua zi când Amaya ar fi putut lua o pastilă.

La naiba!

Nu știu când vom putea afla despre posibila sarcina, dar vreau să fie cât mai repede.

Am urmărit-o pe Amaya mergând la mașina ei și ieșind din parcarea firmei. Câteva secunde mai târziu, Casper pleacă după ea.

Sunt mai ușurat că și-a schimbat ginecologul. Era departe, poate chiar în cartierul în care stătea cu Ben, așa că mă simt foarte bine că acum nu mai are nici un motiv să treacă pe acolo.

Și mă mai bucură că e o femeie.

Mă duc spre biroul tatei unde este noul nostru investitor și abia aștept să termin și asta ca să plec acasă.

A fost o zi lungă, încărcată de tot felul. De la ședințe lungi și obositoare, la împăcare și sex. Ultimele două au fost preferatele mele și aș veni și sâmbăta și duminica la muncă doar ca să primesc așa ceva.

Norocul meu este că aceiași persoană o găsesc și aici și acasă, așa că nu sunt nevoit să muncesc în weekend.

Apăs pe clanța ușii fără să întreb dacă îmi e permis să intru. E doar tata și noul investitor.

Dar cerul îmi pică în cap. Sau tavanul. Sau diavolul îmi râde în față.

H este așezat în fața tatei, bând amândoi câte o cafea și zâmbindu-și.

Omul ăsta e ipocrit.

Îmi vine să sar la gâtul lui și știu că și tata ar face la fel dacă ar știi cine este în fața sa.

— Unde ai fost, fiule?

Ochii tatei îi întâlnesc pe ai mei și efectiv îi sclipesc.

Sper doar că nu a făcut o prostie. Sper doar că nu a semnat nimic cu el. Sper că m-a așteptat.

Când s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat acum trei ani, tata nu a fost fizic de fața. A fost reprezentat de avocați și de mine și Jay. Așadar, tata nu are de unde să știe cine stă în fața lui.

— Tocmai am semnat un contract cu domnul Sergeeva care este dispus să fie investitorul nostru pentru următoarele douăsprezece luni în proiectul Estpire.

Poate fi ziua asta mai de rahat de atât?

Nici măcar nu mai am putere să reacționez. Efectiv nu ar avea sens. Nici măcar nu pot să mă mai enervez.

Nici nu știu cum să reacționez. Să îl mint pe tata nu e o idee bună, dar nici nu pot să îi spun cine este omul din fața lui.

Diavolul de pe umărul meu se prăpădește de râs.

H se întoarce spre mine și îmi zâmbește mârșav trecându-și degetul arătător pe sub nas, rubinul lui scump sclipind în bătaia soarelui care intră pe fereastră.