Învață-mă să iubesc! Vol. II - Umbrele trecutului

CAPITOLUL 35

AMAYA

Când deschide ușa apartamentului în care stăteam cu el acum ceva timp mi se face pielea de găină. Amintiri cu noi râzând și certându-ne din nimic ies din cutia închisă din ziua în care l-am găsit cu altă femeie în pat și mă răscolesc.

Ben arată atât de diferit. Părul i-a crescut atât de mult încât îl prinde în coadă la baza cefei, cu niște șuvițe răzlețe care îi încadrează chipul. Barba a lăsat-o să crească. Pare mult mai masiv și lucrat. Poate își ocupă timpul pe la sală. Helanca neagră i se mulează perfect pe spate și umeri. Sub ochi are niște cearcăne întunecate că îi ajung la pomeți.

Ăsta nu e bărbatul pe care eu l-am iubit atâția ani de zile...Ăsta nu e omul pe care l-am vrut tatăl copiilor mei...De omul ăsta mie mi-e frică.

Însă casa este la fel cum am lăsat-o. Pozele cu noi sunt încă aici, pe pereți, pe comoda de la intrare, lângă vaza de pe masa din living. Este dezordine și sunt câteva sticle de alcool în jur.

— Ți-aș zice să te faci comodă, dar nu stăm aici. Va fi primul loc în care te va căuta.

Oh, Doamne, de ar veni mai repede. Starea lui Ben este calmă, dar nu știu pentru cât timp. Încerc să fac ca el și să nu îl enervez. Ultima dată m-a strâns de mână atât de tare încât am rămas vânătă câteva zile, acum nu știu ce va face.

Ben intră în dormitor, iar atunci fac un gest pe care sper să-l observe doar cine trebuie. Îmi scot brățara de argint pe care a primit-o de la Dylan de la mână și o așez pe comodă. Dacă iubitul meu vine în apartamentul ăsta măcar va știi că am fost aici. Va ști că m-a luat Ben și...În momentul ăsta doar atât pot să fac pentru el. Sper să știe ce să facă de aici încolo, căci eu nu știu.

Mi-e frică, mi-e frig și vreau...acasă.

Îl văd cum iese din dormitor cu un telefon. Îl lasă pe al său pe canapea, îl ia pe cel nou și îmi face semn să ies pe ușă. Dumnezeule! Știe că primul lucru pe care îl vor face este să încerce să localizeze telefonul așa că s-a asigurat că nu îl are asupra sa...pentru oriunde vom pleca.

Te rog, Dylan! Scoate-mă repede de aici!

Încerc să nu plâng. Încerc să mă abțin. Dacă mă...comport cum vrea el, nu îmi va face rău.

Geaca de piele a lui Ben îmi ține de cald când ieșim în aerul rece de afară. Mirosul ei mă îneacă și brusc mi se face extrem de dor de mirosul lui Dylan. Mă ține de mână ca și cum aș fi iubita lui. Vecinii ne știu, dacă se comportă normal nu va da de bănuit nimănui.

Ce are de gând să facă? Dinții încep să îmi clănțăne și nu de frig.

— Ți-e frig?

Ben se uită la mine cu o privire pe care cândva o numeam dragoste. Dau negativ din cap, iar el mă trage spre el și mă înconjoară cu brațul sărutându-mă pe creștet.

— O să dau drumul căldurii în mașină, îmi șoptește blând.

Nasul meu se încrețește de scârbă și îmi dau ochii peste cap fără ca măcar să vreau să fac asta. Mă gândesc să fac acele mișcări pe care mi le-a arătat Dylan, dar mi-e atât de frică. Mă va prinde, va fi furios și cine știe. Îndur. Dylan mă va găsi.

Îmi deschide portiera și intru, mirosul cu care eram obișnuită este încă aici și oricând înainte de a fi făcut ce a făcut l-aș fi numit acasă. Dar acum acasă are alt miros. Mentă, mosc și cafea proaspătă.

Privesc spre bord și văd că este trecut de miezul nopții. Dylan ar trebui să fie acasă. Sigur mă caută deja. E o chestiune de timp până ce mă va găsi.