Shadow of Desire

2

**Din perspectiva lui Grace**

După ce am asistat la acea întâlnire de afaceri pe care tata a organizat-o acasă, unde am fost forțată să port conversații politicoase cu asociații lui, m-am scuzat rapid, spunând că am un proiect pentru școală de terminat. Desigur, a fost doar o scuză ca să pot scăpa cât mai repede. Uneori cred că tata uită că am doar optsprezece ani. Fiind singurul lui copil, m-a învățat de mică cum să mă descurc în lumea lui, pregătindu-mă să preiau imperiul pe care l-a construit de-a lungul anilor, odată ce voi fi „destul de mare.”

Mă opresc la o cafenea primitoare și îmi comand o ciocolată caldă. Aerul de afară e înțepător de rece, neobișnuit pentru începutul lui septembrie, dar schimbarea e binevenită. Mă așez la o masă mică, sorbind în liniște, în timp ce gândurile îmi zboară la tata.

Îl iubesc profund, pentru că e tot ce am — singurul meu părinte. Dar îmi frânge inima că nu înțelege că nu sunt făcută pentru viața pe care o duce el. Visează să moștenesc imperiul pe care s-a străduit atât de mult să-l construiască, dar nu pot trăi în umbră, așa cum o face el. Povara asta mă sufocă.

Deodată, ușa cafenelei se deschide cu un zgomot puternic, lovind peretele și scoțându-mă din gânduri. Un bărbat, de statură medie și vizibil agitat, intră în grabă direct la baie, fără să arunce vreo privire în jur. Ciudat. Parcă oamenii devin din ce în ce mai ciudați în ultima vreme.

Abia am timp să procesez scena, că ușa se deschide din nou, iar respirația mi se oprește în gât. Intră *el*. Elio Domenico.

Elio este... ei bine, e unul dintre cei mai periculoși bărbați din lumea mafiei. Tata a avut grijă să mă învețe cine sunt acești oameni, iar Elio — el e în vârful listei. Nemilos, viclean și temut de toți. Încerc să rămân cât mai calmă, deși inima îmi bate nebunește. Ce caută *el* aici? Și de ce vine direct spre mine?

Se mișcă cu o anumită aroganță, fiecare pas calculat, de parcă însăși podeaua ar trebui să-i fie recunoscătoare că o calcă. Costumul lui croit impecabil îi îmbrățișează trupul musculos, iar ochii lui întunecați scanează încăperea înainte să se oprească asupra mea. E ceva magnetic la el, ceva care face imposibil să mă uit în altă parte, chiar dacă fiecare instinct îmi strigă să fug.

„Buonasera, bella,” mă salută, vocea lui adâncă și catifelată trimițând un fior pe șira spinării. Accentul său e gros, inconfundabil italian, cuvintele curgând de pe buzele lui cu o netezime periculoasă. „Spero di non disturbarti.” (Bună seara, frumoaso. Sper că nu te deranjez.)

Simt gâtul uscat în timp ce reușesc un mic zâmbet, încercând să par nepăsătoare, deși pulsul îmi bate puternic în urechi. „Nu, deloc,” reușesc să spun, vocea mai stabilă decât m-aș fi așteptat.

Elio se așază în fața mea fără să aștepte o invitație, privirea lui neclintită asupra mea. „Știi cine sunt?” întreabă, aplecându-se puțin înainte, ochii lui îngustându-se de curiozitate, ca și cum m-ar testa.

Înghit în sec, dând din cap. „Da. Tata... mi-a povestit despre tine.”

„Ah, tuo padre.” (Ah, tatăl tău.) Buzele lui se arcuiesc într-un zâmbet lent, cunoscător. „E un om deștept, tatăl tău. Dar mă întreb...” Se oprește, privirea lui pătrunzătoare de parcă ar încerca să-mi citească fiecare gând. „Știe el cu adevărat cât de prețioasă este micuța lui fată?”

Inima îmi tresare, iar eu mă străduiesc să-mi păstrez calmul. „Sunt sigură că știe,” spun, încercând să-mi țin vocea fermă. „Sunt tot ce are.”

„Da, sunt conștient,” răspunde el, tonul lui moale, dar încărcat de semnificație. „Ceea ce te face foarte valoroasă. *Molto preziosa*.” Ochii lui strălucesc cu ceva ce nu pot să definesc exact — pericol, poate, sau poate un avertisment.

Mai iau o gură de ciocolată caldă, mai mult ca să-mi dau de lucru decât pentru că aș avea nevoie. „De ce ești aici, Elio?” întreb, îndrăznind să-i rostesc numele.

El zâmbește, lăsându-se pe spate în scaun și întinzând un braț de-a lungul spătarului, într-o atitudine relaxată. „Am venit să aduc un mesaj,” spune simplu, privirea încă fixată asupra mea. „Pentru tine.”

Stomacul mi se strânge. Un mesaj pentru mine? De la el? Nu pot să nu mă întreb ce ar putea să însemne asta. Am venit aici doar ca să scap pentru puțin timp de nebunia lumii tatălui meu, iar acum, unul dintre cei mai temuți oameni din acea lume stă în fața mea, vorbind despre *mesaje*.

„Și ce mesaj e acela?” întreb, încercând să îmi ascund tremurul din voce.

Zâmbetul lui Elio nu dispare, dar ochii i se întunecă. „Lumea ta e pe cale să se schimbe, Grace. Fie că îți place sau nu.”