Shadow of Desire

32

**Perspectiva lui Elio**

Sunt condamnat la o viață în iad. Nu există altă cale de a descrie chinul pe care mi l-am impus. Am petrecut o săptămână întreagă departe de Grace, încercând să creez o distanță între noi. Aveam nevoie să-mi recâștig controlul, să ridic un zid între emoțiile mele și prezența ei irezistibilă. Am crezut că asta va fi suficient—puțin timp departe pentru a-mi limpezi mintea. Dar a fost nevoie doar de câteva minute cu ea, și m-am prăbușit în momentul în care buzele ei au șoptit acele două cuvinte periculoase: *Te vreau.*

*Dio, aiutami...* Sărutul acela... a fost mai mult decât mi-am imaginat vreodată. A fost tot ce mi-am interzis. Buzele ei erau moi, inocente, și totuși, exista un foc acolo, unul care amenința să mă consume cu totul.

Dar nu pot lăsa asta să se întâmple. De aceea am rupt sărutul și am părăsit camera ei înainte să fac ceva ce amândoi am regreta. Buzele ei, atingerea ei—sunt un drog, și am gustat-o o dată. Acum am nevoie de toată puterea de care dispun pentru a rămâne departe, pentru a rezista din nou acelei tentații. Grace este prea tânără, prea pură pentru cineva ca mine. Sunt un monstru pe lângă ea, și ea merită mult mai mult.

Încerc să-mi redirecționez atenția acum, stând în mijlocul acestei petreceri. Soția lui Ivan vorbește cu Grace despre ceva banal, ceva ce pare să o facă să zâmbească, și îmi trebuie toată voința să nu o privesc ca un adolescent îndrăgostit. Nu pot lăsa pe nimeni să vadă cât de mult mă afectează. Mai ales nu oamenii lui Moretti.

Îmi îndrept atenția înapoi la conversația dintre Ivan și Matteo, care discută despre ultimele transporturi. Această petrecere a fost o adunare inutilă, cel puțin pentru mine. Dar face parte din plan. Planul de a le arăta tuturor pe Grace, de a face cunoscut faptul că ea este a mea.

*A mea.*

Cuvântul răsună în mintea mea ca un blestem și o promisiune. În clipa în care am adus-o aici în seara asta, îmbrăcată în rochia aceea elegantă neagră, care i se mula pe corp ca o a doua piele, ochii tuturor bărbaților s-au îndreptat spre ea. Dar m-am asigurat că știau că ea nu este doar o frumusețe de admirat. Nu. Ea este cu mine. Mesajul este clar. Iar acum, spionii lui Moretti vor duce vestea direct la el. Va lua legătura cu Caruso, spunându-i că și-a văzut fiica cu mine, iar de acolo, roțile vor începe să se învârtă.

Acesta este planul: să-l provoc pe Moretti să acționeze, să-l împing într-un colț în care să facă o greșeală. Și odată ce se va întâmpla asta, voi putea în sfârșit să scap de el definitiv.

Dar nu planul este cel care îmi tulbură mintea în seara asta. Este Grace.

Simt privirea ei asupra mea din când în când, ca un magnet care îmi atrage privirea înapoi la ea, în ciuda tuturor eforturilor mele. O surprind uitându-se la mine când crede că nu sunt atent. Și de fiecare dată când ochii noștri se întâlnesc, există o tensiune nespusă între noi, ceva electric pe care niciunul dintre noi nu-l poate ignora.

Blestem. Ar fi trebuit să stau departe. Un sărut, și acum sunt dependent.

„Mă asculți, Elio?” Vocea lui Matteo mă scoate din gânduri.

„Da,” răspund, deși nu sunt sigur despre ce a vorbit în ultimele minute. „Transportul este întârziat, dar e sub control. Ne ocupăm noi.”

Matteo își îngustează ochii, clar simțind că sunt distras. Mă cunoaște de destul timp ca să-și dea seama când mintea mea este în altă parte. „Pari... neliniștit în seara asta. Te deranjează ceva?”

„Nimic ce nu pot gestiona,” spun scurt, punând capăt conversației înainte ca el să poată sape mai adânc. Nu am nevoie de nimeni—mai ales de Matteo—să îmi invadeze intimitatea. Nu când e vorba de Grace. Nu când miza este atât de mare.

Pe măsură ce seara se târăște spre sfârșit, mă forțez să mă concentrez pe sarcina din față. Mă asigur că toată lumea o vede pe Grace lângă mine, că oamenii lui Moretti raportează exact ceea ce vreau să transmit. Dar tot timpul, gândurile mele continuă să se întoarcă la acel sărut. La modul în care corpul ei s-a topit în brațele mele, la felul în care respirația ei s-a tăiat când am atins-o.

*Te vreau.*

Cuvintele acelea continuă să se repete în mintea mea. Ea nu știe ce cere. Nu înțelege pericolul în care se află doar stând lângă mine, ca să nu mai vorbim de dorința de a fi cu mine. Și eu nu sunt mai bun—sunt un nebun pentru că îmi permit să cred că ar putea funcționa între noi. Sunt prea bătrân, prea periculos. Ea e abia mai mult decât o fată, în ciuda modului în care mă privește cu acei ochi largi și încrezători.

Dar nu e vorba doar de vârsta ei. E viața pe care o trăiesc. Din clipa în care devine a mea, cu adevărat a mea, ea devine o țintă. Moretti, Caruso, oricine cu o vendetă împotriva mea—cu toții o vor folosi pe ea pentru a ajunge la mine. Nu pot s-o expun la un astfel de pericol. Nu vreau.

Pe măsură ce seara se apropie de final, mă găsesc stând lângă balcon, privind orașul. Aerul rece al nopții nu face mare lucru pentru a calma furtuna din mine. Aud pași în spatele meu și știu că e ea înainte ca ea să rostească vreun cuvânt.

„Elio?”

Vocea ei e blândă, ezitantă, dar e ceva acolo, ceva cu care nu sunt sigur că sunt pregătit să mă confrunt.

„Ce e, Grace?” întreb, vocea ieșindu-mi mai dură decât intenționasem. Nu mă întorc. Dacă îi văd fața acum, s-ar putea să fac ceva ce voi regreta.

„Voiam doar să-ți mulțumesc,” spune, apropiindu-se de mine. „Pentru seara asta. Pentru... tot.”

Îmi strâng dinții. „Nu trebuie să-mi mulțumești.”

Nu se mișcă pentru o clipă, apoi, spre surprinderea mea, se așază lângă mine, sprijinindu-se de balustradă. Simt căldura corpului ei atât de aproape de mine, și îmi trebuie toată voința să nu o trag lângă mine.

„Elio,” spune încet, și îi aud emoția din voce. „De ce m-ai evitat?”

În cele din urmă, mă întorc spre ea, iar privirea din ochii ei aproape mă doboară. E confuzie, da, dar și dorință. Și știu exact ce vrea. Același lucru pe care îl vreau și eu, deși nu îmi permit să îl am.

„Știi de ce,” spun, vocea mea fiind scăzută și tensionată.

Ea clatină din cap, frustrarea reflectându-se în ochii ei. „Nu, nu știu. M-ai sărutat, și apoi pur și simplu... ai plecat.”

Inspir adânc, încercând să mă stăpânesc. „Sărutul acela... a fost o greșeală.”

Chipul ei se întristează, și mă urăsc pentru durerea pe care o văd acolo. Dar trebuie să înțeleagă. „Grace, ești prea tânără. Nu sunt omul pe care îl crezi. Dacă rămâi aproape de mine, vei fi rănită.”

Se apropie de

 mine, ochii ei scânteind acum de hotărâre. „Nu ai dreptul să decizi asta pentru mine.”

Înainte să o pot opri, îmi prinde mâna, ducând-o la pieptul ei. Inima ei bate cu aceeași intensitate ca a mea. „Nu-mi pasă de pericol. Nu-mi pasă de nimic altceva decât de ce simt pentru tine.”

„Grace…” Vocea mea e un avertisment, dar e slabă.

„Te vreau,” șoptește ea, repetând aceleași cuvinte care mi-au distrus controlul prima dată.

Și, la fel ca atunci, sunt pierdut. Înainte să pot gândi, înainte să mă pot opri, o trag lângă mine, zdrobindu-mi buzele de ale ei. Sărutul e intens, disperat, ca și cum amândoi ne-am îneca și singura noastră salvare este să ne ținem unul de celălalt.

Dar chiar și când mă pierd în ea, știu că asta nu poate dura. Va trebui să o las să plece. Pentru binele ei. Chiar dacă asta mă va distruge.