Shadow of Desire

31

**Perspectiva lui Grace**

Știu că tatăl meu face parte din mafie. Asta mi-a fost clar de mult timp. Dar ceea ce nu știam până de curând a fost amploarea trădării sale. Moretti reușise cumva să-l convingă să încerce să-l omoare pe tatăl lui Elio. Când am aflat pentru prima dată, am simțit o rușine adâncă pentru tatăl meu. Cum a putut să facă ceva atât de nesăbuit, atât de periculos? Totuși, în ciuda a tot, acum îl ajută pe Elio să-l prindă pe Moretti. Măcar încearcă să îndrepte lucrurile, chiar dacă asta nu va șterge ce a făcut.

Dar Elio a spus ceva care mi-a rămas în minte, refuzând să mă lase în pace: "Tatăl tău nu e ceea ce pare." Ce înseamnă asta? Era mai mult decât știam eu? Mai multe secrete pe care nu eram pregătită să le descopăr? O parte din mine voia să-l confrunte pe tatăl meu, să-i ceară adevărul, dar o altă parte… o altă parte nu voia să afle. Nu eram pregătită pentru alte revelații, nu încă.

Acum, mintea mea era în altă parte—la Elio. A trecut o săptămână de când mi-a permis să mă întorc la liceu, și am prețuit fiecare moment de libertate. Normalitatea de a sta în clasă, de a face teme și de a vorbi cu colegii era ca o gură de aer proaspăt. Dar lipsea ceva. Elio.

Nu a mai fost acasă de peste o săptămână. Nu l-am mai văzut de atunci, de când mi-a permis cu greu să continui să merg la școală. Și acum, fiecare zi care trece fără el devine tot mai grea. Nu pot să mă opresc din a mă gândi la el, întrebându-mă unde este, cu cine e. Eleonor mi-a spus că obișnuia să-și petreacă majoritatea timpului la conac înainte să apar eu, așa că poate acolo a fost.

Sau poate... e cu altă femeie. Gândul mă roade, fără oprire. Dacă are o iubită? Dacă și-a petrecut nopțile cu ea, în brațele altcuiva? Ideea că ar fi cu o altă femeie îmi provoacă o durere ascuțită în piept, una pe care nu pot să o explic pe deplin.

Mă așez pe pat, inima bătându-mi nebunește în timp ce admit ceva ce încercam să ignor de prea mult timp. **Îmi place de el.** Mai mult decât ar trebui. Elio ar putea să fie de vârsta tatălui meu, și totuși... inima mea o ia razna când sunt în preajma lui. Nu are sens, și știu că e greșit, dar nu mă pot abține să simt asta. De fiecare dată când mă gândesc la el, un amestec de dor și confuzie îmi invadează sufletul.

Chiar ieri, unul dintre colegii mei m-a invitat la o întâlnire, dar l-am refuzat. Nu s-a simțit bine. S-a simțit... greșit, ca și cum l-aș trăda pe Elio, deși el nu are nicio pretenție asupra mea, iar eu nu am dreptul să mă simt așa. Și totuși, era acolo, o atracție irezistibilă față de el pe care nu o puteam ignora.

Îmi închid caietul, încercând să mă concentrez pe studii. Cu cât încerc mai mult să-mi îngrop gândurile legate de Elio, cu atât devin mai puternice. Chiar când sunt pe punctul de a renunța și de a coborî jos, se aude o bătaie la ușă.

„Intră,” spun, așteptând să fie Eleonor, care să-mi spună că cina e gata.

Dar când ușa se deschide, nu e Eleonor. E Elio.

Îngheț pentru un moment, respirația mi se oprește. Nu a fost acasă o săptămână, iar acum, iată-l, stând în fața mea, arătând incredibil. Prezența lui umple camera, făcând-o să pară mai mică, mai intimă.

„Te deranjez?” mă întreabă, vocea lui scăzută și atentă. Ochii îi scanează camera înainte de a se opri asupra mea, și doar atunci realizez ce port. Un tricou vechi, uzat, care abia îmi ajunge până la jumătatea coapsei. Simt cum obrajii îmi ard și știu că roșesc.

„Nu, deloc,” reușesc să spun, încercând să par calmă. „Ce s-a întâmplat?”

„Am nevoie de o favoare,” răspunde el, pășind mai departe în cameră. Privirea lui nu mă părăsește, iar în felul în care mă privește există ceva intens. Îmi face pulsul să se accelereze.

O favoare? Asta nu mă așteptam. „Despre ce e vorba?” întreb, curioasă acum.

„Vreau să vii cu mine la o petrecere,” spune, tonul lui fiind relaxat, dar ochii rămân fixați pe ai mei.

„O petrecere?” repet, clipind surprinsă.

„Mai mult o reuniune,” clarifică el. „Vor fi prezenți mai mulți lideri. Dar da, e ca o petrecere. Vrei să vii?”

Inima îmi sare o bătaie la gândul de a petrece seara alături de el. Ar trebui să spun nu — ar trebui să-i spun că sunt prea ocupată, că trebuie să învăț, dar adevărul e că mi-a fost dor de el. Mi-a fost dor să fiu în preajma lui, chiar dacă mă încurcă. Și gândul că m-a invitat **pe mine** să-l însoțesc... îmi provoacă o emoție pe care nu o pot ignora.

„Sigur,” răspund, încercând să par nepăsătoare, deși stomacul îmi face tumbe.

Se lasă o tăcere scurtă între noi, aerul fiind greu de cuvinte nespuse. Elio se apropie, privirea lui întunecată și imposibil de citit, alunecând pe mine. Simt căldura ochilor lui pe picioarele mele goale, privirea lui rămânând o secundă prea mult.

„Grace,” spune încet, vocea lui coborâtă. „Trebuie să știi… lumea în care trăiesc eu e periculoasă.”

„Știu,” șoptesc, pulsul accelerându-mi în timp ce face încă un pas spre mine.

Mâna lui se întinde, degetele atingând marginea tricoului meu, și simt un fior acolo unde pielea lui atinge a mea. „Nu ai idee în ce te bagi,” murmură, ochii lui întâlnindu-se cu ai mei, plini de o intensitate care mă face să mă înmoaie genunchii.

Pentru o clipă, nu pot respira. Camera pare prea mică, aerul prea gros, și tot ce pot să gândesc este cât de aproape e, cum atingerea lui aprinde în mine ceva ce nu am simțit niciodată. Inima îmi bate nebunește în piept, și știu—Dumnezeule, știu—că sunt deja prea adânc implicată. Dar nu mă pot retrage.

„Elio...” spun, vocea abia o șoaptă.

Se apleacă, buzele lui atingându-mi urechea în timp ce vorbește. „Nu ar trebui să-ți dorești asta, Grace. Nu ar trebui să mă vrei pe mine.”

Dar îl vreau. Mai mult decât orice, îl vreau. Respirația mea se oprește, și înainte să mă pot opri, întind mâna, punându-mi palma pe pieptul lui. Inima lui bate la fel de rapid ca a mea.

„Nu mă pot abține,” mărturisesc, vocea tremurând. „Eu… te vreau.”

Pentru o clipă, timpul pare să se oprească. Apoi, fără avertisment, mâna lui Elio alunecă în jurul taliei mele, trăgându-mă mai aproape, până când nu mai există nicio distanță între noi. Buzele lui găsesc ale mele, sărutul fiind intens și disperat, ca și cum ar fi ținut totul în el prea mult timp. Mă

 topesc în el, corpul meu presându-se de al lui, fiecare parte a mea dorind mai mult.

Dar la fel de repede cum a început, el se retrage, respirația lui fiind agitată. Ochii lui sunt întunecați de dorință, dar în privirea lui există și altceva—ceva periculos.

„Nu putem,” spune el, vocea lui fiind tensionată.

Dau din cap, dar în adâncul sufletului meu știu că e deja prea târziu. Am trecut o limită, și nu mai există cale de întoarcere.