Shadow of Desire

16

**Din perspectiva lui Grace**

Eu și Eleonor ne plimbam prin mall, bucurându-ne de timpul departe de conacul sufocant. După zile întregi petrecute înăuntru, schimbarea de peisaj era revigorantă, ca o gură de aer proaspăt. Am colindat câteva magazine, admirând ultimele colecții, și ne-am oprit chiar și pentru o ceașcă de ceai pe terasă. Orașul vibra de viață în jurul nostru, și pentru o clipă, totul părea normal din nou.

Râsul Eleonorei era molipsitor, și am ajuns amândouă să chicotim la vederea unei rochii din vitrina unui magazin — o rochie pe care o adoram, dar pe care știam amândouă că nu ne-o permitem. Pentru o vreme, am putut să uit de lumea întunecată în care trăiam, de legăturile cu mafia și de pericolul constant care pândește în umbră. Era un moment rar de liniște.

Când mall-ul începu să se închidă, ne-am adunat cumpărăturile pentru care venisem și ne-am îndreptat spre mașină. Unul dintre gardienii lui Elio, care ne adusese aici, ne aștepta. M-am așezat pe bancheta din spate, lângă Eleonor, încă zâmbind în timp ce vorbeam despre ziua petrecută.

Dar acel moment de pace a fost spulberat într-o clipă.

Un sunet puternic de împușcătură a răsunat în aer, tăind liniștea ca un cuțit. Inima mi s-a urcat în gât. Gardianul înjură printre dinți, degetele lui încleștându-se pe volan până i se albiră.

„Țineți-vă bine,” murmură el, apăsând pedala de accelerație.

Mașina a sărit în față, gonind pe drum în timp ce roțile scârțâiau de protest. Pulsul mi-a luat-o razna, și m-am întors să mă uit pe geamul din spate. O altă mașină ne urmărea, mărind viteza, și era clar că nu aveau de gând să ne lase să scăpăm.

„Eleonor, jos!” am strigat, împingând-o între scaune ca să o feresc de linia de foc.

Încă două împușcături au răsunat, sunetul asurzitor în spațiul mic al mașinii. Privirea mi s-a lipit de vehiculul care ne urmărea, și simțeam cum frica îmi paralizează respirația. Niciodată nu fusesem într-o asemenea situație — fugind pentru viața mea. Adrenalina îmi curgea prin vene, dar nu-mi puteam permite să cedez panicii. Trebuia să-mi păstrez mintea limpede.

„Sunt încă în spatele nostru!” i-am strigat gardianului, care mai scăpă o înjurătură.

„La naiba,” murmură el, vocea lui încordată de tensiune, în timp ce apăsa și mai tare pedala, dar cealaltă mașină se apropia tot mai mult. Situația scăpa rapid de sub control.

Gardianul îmi întinse telefonul fără să-și ia ochii de la drum. „Sună-l pe Elio. Spune-i ce se întâmplă. Acum!”

Cu mâinile tremurând, am format numărul lui Elio, rugându-mă să răspundă. Telefonul suna o dată, de două ori, și apoi vocea lui profundă și calmă se auzi în difuzor, la fel de stăpânită pe sine ca întotdeauna.

„Ce e?” întrebă el, cu iritarea clară în glas.

„Suntem urmăriți,” am spus rapid, încercând să-mi păstrez vocea constantă în timp ce explicam situația. „Cineva trage spre noi! Suntem în mașină cu gardianul tău—”

Am auzit un zgomot puternic prin telefon, de parcă Elio ar fi lovit ceva de furie. „*Maledizione,*” înjură el printre dinți. „Trebuie să scape de ei acum. Trimit întăriri, dar trebuie să rezistați până ajung. Înțelegi?”

„D-da,” am bâiguit. Cuvintele lui Elio erau dure, dar aveau un fel de siguranță ciudată. El nu se panica, așa că nici eu nu trebuia să mă panichez. „Gardianul va încerca să scape de ei.”

Elio închise brusc, lăsându-mă să strâng telefonul cu putere în mână. I-am transmis mesajul gardianului, dar era clar din strânsoarea lui pe volan că deja își dădea toată silința. Mașina se zdruncină când gardianul ocoli un colț strâns, încercând să ne piardă urmăritorii.

Dar aceștia nu renunțau. Mașina din spate imita fiecare mișcare, iar împușcăturile continuau să răsune. L-am privit pe gardian, văzând frustrarea de pe fața lui. Nu putea să facă nimic în timp ce conducea.

„Trebuie să facem ceva,” am spus, mintea alergând frenetic. Apoi, mi-a venit o idee. „Lasă-mă pe mine să conduc.”

Gardianul clipi, aruncându-mi o privire prin oglinda retrovizoare de parcă tocmai îmi pierdusem mințile. „Ce?”

„Schimbăm locurile,” am insistat. „Nu poți să tragi și să conduci în același timp. Ia-mă lasă pe mine la volan.”

Pentru o clipă, ezită, dar apoi dădu din cap. „Bine. Dar nu fă accident.”

Am acționat rapid, urcând peste scaune în timp ce mașina continua să gonească pe drum. Inima îmi bătea nebunește în urechi, dar m-am forțat să mă concentrez. M-am așezat la volan exact când gardianul trecu pe locul pasagerului, scoțând pistolul.

Deschise geamul, scoțându-și capul suficient de mult pentru a ținti spre mașina din spate. „Ține volanul drept!” strigă el peste zgomotul vântului care ne biciuia.

Am încleștat mâinile pe volan, palmele mele umede de transpirație în timp ce încercam să mențin controlul mașinii. Piciorul meu apăsă tare pe accelerație, motorul urlând în timp ce câștigam puțină viteză.

Din colțul ochiului, îl văzui pe gardian trăgând câteva focuri. Sunetul împușcăturilor mă făcu să tresar, dar nu îndrăzneam să-mi iau ochii de la drum.

„Doar puțin mai mult,” am murmurat pentru mine, rugându-mă ca întăririle promise de Elio să ajungă înainte să ne epuizăm timpul.