Shadow of Desire

6

**Din perspectiva lui Grace**

După acea conversație ciudată cu Eleonor, nici măcar nu-mi mai doream să ies din cameră. La urma urmei, ce aș putea face în casa asta? Nu sunt aici de bunăvoie, iar cu fiecare pas simt o amenințare constantă.

Mă așez pe marginea patului, oftând ușor, surprinsă de cât de confortabil este. La naiba... chiar și acasă, nu am avut niciodată un pat atât de luxos.

Mă las să cad pe spate, cu privirea fixată pe tavan, în timp ce cuvintele lui Eleonor îmi răsună în minte. *„Ești specială.”* Ce-a vrut să spună cu asta? Cum aș putea fi specială în ochii lui Elio? Sunt doar o fată care vrea să scape de lumea în care a crescut. Nu e nimic extraordinar la mine.

Oftând din nou, mă ridic, simțind cum plictiseala mă cuprinde încet. Decid să explorez camera și mă îndrept spre dulapul mare. Când îl deschid, îmi scapă o exclamație de surpriză. Este plin — nu, *supraîncărcat* — cu haine, toate pe măsura mea. Nu pot să nu mă întreb de cât timp Elio plănuia să mă aducă aici.

*Totul în această cameră este exact pe gustul meu...*

Cum? Cum a putut tatăl meu, cel care m-a avertizat mereu cât de periculos este Elio, să îndrăznească să-l trădeze? Și când a avut loc această trădare? Mintea mea e plină de întrebări, dar le îndepărtez repede, refuzând să mă las prinsă în ele. Nu acum.

În acel moment, o bătaie la ușă mă scoate din gânduri.

„Intră,” spun, vocea mea mai tare decât intenționam, trădându-mi neliniștea.

Eleonor intră, fața ei blândă și plină de grijă, același aer matern emanând de la ea ca înainte. „Grace, draga mea, ai nevoie de ceva?” mă întreabă, tonul ei cald, dar cu o seriozitate subtilă.

„Nu,” răspund scurt. „Vreau doar să fac o baie și să dorm.”

Ea dă din cap înțelegătoare, dar știu prea bine că grija pentru bunăstarea mea nu e singurul motiv pentru care se află aici. E ceva mai mult — ceva nespus.

„*Padronele* va ajunge curând,” spune, tonul devenind mai formal. „Îți va explica regulile pe care va trebui să le urmezi cât timp ești aici. Știu că e târziu, dar îți sugerez să rămâi trează. Nu ar fi înțelept să îi testezi răbdarea în seara asta.”

Desigur. Doamne ferește să-l fac să aștepte pe *padrone* — Elio.

Reușesc să dau din cap, deși în interior, stomacul meu se strânge de frustrare și neliniște. „Bine,” murmur, ridicându-mă din pat. „O să aștept.”

Eleonor pleacă la fel de discret cum a intrat, iar acum camera pare și mai sufocantă. Reguli. Evident că Elio are reguli. Nu e vorba doar de a mă ține aici — e vorba de control. O să se asigure că știu exact unde mă aflu și ce se așteaptă de la mine.

Mă îndrept spre baie, pornesc robinetul și las apa să curgă până când cada se umple de aburi. Dezbrăcându-mă, mă scufund în căldura apei, închizând ochii într-o încercare zadarnică de a mă relaxa. Dar nicio cantitate de apă fierbinte nu poate spăla neliniștea care s-a așezat în oasele mele. Mintea începe să rătăcească, iar gândurile îmi fug către Elio.

Ce fel de om este cu adevărat? Este el la fel de nemilos cum spun oamenii? Sau există și altceva la el? Am văzut felul în care domină o încăpere, cum toată lumea îl privește cu teamă, dar frica și respectul sunt lucruri diferite, nu?

Sunt smulsă din gânduri când aud pași în afara băii. Inima începe să-mi bată mai repede și îmi dau seama că nu pot ignora ce urmează. Ies cu reticență din baie, mă înfășor într-un prosop și deschid ușa, găsind-o pe Eleonor așteptând cu răbdare.

„Elio este aici,” spune ea încet, de parcă ar putea simți nervozitatea mea. „Te așteaptă în birou. Îmbracă-te repede.”

Dau din cap, inima bubuind în piept în timp ce mă îmbrac rapid cu o rochie simplă, dar elegantă, neagră, din dulap. Se mulează perfect pe piele, făcându-mă să mă simt atât vulnerabilă, cât și pregătită pentru ceea ce urmează.

Când intru în birou, Elio e deja acolo, așteptându-mă. Ridică privirea, ochii lui întunecați blocându-se cu ai mei cu o intensitate care îmi taie răsuflarea. Se ridică din scaun, iar buzele i se curbează într-un zâmbet la fel de fermecător cât și periculos.

„Ah, *buona sera, Grace,*” mă salută, vocea lui netedă, fiecare cuvânt înfășurat în accentul său italian gros. „Sper că te-ai acomodat bine.”

Înghit în sec, încercând să mă stăpânesc. „Pe cât de bine se poate, având în vedere circumstanțele.”

El chicotește ușor, apropiindu-se. „Presupun că e corect,” spune, tonul său încărcat de amuzament. „Dar vei vedea că lucrurile pot merge mult mai ușor dacă urmezi regulile, *capisci?*”

Dau din cap, incapabilă să-mi desprind privirea de a lui. E ceva la Elio absolut captivant, ca un prădător de la care nu poți să-ți iei ochii. Se plimbă încet în jurul meu, ca și cum m-ar studia — m-ar evalua.

„Regula numărul unu,” spune, vocea lui devenind mai joasă. „*Non fare domande.* Nu pune întrebări la care nu vrei să afli răspunsul. Există lucruri în lumea asta, *cara,* care e mai bine să rămână necunoscute.”

Îmi strâng pumnii, simțind tensiunea crescând în încăpere. „Și dacă totuși pun întrebări?” provoc ușor, vocea mea abia o șoaptă.

Elio se oprește, ochii lui pătrunzând în ai mei. Este acum prea aproape, mult prea aproape. „Atunci vei afla că curiozitatea vine cu un preț,” murmură el, respirația lui caldă atingându-mi pielea. „*Capisci?*”

Dau din cap, cu gâtul uscat. Prezența lui e copleșitoare, intoxicantă, și urăsc cât de mult mă afectează. Dar nu pot să-i arăt asta.

„Și celelalte reguli?” întreb, încercând să-mi mențin vocea calmă.

El zâmbește din nou, un zâmbet lent, calculat, care îmi accelerează pulsul. „Pe celelalte le vei învăța cu timpul,” spune. „Deocamdată, să știi doar atât — îmi aparții, Grace. Atâta timp cât ești aici, *sei sotto la mia protezione.* Ești sub protecția mea.”

Ultimele cuvinte plutesc în aer, încărcate de înțeles. Protecție. Control. Nu știu care e mai rău.