Shadow of Desire

21

**Din perspectiva lui Elio**

Stau la birou, degetele bătând ușor pe suprafața netedă a lemnului, sunetul reverberând prin biroul gol, în timp ce gândurile mi se încâlcesc tot mai mult. Întâlnirea cu Caruso nu a decurs deloc așa cum am planificat. Voiam răspunsuri, dar în schimb, m-am trezit față în față cu întrebările tăcute ale lui Grace—dorința ei de a scăpa de mine evidentă în fiecare privire, fiecare gest nervos. Poate că detestă faptul că e blocată cu un bărbat mult mai în vârstă decât ea. Sau poate că e pur și simplu disperată să se întoarcă la viața ei de dinainte, la viața pe care i-am luat-o.

Gândul acesta trezește în mine ceva periculos, ceva posesiv. Acum văd adevărul—Caruso nu are nicio intenție de a o salva. Ar lăsa-o pe fiica lui să putrezească alături de mine, dacă asta înseamnă să-și salveze propria piele. Și acum, că știu asta, planurile mele se schimbă. Grace nu se va întoarce la viața pe care o cunoștea. Va rămâne cu mine. Nu ca o prizonieră, ci ca ceva mult mai... personal.

O s-o fac să fie a mea.

Gândul acesta îmi stăruie în minte, și mă trezesc imaginându-mi-o—nu pe versiunea aceea rezervată pe care o arată lumii, ci pe adevărata Grace. Grace care se înroșește atunci când îi prind privirea, care încearcă să-și mascheze curiozitatea cu un aer de sfidare. Are un foc în ea, unul pe care abia aștept să-l stârnesc, să-l modeleze după voința mea. Este tânără, inocentă, dar nu naivă. Asta face totul mult mai intrigant. Și în timp ce vreau să fie alături de mine, îmi doresc, de asemenea, să văd acea privire din ochii ei—privirea care mă face să mă întreb ce secrete ascunde sub acele haine.

Nu voi forța lucrurile, însă. Nu vreau să creadă că sunt doar un alt bărbat care profită de ea. Nu. Voi face totul să pară ușor pentru ea, o voi face să se simtă în siguranță, o voi face să-și dorească să rămână. Va înțelege curând că nu există loc mai sigur și mai tentant decât alături de mine.

Înainte să mă pierd în gândurile despre ea, vocea tatălui meu mă readuce la realitate. "M-ai auzit, fiule?" Tonul lui e aspru, tăios, sfâșiindu-mi reveria de dorință și hotărâre.

Îmi strâng dinții, enervat că mi-am lăsat gândurile să hoinărească în timp ce vorbeam la telefon cu el. "Da, tată. Luna viitoare. Am înțeles," spun, forțându-mi vocea să fie calmă și fără urmă de distragere.

"Foarte bine. Când ajung, mă aștept ca totul să fie în ordine. Și vreau s-o văd pe Grace."

Aerul din plămâni îmi devine greu, iar un val de tensiune îmi urcă pe șira spinării. Gândul că tatăl meu o va întâlni pe Grace nu-mi dă pace. Sony Domenico nu e cunoscut pentru blândețea lui. E nemilos, calculat și mereu în căutare de puncte slabe de exploatat.

Grace nu e slabă, dar e vulnerabilă. Tatăl meu ar observa asta imediat, și nu pot permite ca el să pună ghearele pe ea.

"Mă voi asigura că e pregătită," spun, minciuna ieșindu-mi natural de pe buze, dar în sinea mea știu că voi face tot posibilul s-o țin departe de el.

După ce închid telefonul, liniștea din cameră revine, dar acum e departe de a fi liniștitoare. E apăsătoare. Mă ridic și încep să mă plimb prin birou, privind pe fereastră spre moșie. Undeva în această casă, Grace probabil e complet inconștientă de furtuna care se dezlănțuie în jurul ei. Nu știe încă jocul periculos în care a fost implicată. Dar va afla curând.

Părăsesc biroul și mă îndrept spre camera ei, pașii mei grei, fiecare pas încărcat de hotărâre. Când ajung la ușă, ezit doar pentru o clipă înainte de a bate.

"Intră," aud vocea ei blândă din spatele ușii.

Deschid ușa și pășesc în încăpere. E așezată pe pat, părul îi cade liber pe umeri, iar expresia ei trădează o ușoară surpriză când mă vede. Nu mă pot abține să nu-mi las privirea să zăbovească asupra ei, admirând-o în lumina moale a camerei.

"Elio?" Vocea ei e nesigură, ca și cum nu ar înțelege motivul vizitei mele.

Mă apropii de ea, iar aerul dintre noi devine dens, încărcat de ceva nespus. "Trebuie să vorbim," spun, vocea mea joasă și fermă. "Despre tatăl tău. Și despre noi."

Ochii ei se măresc, dar nu se retrage. În schimb, mă privește fix, iar în privirea ei există curiozitate, și poate ceva mai mult—ceva ce abia aștept să explorez.

Mai fac un pas, reducând distanța dintre noi până când sunt la doar câțiva centimetri de ea. "Știi că tatăl tău nu are nicio intenție de a te salva," spun, vocea mea blândă, dar fermă. "M-a trădat. Și te-a lăsat să suporți consecințele."

Respirația ei se întrerupe, iar văd conflictul din ochii ei. Știe că spun adevărul. Doar că nu vrea să admită.

"Nu-i mai aparții lui, Grace," continui, ridicând mâna pentru a-i cuprinde bărbia ușor, forțând-o să mă privească în ochi. "De acum îmi aparții mie."

Buzele ei se deschid ca și cum ar vrea să spună ceva, dar nu iese niciun cuvânt. În schimb, mă privește, pieptul ei ridicându-se și coborându-se în respirații scurte.

Mă aplec, buzele mele atingându-i ușor urechea în timp ce șoptesc, "Și mă voi asigura că nu vei mai dori niciodată să pleci."