Shadow of Desire

12

**Din perspectiva lui Grace**

După ce toată lumea a terminat de mâncat, bărbații s-au răspândit pentru a-și îndeplini îndatoririle, iar casa părea să revină la rutina obișnuită. Eu și Eleonor am început să strângem masa, să spălăm vasele și să facem ordine în bucătărie. Mâinile ei se mișcau cu o ușurință dobândită în timp, iar eu îi urmam exemplul, recunoscătoare pentru această distragere. Odată ce bucătăria a fost imaculată, Eleonor s-a apucat de pregătirile pentru prânz, în timp ce eu mi-am asumat sarcina de a curăța restul casei.

Am șters praful de pe rafturi, am măturat podelele, am spălat pe jos și chiar am pliat rufe. Timpul a trecut fără să-mi dau seama, iar monotonia acestor sarcini îmi oferea o formă ciudată de evadare din haosul în care se transformase viața mea. Eram atât de absorbită de muncă, încât minutele păreau să se contopească. Dar acest ritm, această pace, a fost spulberată când m-am trezit stând în fața camerei lui Elio, ascultând fără să vreau o conversație care mi-a înfipt și mai adânc cuțitul în suflet.

Două voci vorbeau în italiană. Prima am recunoscut-o imediat — vocea lui Elio, calmă și autoritară, ca întotdeauna. Dar cea de-a doua voce era necunoscută, deși ceva din tonul ei mi-a sunat familiar.

„*Non è la figlia di Caruso?*” întrebă bărbatul necunoscut, tonul său plin de amuzament. "*Sì, è proprio lei... Grace Caruso.*" ["Nu e fata lui Caruso?... Da, e chiar ea... Grace Caruso."]

Inima mi-a căzut când am înțeles despre ce vorbeau. Mi-am îndreptat toată atenția spre ei, incapabilă să mă abțin. Vocea bărbatului mi se părea familiară, ca un ecou nedorit din trecutul meu. Am aruncat o privire după colț, și suspiciunile mi-au fost confirmate când l-am văzut — domnul Moretti. L-am recunoscut imediat. Fusese în biroul tatălui meu cu puțin timp înainte ca Elio să mă aducă aici. Tatăl meu mi-l prezentase ca pe un „asociat de afaceri,” cineva care urma să-l ajute cu o treabă importantă.

Aparent, acea „treabă” nu mersese conform planului, din moment ce acum eu eram o ostatică.

Privirea rece a lui Moretti s-a oprit asupra mea, iar el a zâmbit, un rânjet răutăcios care mi-a trimis un fior pe șira spinării.

"*Buongiorno, signorina Caruso,*" m-a salutat el, tonul său plin de batjocură, privindu-mă cu satisfacție. „Cum e să treci de la a fi prințesă la a fi servitoare?” Cuvintele lui erau pline de dispreț, și am simțit cum stomacul mi se strânge de furie și umilință.

Mi-am încleștat pumnii, unghiile săpându-se în palme în timp ce mă străduiam să-mi păstrez calmul. Nu aveam de gând să-i dau satisfacția de a mă vedea cedând.

Înainte să pot răspunde, vocea lui Elio a străpuns tensiunea, surprinzându-mă prin fermitatea ei.

"*Miss Caruso non è una domestica,*" spuse el, tonul său tăios, dar calm, iar privirea lui se încrucișă cu cea a lui Moretti într-un avertisment. "*Ha un altro scopo qui. Quando si annoia, semplicemente aiuta Eleonor con i lavori.*" ["Domnișoara Caruso nu este o servitoare. Ea are un alt scop aici. Când se plictisește, pur și simplu o ajută pe Eleonor cu treburile."]

Apărarea lui Elio m-a prins complet nepregătită. Mă așteptasem să nu spună nimic sau chiar să se alăture insultelor, dar în schimb, el m-a apărat, respingând batjocura lui Moretti ca pe ceva lipsit de importanță. Nu că vorbele lui ar fi șters complet înțepătura din ce spusese Moretti, dar, pentru o clipă trecătoare, am simțit un fel de protecție venind din partea lui.

Moretti ridică o sprânceană, vizibil surprins de reacția lui Elio, dar își reveni rapid, ridicând din umeri, ca și cum ar fi lăsat subiectul să cadă.

"*Ah, capisco,*" spuse el, o urmă de amuzament încă în voce. „Dar totuși, e o schimbare mare pentru ea, nu?”

Maxilarul lui Elio s-a încordat, iar privirea lui a devenit rece. "*Le cose cambiano, Moretti. E non sempre nel modo in cui ci aspettiamo.*" ["Lucrurile se schimbă, Moretti. Și nu întotdeauna așa cum ne așteptăm."]

Moretti păru să înțeleagă mesajul, oferindu-i un scurt semn de respect înainte de a se retrage din conversație. Pe măsură ce se îndepărta, simțeam tensiunea persistând între mine și Elio, dar am refuzat să mă uit la el. Orgoliul meu era încă rănit și nu știam ce să cred despre intervenția lui neașteptată.

Am rămas acolo, inima bătându-mi nebunește în timp ce încercam să procesez ce tocmai se întâmplase. Elio mă apărase, dar de ce? Era doar un alt joc, o mișcare calculată pentru a mă face să mă îndoiesc? Nu puteam scăpa de sentimentul că fiecare pas pe care îl făcea, fiecare cuvânt pe care îl spunea, era parte dintr-o strategie mai mare și ascunsă.

După ce păru o eternitate, Elio vorbi din nou, vocea lui mai moale, aproape blândă.

"*Non devi ascoltare ogni parola di quegli idioti,*" murmură el, privirea lui rămânând asupra mea. "*Tu non sei una loro preoccupazione. Ricordalo.*" ["Nu trebuie să asculți fiecare cuvânt al acelor idioți. Nu ești problema lor. Ține minte asta."]

Mi-am mușcat buza, prea tulburată ca să-i răspund. În schimb, m-am întors la curățenie, sperând că simplul act de a mătura praful mă va ajuta să îndepărtez și furtuna de emoții din interiorul meu. Dar nu a fost așa.

Pe măsură ce continuam să curăț, nu puteam să-mi scot din minte cuvintele lui Elio. Apărarea lui, blândețea neașteptată — totul părea o altă piesă din acest puzzle complicat. Și habar n-aveam câte alte straturi mai erau de descoperit.