Trișorul

Ce are cu mine?

Dacă până acum, ceilalți din jurul nostru erau atenți doar la Harllow, acum eu și el eram în centrul atenției. Era pentru a doua oară când îmi adresa această întrebare, și dacă la început l-am înțeles, acum devin din ce în ce mai confuză.

Mi-am permis să mă uit la ochii lui negrii care sclipeau intens. Aveam darul de a citii omul, dar Harllow era ceva...indescifrabil. Privirea lui ageră mă împiedica să văd adevăratul sens al cuvintelor sale, iar postura intimidantă nici atât nu mă ajuta. Mă privea cu răceală şi cu nervozitate și nu înțelegeam de ce în două zile am devenit brusc ținta lui.

Harllow nu făcea altceva decât să aștepte un răspuns de la mine. Eu nu făceam decât să îl privesc continuu, la fel ca ceilalți. Nu aveam niciun răspuns la îndemână, doar o întrebare: Ce avea cu mine?

— Ce cauți aici, repetă cu dinții încleștați și m-am crispat deodată. Harllow părea că în orice moment mă va lua la bătaie, iar eu eram incapabilă să mă mișc sau să reacționez. Am privit în spatele lui, unde Dustin mă privea cumva compătimitor și părea că regretă faptul că m-a adus aici. M-a avertizat, iar eu nu am făcut decât să pun paie pe foc.

  Harllow îşi întoarce privirea spre fratele său. Corpul îi este în continuare nemişcat, doar capul îi este axat în dreapta lui către Dustin.

— Dustin, îmi explici şi mie ce se întâmplă aici? Şi de ce ea este aici, în curtea mea?

Dustin pare că se mai relaxă şi nu am pierdut momentul când acesta îi aruncă lui Harllow o privire urâtă.

— Este şi curtea mea, aşa că am tot dreptul să fac ce vreau, îi răspunde acesta pe un ton calm.

Am privit-o pe Lean care la rândul ei privea confuză spre mine și spre Harllow. Surorile Adelyn și Cassie erau oarecum relaxate, semn că îl știau foarte bine pe Harllow. Mi-am adunat tot curajul din mine și am început să o iau la fugă spre ieșire. Nu puteam să mai asist la discuţia celor doi în care eu eram subiectul principal. Auzeam pași hotărâți în urma mea și nu trebuia să mă întreb cine este. Știam că Harllow este cel care fuge după mine, dar nu puteam să mă opresc. Mă simțeam precum o pradă care fugea de prădătorul ei.

Brațul meu a fost imediat capturat de o mână fermă și am icnit la contactul cu acesta. Am fost întoarsă brusc spre el și gâfâind de oboseală, panica a pus stăpânire pe mine când ochii mei au făcut contact cu ai lui. Chiar dacă afară era noapte, puteam să îi văd intensitatea ochilor săi negrii prin lumina obscură dată de câteva becuri de pe stradă.

Mă simțeam minunsculă pe lângă Harllow. A trebuit să îmi ridic capul mult în sus pentru a-l putea privii. Deținea o înălțime impunătoare care îmi crea frică.

— Ce cauți în curtea mea? Repetă pentru a treia oară, strângând cu putere brațul meu. Am făcut grimase de durere și singurul lucru la care mă puteam gândi acum, era că mă voi alege cu o vânătaie de toată frumusețea. Dar în momentul ăsta, asta era ceva nesemnificativ, în comparație cu ura lui Harllow față de mine.

— Ce dracu te-a apucat? Țip la rândul meu, probabil paharul de bere băut dându-mi curaj. Strânsoarea lui nu se slăbise, ci dimpotrivă devenea mai accentuată. Harllow și-a înclinat capul într-o parte și și-a apropiat fața mai mult de mine. Mirosul de tutun și băutură mi-au invadat nările și am închis ochii expirând acel miros divin. Toate astea se amestecau perfect cu parfumul lui bărbătesc, și îmi simțeam picioarele moi la contactul cu mirosul lui.

—Nu vreau să te mai văd în curtea mea, îmi spune, cuvintele lui fiind rostite rar și clar. Dacă se poate, nu vreau să te văd prin preajma mea, continuă cu aceeași ură și scuipând cuvintele cu venin.

Am tresărit când am fost brusc împinsă din strânsoarea lui și norocul meu a fost că mi-am menținut echilibrul, altfel riscam să cad. Am privit stupefiată cum a plecat de lângă mine, nu înainte de a-mi da o privire plină de dispreț. Masându-mi locul dureros, încercam să mă gândesc la motivul pentru care se poartă așa cu mine. Era a doua oară când ne vedeam și abia dacă am schimbat câteva replici, replici usturătoare din partea lui.

Am plecat spre casă, încă masând locul dureros și confuză. Am intrat în camera mea, aruncându-mi geaca undeva într-un colț. Am privit locul unde el m-a strâns și am șuierat printre dinți, văzând urmele degetelor lui pe brațul meu. Cel mai sigur, locul se va învineții.

— Ăla e fratele misterios a lui Dustin?

Lean intră în camera mea ca o furtună, dând ușa de perete și gâfâind de oboseală. Am aprobat din cap și m-am așezat pe marginea patului. Lean a început să facă ture prin camera mea, gânditoare.

— Ce naiba are cu tine?

  — Aş fi recunoscătoare dacă aș ști, îi răspund. Nu-mi aduc aminte să ne fi cunoscut cândva.

Lean continua să dea ture camerei, iar eu continuam să îmi frec brațul de durere.

— Parcă înnebunise, începe Lean să vorbească, aruncându-şi mâinile în aer în semn de exasperare. Când s-a întors, a ordonat la toți să plece şi a trântit ușile de cred că a căzut varul de pe pereți. Chiar, de ce a venit după tine?

—Nu mai contează, Lean, nu ştiu ce i s-a năzărit deodată pe mine, dar n-o să îi joc jocul pueril cum vrea el, îi răspund sigură pe mine, lăsându-mă pe spate, oftând dramatic.

Soneria de afară ne-a făcut pe amândouă să tresărim.

— Dacă e el? Întreabă Lean panicată şi mi-am dat ochii peste cap.

— Răspund eu, îi zic şi am ieşit din cameră, uitându-mă pe geam, unde Dustin făcea ture prin fața ușii.

— Doamne, eşti bine? Întreabă panicat, intrând fără să îi dau voie.

— Sunt, de ce nu aş fi?

  — Ce ți-a zis animalul ăla?

Mi-am încrucișat brațele la piept, bătând ușor din picior.

— Mă urăște, spun şi privesc peisajul nocturn de afară. L-am auzit oftând pe Dustin şi şi-a trecut de câteva ori mâna prin păr.

  — Ți-am zis să nu intri în vorbă cu el.

— Tu m-ai chemat!

  — Da, pentru că nu mă așteptam să apară. Ştiam că e plecat şi că se va întoarce spre dimineață.

  — Ce se întâmplă, Dustin, de fapt? Îl întreb, privindu-l în ochi, încercând să citesc ceva. Citeam mult mister şi o urmă de teamă.

—Mabel, cu cât şti mai puțin, cu atât e mai bine! Harllow e...complicat, răspunde sfios, scărpinându-se la ceafă.

— Ce are cu mine? Continui să îl întreb, în speranţa că Dustin va ceda cumva şi îmi va spune ceva.

— Sfinte Sisoe, Mabel, încetează să mai pui atâtea întrebări! Se revoltă Dustin, apropiindu-se de mine mai mult. Mă luă de umeri şi mă privii cu blândețe, zâmbind în colțul gurii. Nu vreau să te rănească, îmi şopteşte.

Şi cu asta plecă, lăsându-mă pe mine mai confuză decât am plecat de la casa lor. Iar pentru că eram curioasă din fire şi nu puteam să îmi văd de treaba mea, aveam de gând să caut singură răspunsuri la întrebările mele.